S-au împlinit 18 ani de la atentatele asupra Statelor Unite, care aveau să șocheze o lume întreagă, modelând nu doar cursul politicii externe americane, ci și percepția publică asupra terorismului internațional.

Pe 11 septembrie 2001, rețeaua teroristă Al-Qaida, condusă de Osama bin Laden, deturna patru avioane de linie cu scopul lovirii unor clădiri simbol ale SUA: turnurile gemene World Trade Center din New York şi Pentagonul din Washington. Trei și-au atins țintele, însă al patrulea și-a ratat-o, numai datorită curajului echipajului şi călătorilor.

Imaginile apocaliptice ale acelei zile au făcut înconjurul televiziunilor. Civilizația occidentală asista neputincioasă la un spectacol al morții în cea mai puternică democrație de pe pământ.

La 18 ani distanță, Osama bin Laden este mort, dar lungul război din Afganistan pare departe de o soluție optimă în garantarea unui viitor al păcii.

Războiul din Afganistan „nu merita purtat”

Potrivit unei analize recente a Universităţii Brown, 6.951 de militari americani au murit în timpul operaţiunilor între 2001 şi 2018. Mulţi dintre foştii soldaţi se întorc acasă suferind de stres post-traumatic (PTSD).

Alte cifre: un raport Ministerului pentru Foştii Combatanţi, publicat la finalul lui 2018, arată că aproximativ 6.000 de veterani ai armatei americane s-au sinucis în fiecare an în perioada 2008-2016.

De asemenea, majoritatea foştilor militari americani apreciază că războiul din Afganistan „nu merita să fie purtat”, iar 64% consideră acelaşi lucru despre războiul din Irak, potrivit unui sondaj realizat de Pew Research Center.

Între timp, talibanii par mai hotărâți ca niciodată să nu cedeze nici măcar un milimetru în negocierile de pace purtate cu americanii. O rachetă a lovit miercuri un zid al Ministerului afgan al Apărării, în proximitatea ambasadei americane, un mesaj clar în legătură cu comemorarea atacurilor de pe 11 septembrie 2001.

A fost prima reacție armată din capitala afgană după ce preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat sâmbătă că pune capăt negocierilor purtate cu talibanii privind retragerea trupelor americane.

Talibanii, reuniți sub umbrela mișcării jihadiste Emiratul Islamic, au avertizat marţi că, dacă SUA abandonează tratativele, „vor regreta în curând”.

Dezastrul sovietic din Afganistan

Privit la scara istoriei, Afganistanul este o enormă mașină de tocat vieți.

Înainte de anul 2001, a fost anul 1979. Conducerea URSS lua atunci decizia de a trimite trupe în Afganistan pentru a „clădi socialismul”. Ce a urmat a fost un coșmar întins pe aproape 10 ani, în care și-au pierdut viața 15.051 de militari sovietici. În anii de război, peste 1 milion de soldați din „contingentul limitat” de trupe sovietice au trecut prin „cimitirul” afgan.

În timp ce propaganda sovietică asedia societatea cu discursuri patriotarde despre „datoria internaționalistă” a Uniunii Sovietice și cu faptul că militarii fuseseră trimiși în Afganistan ca să ajute un „popor prieten” să construiască școli, spitale, drumuri și poduri, soldații care se întorceau vii din deșertul afgan fie își pierdeau mințile odată ajunși acasă, neputând să se reintegreze în societate, fie se sinucideau din cauza stresului post-traumatic.

Lor li se spunea „soldații de zinc”, de la materialul din care erau fabricate sicriele în care erau trimiși morții de pe front cu avioanele militare în URSS. Avioanele erau, la rândul lor, poreclite „lalelele negre”.

Despre toate acestea a scris, într-o carte atroce, Svetlana Aleksievici, laureata Premiului Nobel pentru Literatură în 2015.

Scriitoarea belarusă a început în 1986 să documenteze războiul din Afganistan, iar mărturiile adunate de la soldați, ofițeri, asistente medicale, mame ale militarilor uciși, în anii dinainte de sfârșitul războiului și după finalizarea incursiunii militare, au devenit apoi materialul unui document șocant, prin onestitatea lui necruțătoare, privind unul dintre cele mai mari dezastre din istoria Uniunii Sovietice.

Câteva extrase din „Soldații de zinc” (Ed. Litera, 2016):


Evident, motivele prezenței Statelor Unite în Afganistan sunt diferite de cele ale rușilor în vremea Uniunii Sovietice, dar elementul de legătură dintre cele două pagini de istorie este, poate, faptul că, odată ajunse pe tărâm afgan, ambele puteri au descoperit aici un interminabil labirint al terorismului islamic.

De ce este atât de rezistent jihadismul

Rezistența grupărilor teroriste precum Al-Qaida sau ISIS în fața misiunilor militare internaționale este dată de structură eterogenă a acestora, se arată într-o analiză STRATFOR.

„Statul Islamic și Al-Qaida au un grad mare de durabilitate și rezistență. Dacă jihadismul ar fi fost administrat de o singură instituție ierarhică, atunci preluarea conducerii sale de bază ar fi ajutat la distrugerea acesteia. Însă acest model de franciză descentralizată ajută, în schimb, la menajarea grupurilor locale de daunele suferite de eșaloanele superioare ale mișcării jihadiste (…) Pierderile masive înregistrate de Statul Islamic în Siria și Irak în ultimii ani au avut prea puțin impact asupra ISIS în Africa sau în Sinai. Acest lucru se datorează în mare parte faptului că aceste francize erau deja constituite din grupări independente înainte de-a adopta numele de Al-Qaeda sau ISIS. Și, pe cale de consecință, aveau deja propriul leadership local, precum și rețelele de suport, finanțe și logistică”, argumentează Scott Stewart, expert STRATFOR în analiză tactică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here