Administraţia Biden înclină să trimită tancuri Abrams în Ucraina, iar un anunţ ar putea fi făcut săptămâna aceasta, scrie, marţi, pe surse, The Wall Street Journal, care precizează că Preşedinţia americană a refuzat să comenteze, potrivit News.ro.
Anunţul ar face parte dintr-o înţelegere diplomatică mai largă cu Germania, prin care Berlinul ar fi de acord să trimită un număr mai mic de tancuri proprii Leopard 2 şi ar aproba, de asemenea, livrarea mai multor tancuri fabricate în Germania de către Polonia şi alte naţiuni. Acest compromis ar rezolva un dezacord transatlantic cu privire la tancuri care ameninţa să deschidă o falie în rândul aliaţilor, pe măsură ce războiul se apropie de sfârşitul primului său an.
Schimbarea poziţiei SUA vine în urma unei convorbiri telefonice care a avut loc la 17 ianuarie între preşedintele Biden şi cancelarul german Olaf Scholz, în care Biden a fost de acord să analizeze posibilitatea de a furniza tancurile Abrams, deşi Pentagonul nu este de acord. Un oficial german de rang înalt a declarat pentru WSJ că această problemă a făcut obiectul unor negocieri intense între Washington şi Berlin, timp de mai bine de o săptămână, şi că părea să fie pe cale de rezolvare.
Oficialii militari americani au susţinut public că tancurile Abrams necesită un volum substanţial de instruire şi sprijin logistic şi, prin urmare, nu sunt adecvate pentru acest moment al conflictului.