AFP: Zeci de mii de manifestanți pro-Palestina, pe străzile Londrei

Octombrie 2023, un băiețel printre dărâmături / © ONU

Mai multe zeci de mii de persoane au manifestat sâmbătă în centrul Londrei pentru a ‘cere o pace justă’ în Fâșia Gaza, exprimându-și hotărârea de a manifesta în continuare pentru drepturile palestinienilor, la o zi după intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului, care le-a adus un sentiment de ușurare, însă nu le-a înlăturat scepticismul cu privire la viitorul palestinienilor, relatează AFP, citată de Agerpres.ro.

Sub un soare de octombrie, marșul sub culorile palestiniene, s-a îndreptat spre parlament. Familii cu copii, tineri, bătrâni, activiști, manifestanții erau în cea mai mare parte participanții obișnuiți ai marșurilor propalestiniene.

De la începutul războiului în Fâșia Gaza, declanșat în 7 octombrie 2023 prin atacul Hamas în Israel, circa 30 de manifestații au fost organizate la Londra de organizația Palestinian Solidarity Campaign (PSC). Cea de sâmbătă, prevăzută de mai mult timp, a căpătat o semnificație specială, la o zi după intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului între Israel și Hamas, sub enorma presiune a președintelui american Donald Trump.

‘Împărtășim ușurarea palestinienilor’, a afirmat liderul PSC, Ben Jamal. ‘Vor putea să aibă în vedere un viitor în care să poată trăi o viață normală’, a spus el.

‘Dar au nevoie și de un viitor în care dreptul lor la autodeterminare să fie recunoscut’, a insistat el, mai mult decât neîncrezător față de planul lui Donald Trump, care nu garantează ‘o pace durabilă căci nu ține cont de rădăcinile conflictului’, potrivit acestuia.

Acest scepticism era în mare măsură împărtășit de manifestanți. ‘Nu am încrede în Israel’, a spus Katrina Scales (23 de ani), o studentă în psihologie, susținând că Israelul a încălcat ultima încetare a focului în martie.

În timp ce Steve Hedley, sindicalist în vârstă de 50 de ani, nu are nicio încredere în Donald Trump. ‘Am auzit de proiectele sale de Riviera pentru Gaza; ginerele său, Kushner, nu și-a ascuns proiectele imobiliare. Să sperăm că această încetare a focului este un prim-pas spre pace, dar nu sunt convins’, a adăugat el, indicând că a manifestat deja în acest sens de nenumărate ori în ultimele luni.

‘Opriți înfometarea Gazei!’, ‘Ridicați asediul!’, se putea citi pe unele pancarte purtate de manifestanți. Altele, mai politice afirmau că ‘Nu este o crimă să acționezi împotriva unui genocid!’, referindu-se la decizia Londrei de a clasa drept teroristă o organizație propalestiniană, Palestine action. Altele îl acuzau pe premierul britanic Keir Starmer că ar avea ‘sânge pe mâini’.

Sloganul polemic ‘De la râu până la mare, Palestina va fi liberă!’, considerat de unii drept un apel la distrugerea Statului Israel, iar de alții ca revendicare a unui stat palestinian, a fost scandat în numeroase rânduri.

Pe traseu, manifestanții au întâlnit o adunare – staționară – a unor contramanifestanți, care agitau drapele israeliene. ‘Un mic număr de arestări’ a fost efectuat după o altercație între participanții celor două acțiuni, a indicat poliția londoneză pe X.

Câteva persoane se reuniseră sub o mare pancartă ‘Descendenți ai supraviețuitorilor Holocaustului împotriva genocidului în Gaza’. ‘Suntem evrei britanici și spunem: asta trebuie să înceteze. Ocupația trebuie să înceteze. Și palestinienii trebuie să aibă dreptul la autodeterminare’, a declarat Mirand Finch, o femeie de 74 de ani.

Israel și Hamas, acord pe prima fază din planul Trump. Niciuna dintre tabere nu e pe deplin împăcată cu ce urmează