ALEGERI ÎN FRANȚA | Starurile extremei drepte franceze, în pelerinaj la Curtea lui Orban

Sursa: Twitter

La o lună după Eric Zemmour, a fost rândul candidatei RN, Marine Le Pen, de a se întâlni, la Budapesta, cu premierul ungar, Viktor Orban, notează Le Figaro.

<< O arie de Bach îi însoțește pașii în Bazilica Sfântul Ștefan din Budapesta. O coloană oficială din 10 mașini negre, toate cu lumini intermitente, însoțește fiecare etapă: de la Piața Eroilor până la Memorialul victimelor celui de-al Doilea Război Mondial, trecând pe lângă Parlamentul Ungariei… „Ați văzut, Marine Le Pen este primită ca un adevărat șef de stat”, subliniază delegația candidatului naționalist. Rețelele sociale sunt aproape de saturație de atâtea imagini cu mașini guvernamentale… Marți, lidera RN a fost în vizită oficială în capitala Ungariei, pentru a se întâlni cu premierul acesteia, conservatorul Viktor Orban. Un eveniment inedit, mult așteptat, menit să întărească statura prezidențială a lui Marin Le Pen. Cum să demonstrezi că alianța națiunilor europene pe care o solicită – în locul actualei Uniuni Europene – nu este o himeră?

După ce a luat prânzul cu ea în saloanele palatului său, Viktor Orban și-a lăudat oaspetele în cadrul unei conferințe de presă comune: „O femeie de anvergură” care, împreună cu partidul ei, a „apărat întotdeauna Ungaria în timpul atacurilor și tentativelor de crucificare” venite din Uniunea Europeană. Enumerând diferitele eșecuri europene în privința migrației sau, de exemplu, în chestiunea controlului prețurilor la energie, premierul ungar a protestat contra „constituției unui superstat european”. O derivă față de care „dorim să ne adaptăm cooperând unii cu alții”, a spus el. Nu înainte de a aminti de semnarea, în iulie anul trecut, de către 14 partide, a unei declarații comune prezentată drept baza unui viitor mare grup suveranist european.

Marine Le Pen a putut, la rândul său, să salute „luciditatea și curajul” lui Viktor Orban. Și a denigrat această Uniune Europeană care „acum se vede din ce în ce mai mult ca un stat unitar centralizat (…) Nu mai avem de-a face cu o dorință de cooperare, ci cu o dorință de aservire, nu mai este cu o organizație interstatală, ci cu un adevărat imperiu”.A fost o ocazie care i-a permis să-și laude mai bine proiectul pentru „o mare alianță continentală a patrioților care se va concretiza în constituirea unui mare grup parlamentar european și a unei forțe politice care coordonează acțiunea europeană a partidelor noastre naționale”. Un refren care se toto aude încă de la constituirea unui grup european în jurul Frontului Național, în 2015. Dar (un proiect) încă foarte departe de a fi realizat din cauza rivalităților și diferențelor dintre multe partide suveraniste, adesea de aceeași naționalitate.

O realitate cu care se confruntă, la rândul său, chiar Marine Le Pen. Dacă anturajul candidatei a făcut atât de mult caz de primirea de care a avut parte, acest lucru nu a urmărit doar să salute renumita ospitalitate maghiară. A urmărit și să mărească diferența de atenție în raport cu cea acordată, în urmă cu o lună, celorlalți doi oaspeți din Franța: eseistul și aproape candidatul Éric Zemmour și fostul deputat FN Marion Maréchal.

„Aliante”

„Nu are nimic de-a face cu asta”, a afirmat europarlamentarul RN Philippe Olivier, în urmă cu câteva zile. „Ei au fost primiți ca intelectuali, în marja unei conferințe. Marine Le Pen nu se va întâlni cu Viktor Orban în biblioteca lui, ci în birourile sale!” O diferență de tratament pe care o va sublinia însăși candidata susținută de RN, la finalul întâlnirii cu premierul ungar: „De fapt, de mulți ani, lucrăm la aceste alianțe. Mâine voi fi Președintele Republicii cel mai capabil să aibă relații cu cel mai mare număr de țări susceptibile de a schimba cadrul european”. Viktor Orban, care refuzase să o întâlnească pe Marine Le Pen înainte de 2018, când era încă membru al Partidului Popular European, a avut însă grijă să nu ia partea cuiva în vederea viitoarelor alegeri prezidențiale din Franța. „Nu putem lua o poziție în ceea ce privește doar poporul francez”, s-a eschivat el. >>

INTERVIU EXCLUSIV | Nicolae al României: „Nu mi-am dorit niciodată să-i răstorn și să mă impun ca Nr. 1“

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here