Alegerile prezidențiale din Franța, minate de fenomenul Zemmour și clona Fox News din peisajul media

Sursa: https://www.ericzemmour.org/

„Pe fundalul strident, albastru-neon, al canalului de televiziune CNews, impulsivul comentator politic Eric Zemmour a dezbătut cu toți cei din platou temele lui preferate legate de imigrație, islam și declinul Franței. Cel puțin șapte miniștri din guvernul președintelui Emmanuel Macron au luat parte la turnirul cu Zemmour în acest an, la emisiunea Face à l’info”, notează Financial Times.

<< Condamnat de două ori în instanță pentru provocare rasială sau religioasă, extremistul de dreapta încearcă acum să convertească notorietatea pe care și-a construit-o pe canalul de știri într-o candidatură prezidențială și e așteptat să își anunțe în curând candidatura la alegerile din Franța, care vor avea loc în aprilie.

Apărut de nicăieri în ultima lună, Zemmour a devenit unul dintre cei mai populari potențiali candidați, după Macron și lidera de extremă dreapta Marine Le Pen, un sondaj de săptămâna trecută arătând că ar putea obține până la 15% din voturi în primul tur, ceea ce i-ar măcina sever șansele acesteia din urmă.

„Este rândul meu”, a scris el în noua sa carte, La France n’a pas dit son dernier mot. Ascensiunea sa este un semn al influenței crescânde a CNews, un canal TV susținut de miliardarul conservator Vincent Bolloré, pe care criticii îl aseamănă cu Fox News al lui Rupert Murdoch, din SUA, care l-a susținut pe fostul președinte Donald Trump și cauzele de dreapta.

Deținut de grupul media Vivendi, CNews și-a dublat cota de audiență în patru ani, pentru a ajunge pe locul doi printre cele patru canale de știri 24/24 din țară. Modelul său de afaceri împletește difuzarea știri cu costuri reduse cu dezbateri stridente pe subiecte care merg de la crime violente, la gloria lui Napoleon.

CNews nu este încă la fel de influent ca Fox în SUA și nici Zemmour nu este la fel de popular ca Trump. Dar politicienii rivali se plâng de modul în care canalul setează condițiile dezbaterii naționale și adâncește rupturile într-o societate deja divizată.

Cheia succesului recent al CNews și al lui Zemmour este lecția pe care a tras-o din votul pentru Brexit din Marea Britanie și triumful lui Trump în aleger: fii radical, chiar scandalos, dacă vrei să câștigi. Ultima sa ieșire la rampă care a atras atenția a fost aceea de a cere interzicerea numelor „străine” precum Mohammed și Kevin.

„Nu se mai câștigă din centru”, susține Zemmour că i-a spus lui Le Pen, într-o întâlnire secretă, la începutul acestui an, când aceasta a încercat să-l convingă să nu-i stea în cale. „Oamenii se așteaptă la fermitate și convingere, chiar la radicalism”.

Fenomenul CNews i-a surprins pe mulți din industria media franceză, care au crezut că reglementările stricte din audiovizual vor face imposibilă lansarea unui canal de opinie. Consiliul Superior al Audiovizualului (CSA) le cere posturilor să prezinte o gamă de opinii și să distribuie imparțial timpii de antenă politicienilor, în special în timpul campaniilor.

Nu există astfel de reguli  în SUA, așa că Murdoch, miliardarul News Corp, a transformat Fox într-o portavoce conservatoare.

Gérald-Brice Viret, șef de programare la TV Vivendi, spune că reglementările din sfera din Franța înseamnă că CNews nu ar putea fi niciodată ceva de genul Fox News. „Nu suntem populisti, dar suntem populari”, adaugă el. „Și, evident, asta îi înfurie pe toți”.

Dar Roland Lescure, membru al Parlamentului din partea partidului La République en Marche al lui Macron, spune că încă există pericole. „Riscul apariției CNews, când te uiți la ceea ce a început și a devenit Fox News, este transformarea știrilor în showbiz, ceea ce ar permite oricărei dezbateri să devină isterică și extremistă și să se îndepărteze de moderație, simplificând întrebări complexe cu privire la chestiuni precum sănătatea și vaccinurile împotriva Covid-19”, spune el.

Partidul politic al lui Macron a decis să le permită reprezentanților săi să apară pe CNews, dacă doresc, dar „pentru că suntem în tabăra moderată, de obicei oamenii noștri arată precum tipul cuminte care este lovit”, adaugă Lescure.

