A murit Dan Andrei Aldea, fostul lider al trupei Sfinx

A murit Dan Andrei Aldea, fostul lider al trupei Sfinx, a anunțat pe Facebook Nicu Alifantis. „Ne-a părăsit marele muzician Dan Andrei Aldea! Drum lin către stele, Om Bun!”, a scris Alifantis.

Dan Andrei Aldea avea 69 de ani.

Cântăreț, poliinstrumentist – chitară, vioară, claviaturi, blockflöte, muzicuță, chitară bas -, aranjor și compozitor, Dan Andrei Aldea s-a alăturat trupei Sfinx la sfârșitul anilor `60, piesa sa „Om bun” reprezentând o creație de referință pentru generația anilor `70.

Dan Andrei Aldea a emigrat la începutul anilor `80 în Germania unde a avut un studio de înregistrări.

Dan Andrei Aldea a murit la vârsta de 69 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma unui stop cardiac, potrivit Mediafax.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here