
Duminică, cu puțin înaintea atacurilor teroriste din Daghestan, postul de televziune „Rusia 1” a difuzat un reportaj despre ședința grupului de lucru al Comitetului Național Antiterorist (NAK) cu Serviciul Federal de Securitate (FSB) în Daghestan, semnalează canalul Telegram „Govorít NeMoskva”, preluat de către The Insider. Ședința avusese loc cu patru zile înainte, conform presei locale, și a fost condusă de adjunctul directorului FSB al Rusiei și totodată adjunct al președintelui NAK, Igor Sirotkin, precum și de către liderul Daghestanului, Serghei Melikov.
Reportajul a prezentat în detaliu întâlnirea în cadrul căreia au fost discutate măsurile de creștere a eficienței protecției antiteroriste. O atenție deosebită a fost acordată protejării infrastructurii de transport, hotelurilor și altor locuri aglomerate.
Igor Sirotkin a subliniat necesitatea identificării și eliminării factorilor care obstrucționează o securitate completă a acestor obiective și teritorii. Potrivit oficialului FSB, este necesară o abordare sistematică pentru eliminarea deficiențelor existente și creșterea nivelului de protecție antiteroristă.

La rândul său, Serghei Melikov a menționat că Daghestanul lucrează la îmbunătățirea măsurilor de securitate și și-a exprimat încrederea că eforturile comune ale FSB și NAK vor duce la îmbunătățiri semnificative.
Participanții la întâlnire și-au confirmat disponibilitatea de a continua cooperarea și de a elabora noi inițiative pentru creșterea nivelului de securitate în regiune.
Câteva ore mai târziu, teroriștii au atacat Mahacikala și Derbent.













