Xi Jinping poate deveni într-o zi liderul lumii, dar nu va fi niciodată iubit. O analiză The Times despre eșecul de soft power al Chinei

Președintele Chinei are tot ce-și poate dori liderul unei superputeri pe cale de afirmare. Economia națională a Chinei este foarte puternică și încă angajată în cursa de a depăși cea mai dezvoltată economie din lume, cea a Statelor Unite. Forțele Armate chineze achiziționează submarine, proiectile de înaltă performanță tehnică și portavioane, în condițiile în care țara trece de la statutul de putere teritorială la cel de putere internațională. Xi este o persoană respectată; în multe privințe, este chiar o persoană de temut. Un singur lucru lipsește: el și țara sa nu sunt iubiți, agreați, scrie Richard Lloyd Parry într-o analiză din The Times.

🔹 De fapt, potrivit declarațiilor reprezentanților Centrului de Cercetare Pew, o organizație de experți, non-partizană, cu sediul în Washington, China nu prezintă încredere, nu este agreată, este urâtă de mult mai multe națiuni decât până acum. Într-un studiu recent, s-a ajuns la concluzia că, în rândul țărilor industrializate, numărul popoarelor care au o părere negativă despre China este la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani.  

În Japonia, 86% se înscriu în această categorie, în SUA – 73%, iar în Marea Britanie – 74%; creșterea față de anul trecut este de 19 puncte, iar față de anul 2006 este de 60 de puncte. 

Această repulsie este una personală. În urma unui sondaj despre Xi ca individ, ¾ dintre respondenți și-au exprimat reținerea, scepticismul, iar jumătate dintre aceștia au declarat că nu au încredere în liderul chinez. 

Nici unul dintre aceste aspecte nu are vreo importanță pentru statutul lui Xi acasă, unde acesta guvernează, ca autocrat neales, care răspunde numai în fața Partidului Comunist Chinez. Dar, din punct de vedere strategic, statutul său internațional este important, în condițiile în care guvernul chinez și-a intensificat eforturile și și-a dublat cheltuielile pentru a câștiga admirația și prietenia la nivel internațional.  

Istoria spune că, pe lângă o economie dezvoltată și putere militară, o superputere durabilă are nevoie de o formă de iubire, de idealuri, de produse artistice, de cultură populară. Cu tot răul provocat, Imperiul Britanic a lăsat în urmă sisteme de guvernământ, de drept și de educație care sunt funcționale și astăzi. Poate că Visul American al oportunității a fost, uneori, compromis de inegalitate, dar rămâne, totuși, o idee tentantă. 

China modernă deține câteva bunuri culturale indisputabile pentru care este adorată, la nivel internațional: bucătăria chineză, de exemplu, și ursuleții panda. Dar în majoritatea domeniilor, China se situează mult nu numai în urma rivalului său strategic, SUA, dar și în urma vecinilor săi apropiați.

Acum 40 de ani, Japonia se definea, în mentalul popoarelor asiatice și occidentale, prin amintirea cruzimii militare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Astăzi este o superputere culturală, admirată de Orient și Occident pentru mașinile sale, pentru produsele vestimentare, arhitecturale, culturale etc.

Și mai remarcabilă, din acest punct de vedere, este Coreea de Sud, cândva un câmp de bătălie asiatic obscur. În prezent, în Coreea de Sud se află cele mai însemnate firme din lume, Hyundai și Samsung, precum și muzicieni pop de renume, în stilul K-pop. În toți anii care au trecut de la debutul perioadei de glorie a Chinei, ca viitoare superputere, nu au existat vreodată un Walkman Sony chinez sau Uniqlo sau BTS.   

Aceasta nu este din cauza lipsei de efort. China este foarte conștientă de importanța soft power (putere tehnologică, putere culturală și nu militară). Joseph Nye a spus: „Este vorba de posibilitatea de a obține ceea ce vrei prin persuasiune și capacitate de atracție în forme culturale, prin promovarea valorilor și politicilor.” Dar eforturile Chinei de a avea un impact în acest sens nu au dat rezultate.

Institutele Confucius reprezintă o rețea de mai mult de 500 de centre culturale din 162 de țări. La prima vedere, acestea nu sunt mai puțin sinistre decât Consiliul Britanic sau Institutul Francez – centre sponsorizate de guvern pentru a studia bucătăria chineză, caligrafia, limba chineză. Aceste centre asigură, de asemenea, fonduri pentru profesori și studenți. 

Dar nu o dată s-a întâmplat ca Institutele Confucius să fie acuzate că își folosesc influența pentru a favoriza suporterii guvernului de la Beijing și pentru a-i îndepărta pe cei care se opun acestuia.

Administrația Trump le-a catalogat drept „misiuni străine” care răspund în fața guvernului. Institutele amintite au fost obiectul investigațiilor din Australia și India, de asemenea. În Franța, expoziția organizată în orașul Nantes despre împăratul mongol Genghis Khan a fost suspendată în urma acuzațiilor de cenzurare din țara de origine: guvernul chinez, care era organizatorul expoziției, a insistat să îndepărteze anumite cuvinte care evidențiau independența istorică a Mongoliei față de China. Această postură este conformă politicilor de asimilare care au dus la proteste, în provincia chineză autonomă Mongolia Interioară.  

Niciodată nu a fost imaginea Chinei atât de mult în primplan ca în anul acesta, anul coronavirusului. Nu trebuie să vorbești de virusul chinez sau să crezi speculațiile nedovedite, cum că virusul ar fi scăpat dintr-un laborator din Wuhan, pentru a te îngrijora în legătură cu modul în care Beijingul a controlat pandemia, la începuturile acesteia.  

Există, pe e altă parte, „lupii războinici”, noua generație de diplomați asertivi care susțin China la nivel internațional – printre ei, Liu Xiaoming, ambasador la Londra, care a respins vehement reproșurile adresate Chinei legate de coronavirus. Limita inferioară a diplomației de „lupi războinici” a fost atinsă luna trecută când un diplomat din Taiwan, despre care China pretinde că este teritoriu chinez, a ajuns în spital cu o rană la cap care, se pare, că a fost produsă de doi oficiali chinezi care au încercat să intre forțat la o recepție din Fiji.

Kevin Rudd, fost prim ministru australian și vorbitor fluent de chineză a spus: „Indiferent de rapoartele diplomaților «lupi războinici» la Beijing, realitatea este că poziția Chinei a primit o lovitură puternică.”

„Ironia este că acești «lupi războinici» nu fac altceva decât să adâncească răul, nu să-l amelioreze. Reacții anti-chineze legate de răspândirea virusului, adesea punctate cu accente rasiale, s-au înregistrat în țări ca India, Indonezia sau Iran. Puterea soft a Chinei riscă să fie total destrămată.” 🟦

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here