AFP: Zelenski a promulgat legea controversată a mobilizării

Sursa: captură video

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat legea mobilizării împotriva invaziei ruse, un text controversat din cauza dispariţiei în ultimul moment a unei clauze care prevedea o demobilizare a militarilor după 36 de luni şi care înăspreşte pedepsele refractarilor, relatează AFP, citată de News.ro.

Potrivit unei note publicate pe site-ul Radei (Parlamentul ucrainean), textul i-a fost prezentat marţi şefului statului, care l-a promulgat.

Ucraina – care se confruntă cu o penurie de militari voluntari – a lucrat la acest text timp de multe luni, pătate de controverse după mai bine de doi ani de război împotriva invadatorului rus, soldat cu zeci de mii de morţi.

La 11 aprilie, Parlamentul ucrainean a adoptat acest proiect de lege cu 283 de voturi.

Acest  text, care înăspreşte sancţionarea refractarilor, a scandalizat din cauza retragerii în ultimul moment a unei clauze care prevedea debobilizarea militarilor după 36 de luni, o lovitură dură aplicată militarilor care luptă pe front de peste doi ani.

Autorităţile au dat asigurări că problema demobilizării urmează să fie rezolvată printr-o lege separată, însă nicio dată în vederea adoptării acesteia nu a fost stabilită.

Armata ucraineană, slăbită de o contraofensivă ratată în vara lui 2023 şi un ajutor din Occident care se epuizează, încearcă să oprească asalturi ruseşti în multiple puncte ale frotului.

În acest scop, ea are nevoie de oameni şi muniţie.

În contextul în care întâmpină dificultăţi să găsească voluntari, Kievul tocmai a lărgit mobilizarea, scăzând vârsta încorporării de la 27 la 25 de ani.

De-acum sancţiunile care-i vizează pe cei care încearcă să scape de mobilizare sunt mai aspre.

Legea facilitează totodată procedura înrolării prin crearea unui sistem numeric dedicat.

Tronul impunității. Tortura și execuțiile extrajudiciare, noua normalitate în Rusia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here