Cât de relativ poate fi, până la urmă, timpul! S-au scurs 100 de zile de război în Ucraina, dar au fost comprimate în ele decenii de evoluții geopolitice la flacără mare.
Noaptea în care armatele lui Putin au invadat țara vecină a fost și ultima în care s-a mai putut visa frumos în culisele puterii de la Moscova; a fost ultima în care, la Berlin, arhitecții politicii deschise față de Rusia au mai putut dormi cu laurii sub pernă; a fost ultima noapte în care detractorii NATO și UE au mai avut liniștea somnului de frumusețe; a fost cea din urmă în care puterea americană a mai putut fi contestată după filosofia chibițului; și a fost cu adevărat ultima noapte în care lăutarii puterii ruse au mai putut cânta la mesele din lumea întreagă fără să fie trimiși acasă cu șuturi în fund.
Iar pentru mulți dintre ucraineni, ziua care a urmat nopții de debut a invaziei a fost și ultima din viața lor; din nefericire, în următoarele 99 de zile, bilanțul tragediei ucrainene nu s-a amplificat „doar” de o sută, ci de sute de ori.
Nici Rusia nu a fost scutită de măcel, dar acolo sângele a curs „sectorial”. Într-o țară în care corupția de junglă, lacunele sistemului de educație și alcoolismul făceau deja pe timp de pace un prăpăd ca de război, în rândul populației active, șocul pierderilor de vieți omenești înregistrate de ruși pe frontul din Ucraina a lovit cu precădere generația aflată la început de drum, cea care văzuse lumina zilei atunci când Putin tocmai își contempla biroul prezidențial din Kremlin.
Șocurile și procesele de anvergură lansate de Putin acum puțin peste 100 de zile mai au în față ani buni pentru maturizare, iar tabloul (aproape) complet nu le va fi disponibil decât martorilor oculari de azi care mai prind măcar unul-două decenii de viață. Dar stadiul incipient al transformărilor puse în mișcare nu este nicidecum unul discret și cu atât mai puțin de trecut cu vederea.
Într-o sută de zile, Vladimir Putin, încă-președintele Rusiei, a învins Rusia pe atâtea planuri încât Occidentul însuși are din când în când dificultăți majore în a crede ceea ce vede, palpează, intuiește.
- Armata rusă din teren nu are nicio legătură cu armata rusă din povești.
- Revigorarea armatei ruse, după ce aventura debilă din Ucraina se va fi terminat, are de așteptat un timp suficient de lung ca în decursul său să apară numeroase premise pentru numeroase amânări ale respectivei revigorări.
- Stabilitatea internă a Rusiei e pusă în discuție. Prelungirea războiului nu este numai în detrimentul civililor și militarilor ucraineni care mor zilnic; fără îndoială, este și în defavoarea economiei și societății rusești. Satârul sancțiunilor internaționale numai teoretic și abstract nu este, iar ceea ce este imperativ de reținut e faptul că impactul sancțiunilor abia acum începe să taie (aprilie și mai fiind deja primele luni în care șocul începe să se facă simțit; puțini, la Moscova, mai așteaptă liniștiți vara, dar mai ales iarna lui 2022-2023).
- Integritatea teritorială a Rusiei nu scapă nici ea de punerea sub semnul întrebării, iar semnul crește în dimensiuni pe măsură ce se umflă, sub aspect temporal, războiul ruso-ucrainean.
- Poate că unul dintre visele cele mai urâte care s-au cuibărit forțat în somnul neliniștit al rușilor, în ultima sută de zile, e spectrul unei dependențe-mamut față de China. Chiar dacă actuala putere de la Moscova depune eforturi propagandistice demne de producții hollywoodiene cu box-office gigant pentru a ecrana tema, economia lovită de sancțiuni a Rusiei sfâșie cortina. Cealaltă problemă este aceea că, în ciuda genunchilor juliți de la căciulirea în fața Beijingului, Moscova nu poate spera la minuni, căci însuși Beijingul are limite naturale în a ajuta, iar cele artificiale, induse de binomul SUA-UE, amenință să fie chiar mai vaste. În plus, nu e deloc exclus ca invazia rusă din Ucraina să fi fost întâmpinată de leadership-ul chinez cu o oarecare iritare, întrucât e posibil să fi picat ușor pe neașteptate și mai ales într-un moment nedorit, din perspectiva stadiului pregătirilor chineze pentru propria poveste războinică a Beijingului, legată de Taiwan. Și s-ar putea să existe aici un cost cu privire la care Putin, dacă nu cumva a început deja să-l deconteze, măcar a fost notificat. https://universul.net/cand-rusia-s-a-anexat-la-china/
- „Povestea turcă” sărăcește accelerat pe axa Ankara-Moscova și tinde să se dezvolte într-un ritm comparabil pe axa Ankara-Kiev (deja, înainte de invazie, la acest capitol se făcuseră pași și se aveau în vedere unii mult mai ambițioși).
- În vecinătatea ex-sovietică, devenise limpede, nu după primele 100 de zile, ci după prima zi de invazie, că sensul, bunăstarea și mai ales securitatea sunt în cu totul altă direcție decât cea moscovită. Ucraina și Republica Moldova nu mai aspiră la aderarea la UE, ci au spart ușa de-a dreptul, cerându-se înăuntru cu intenții și vocabular demne de fait accompli.
- Iar după cum am scris recent, în două rânduri (AICI și AICI), pentru cazul particular al Republicii Moldova, tunurile lui Putin, care suflă moarte în Ucraina, au întredeschis, prin ricoșeu, și poarta unei eventuale uniri cu România.
- În zona scandinavă, apetitul pentru NATO e istoric și fără precedent.
- Mașinăria propagandistică putinistă încă penetrează carcasa Rusiei profunde, dar apar indicii că războiul din Ucraina provoacă mișcări peristaltice care, în clipa de față, mai trebuie alimentate doar cu timp pentru a evacua falsul și minciuna. Până la urmă, orice organism, inclusiv cel social, are nevoie de detoxifiere, iar acolo unde ea nu e permisă pe căi naturale, se va produce de manieră aberantă. De exemplu, situația din Partidul Comunist rus, condus de Ghenadi Ziuganov, explorată recent de site-ul Meduza, îmbie la o serioasă reflecție asupra stării de spirit autentice din pliurile politicii și societății ruse.
- În fine, după momentul acceptării în UE și NATO al statelor estice (moment care nu a fost unul singur și compact, ci compus din mai multe valuri), este a doua oară în mai puțin de 30 de ani când Estul chiar nu este singur. Chiar dacă încă în dinamică și pe alocuri încă insuficient de ambițioasă, în ultima sută de zile a ajuns la un nivel fără precedent consolidarea militară a NATO și SUA, pe șiragul de țări est-europene și ex-comuniste, aflate în bătaia pușii rusești. Iar ceea ce vine greu, nu mai pleacă ușor!
Conform ultimului sondaj INSCOP privind raportarea românilor cu privire la războiul din Ucraina, opiniile lor despre Rusia, UE și NATO și despre resursele de gaz de la Marea Neagră, suntem o societate blindată mai mult decât satisfăcător sub aspectul percepției pe toate aceste dosare.
Încă un semn solid, printre atâtea altele, că povestea lui Putin și realitatea pe care a creat-o sunt deja incompatibile, că suta de zile de război din Ucraina zdruncină și Rusia, că încă și mai multe zile de război pot avea chiar un efect demolator asupra invadatorului.
MEDUZA | Cum a schimbat războiul soarta „celui mai ambițios” proiect cultural al Rusiei
