Când am ajuns la Țapu, un sat din în județul Alba, arhitectul Eugen Vaida și echipa lui erau demult pe acoperișul Bisericii evanghelice unde lucrau voluntar pentru salvarea bisericii monument. Horst Ungar, un preot sas, venit din Germania să organizeze reparațiile bisericii din satul natal, ridica cu scripetele scândurile pentru meșterii din pod.
Eloi, un francez stabilit la Moșna, meșter pietrar, cânta în timp ce cioplea blocurile de piatră pentru refacerea unui contrafort prăbușit, iar Laica, o cățelușă din sat, îi urmărea într-o tăcere totală.
Horst ne povestește cum vedea că biserica lor se degradează tot mai mult de la un an la altul. Alarmat de starea acoperișului și a fundației, el a cerut ajutorul asociației” fondată și condusă de Eugen Vaida. Aceasta se ocupă, de șase ani încoace, de intervențiile urgente menite să protejeze monumentele, clădirile de patrimoniu, din România.
Horst l-a sunat pe Eugen, seara, iar Eugen a sosit în curtea bisericii din Țapu a doua zi, la prânz. El conduce „Ambulanța pentru Monumente din Transilvania de Sud”. Din acel moment a început organizarea „salvării”. Horst a reușit, deși n-a fost ușor, după cum avea să-mi spună, să-i convingă pe sașii plecați în Germania să contribuie la acțiune: „De ce s-o facem noi? Noi am plecat!”, aveau să spună. A cerut și ajutorul românilor: „De ce s-o facem noi? Biserica e a sașilor!” În final, și unii și alții au înțeles că e a tuturor. Și au pornit la treabă.
Astfel că, germanii plecați cât și locuitorii din sat au pus mână de la mână și, în această vară, au contribuit împreună la desfășurarea șantierului. Eugen Vaida și echipa lui de specialiști au întocmit documentația necesară, au făcut rost de sponsori, de materiale, femeile din sat au făcut mâncare, tot ele i-au cazat pe meșterii și studenții voluntari, primarul a întărit drumul și a făcut rost de piatră pentru ziduri și astfel, în câteva săptămâni, bătrâna biserică evanghelică avea o „pălărie” nouă și „bocanci” buni ca să mai trăiască încă un timp de acum înainte.
De la Țapu, Eugen pleca pe un alt șantier, lângă Arad. Iar de acolo la Roadeș, unde biserica fortificată de acolo are nevoie urgentă de reparații.
An de an, spune Eugen, cam 500-600 de tineri aplică pentru a se înscrie în echipele lor de voluntari care lucrează pe șantiere. Fie că sunt studenți la arhitectură, dornici să facă practică, fie că sunt tineri care vor să facă ceva util, toți învață să lucreze în echipă, să colaboreze cu localnicii și să păstreze moștenirea trecutului.
La Brusturi, în județul Sălaj, au „resuscitat” acum trei ani vechea biserică de lemn din cimitirul satului. Aproape că nu mai avea acoperiș, fundația se înclinase. Când medicul Bogdan Pintea a vizitat satul bunicilor, a văzut în ce hal era și s-a îngrijorat. Ca prin minune, câteva luni mai târziu a aflat de existența Ambulanței pentru Monumente și a luat legătura cu organizația. În toamna aceluiași an, biserica avea un acoperiș nou. În anul următor, fiii satului au consolidat fundația. Salvarea a continuat.
Ambulanța pentru Monumente a primit multe premii. În 2020, pe cel de popularitate în cadrul competiției Europa Nostra. Dar cel mai mare premiu, spun ei, sunt cele peste 70 de monumente pe care le-au salvat în cei șase ani de când funcționează și faptul că în alte șapte regiuni se implementează proiectul printr-o franciză. Aceste Ambulanțe locale duc mai departe munca de salvgardare a patrimoniului și aproape jumătate din țară este acum acoperită de astfel de asociații.
„Ambulanța” intervine atunci când monumentul este grav periclitat, în pre-colaps sau colaps. Ei pun în siguranță edificiul, îi repară acoperișul, fundația dacă este nevoie sau îi consolidează poziția. Urmând ca apoi, comunitatea autoritățile sau proprietarul să continue restaurarea lui, într-o oarecare „liniște” dată de siguranța clădirii. În peste 50% dintre cazuri, comunitățile au continuat lucrările.
Dacă Ministerul Culturii ar împărtăși viziunea lui Eugen despre ce ar trebui făcut imediat, ar investi resursele financiare în punerea în siguranță a tuturor monumentelor aflate în pericol. „Abia apoi te poți apuca de restaurare, după ce știi că niciunul nu-ți cade din picioare și nu-l pierzi iremediabil”, spune el.
La Roșia Montană, fostul oraș minier care încearcă să se salveze prin propriile forțe, în fiecare vară se pornesc noi șantiere.
Anul acesta îi găsim pe voluntari pe șantierul în lucru de la casa numărul 320, fosta școală confesională romano-catolică unde s-a montat astereala, folia, lațurile și o bună parte din tencuiala fațadei. Se lucrează la montarea sistemelor pluviale, repararea hornurilor, a ornamentelor, tâmplărie și urmează montarea șindrilei. Lucrările se fac prin programul „Adoptă o Casă la Roșia Montană”, coordonat de Asociația ARA ( Arhitectură. Restaurare. Arheologie) care restaurează clădirile de patrimoniu aflate în stare gravă de deteriorare.
De remarcat este faptul că an de an programul implică voluntarii care răspund apelurilor și investesc timp și energie în renovarea clădirilor valoroase din Roșia Montană. La rândul ei, echipa de organizare, se implică tot în regim de voluntariat. Lucrările sunt finanțate de Institutul Național al Patrimoniului și cofinanțate de proprietari, iar asociația ARA se ocupă pro-bono de implementare.
O altă inițiativă este a unor sași plecați în Germania – Grupul „Hog RepserFogarascher Land”, condus de Michael Folberth și Horst Bretz. Ei și-au propus să lucreze vară de vară la Conservarea patrimoniului cultural al bisericilor fortificate din Transilvania. Michael și Horst fac apel la public, de oriunde din lume, dar mai ales la transilvăneni să ajute financiar sau cu prezență pe șantiere.
În vara aceasta Grupul lor de lucru voluntar va fi pe șantiere între 24 și 27 iulie în bisericile fortificate din regiunea Rupea și Țara Făgărașului.
George Friedman: Evenimente stranii în războiul ruso-ucrainean
