Zi istorică în UE: începe vaccinarea anti-covid. Cine vor fi primii imunizaţi în fiecare ţară

Germania, Slovacia şi Ungaria au început vaccinarea împotriva Covid-19 sâmbătă, cu o zi înainte ca acest lucru să se întâmple în toate ţările din Uniunea Europeană. O femeie de peste 100 de ani, un membru al Comisiei pentrru gestionarea pandemiei, angajaţi din Sănătate sau chiar ministrul Sănătăţii, printre primii vaccinaţi în diferite state, transmite News.ro.

În Germania, Edith Kwoizalla, o femeie în vârstă de 101 ani, de la un azil din landul Saxonia-Anhalt, a fost prima care a primit vaccinul Pfizer/BionTech.

În Slovacia primul vaccinat a fost Vladimir Krcmery, în vârstă de 60 de ani, membru al Comisiei pentru gestionarea pandemiei.

Mai mulţi lucrători sanitari de la spitalul Central din Budapesta au fost primele persoane vaccinate în Ungaria.

În Franţa, autorităţile au anunţat că primele persoane vaccinate vor fi din azile de bătrâni, iar în Spania tot de la un centru de îngrijire.

Prima persoană vaccinată în Italia va fi o asistentă de la spitalul Spallanzani din Roma.

Ministrul Sănătăţii, Kostadin Angelov, va fi prima persoană vaccinată în Bulgaria, iar în Polonia o asistentă şi un medic de la spitalul Ministerului de Interne din Varşovia.

În Croaţia, un asistent medical din Zagreb va fi primul vaccinat, iar autorităţile intenţionează să implice mai multe figuri publice în campania pro-vaccinare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here