„Arma politică de război”

Ascensiunea CNews are loc întrucât presa din Franța, cândva fermă – aproape toate ziarele mari și canalele TV sunt fie susținute de stat, fie deținute de oameni de afaceri miliardari – se află într-o perioadă de tumult. Reglementările vechi de decenii nu au reușit să țină pasul cu fluxul de știri de mare viteză sau cu răspândirea social media.

De asemenea, este în derulare o perioadă de consolidare fără precedent. Entități media cheie își vor schimba proprietarii dacă autoritățile de reglementare aprobă tranzacții îaflate în așteptare, cum ar fi fuziunea propusă a celor mai mari radiodifuzori privați din țară, TF1 și M6.

Bolloré, cel mai mare acționar al Vivendi, va fi un mare beneficiar al tranzacției. Dacă obține aprobarea de reglementare, Vivendi intenționează să cumpere restul presei franceze și grupul de retail Lagardère, pe care nu le deține încă. Asta i-ar oferi radio Europe 1, ziarul Le Journal du Dimanche și revista cu celebrități Paris Match. Deși astfel de mijloace media vechi nu aduc prea multe profituri, ele sunt urmărite îndeaproape de către elita economică și politică și ajută la formarea opiniei publice franceze.

Macron, pe atunci un politician novice, a apărut pe coperta Paris Match de opt ori în timpul candidaturii sale pentru președinție, în 2017, iar miniștrii săi au în mod frecvent acoperire în JDD, duminica.

Zemmour, în vârstă de 63 de ani, căsătorit și cu trei copii, a fost recent pe coperta Paris Match, apărând îmbrățișându-și consiliera de 28 de ani, Sarah Knafo. S-au făcut numeroase speculații dacă a fost cumva vorba de o acțiune publicitară intenționată pentru a-și impulsiona campania sau de paparazzi.

Măsura în care proprietarii miliardari ai presei franceze influențează acperirea mediatică a făcut mult timp obiectul unor speculații. Intervențiile directe sunt greu de dovedit, dar criticii observă modul în care ziarul de afaceri, Les Echos, merge pe vârful degetelor când vine vorba de acoperirea chstiunilor legate de proprietarului său, șeful LVMH, Bernard Arnault, în timp ce Le Figaro, deținut de către familia Dassault, susține un conservatorism în problemele economice și de securitate care se potrivesc cu interesele sale din domeniul apărării.

„Nu este niciodată ceva explicit. Este întotdeauna implicit”, spune un director din industrie. „Dar cu CNews, Vincent Bolloré a mers mult mai departe. El a arătat că poți adopta o linie editorială puternică și poți transforma un canal TV într-o armă politică de război. Acum, există teama este s-ar putea face asta cu toate aceste alte proprietăți [media]”.

Nașterea CNews

CNews, la fel ca ambițiile politice ale lui Zemmour, este un fenomen relativ recent. S-a născut din cenușa unei greve de o lună la postul de știri TV Vivendi, în 2016. Apoi redenumit i-Télé, a fost un canal de știri convențional non-stop, fără o anume înclinație politică. Zemmour a avut propria emisiune pe canal până în 2014, când a fost concediat pentru acuzația că ar fi minimalizat rolul Franței în Holocaust, într-un interviu acordat unui ziar italian.

I-Télé pierdea aproximativ 30 de milioane de euro pe an și se confrunta cu doi noi concurenți, după ce canalul de știri LCI, deținut de TF1, a trecut de la plată la gratuit, iar France Info, susținut de stat, și-a lansat propriul canal de știri. Scânteia grevei a fost angajarea controversată a unui prezentator celebru, dar în curând s-a transformat într-un protest mai larg împotriva noului șef de facto al Vivendi – Bolloré, care devenise președinte de consiliu cu o participație de aproximativ 15%.

Bolloré începuse să dicteze strategia la Canal Plus, operatorul de televiziune cu plată al Vivendi, concedierea conducătorilor săi superiori și desființarea unuia dintre cele mai cunoscute spectacole ale sale, Les Guignols. Miliardarul breton sprijinise mult timp politicieni conservatori precum Nicolas Sarkozy, așa că jurnaliștii i-Télé doreau asigurări că redacția lor va rămâne independentă.

Dar protestul de la i-Télé a avut efect de bumerang. Bolloré a văzut în el o oportunitate de a curăța redacția pentru a reduce costurile, spune un fost angajat. În timpul grevei, el  primea actualizări periodice cu privire la numărul de jurnaliști care acceptaseră compesații și i-a îndemnat pe șefi să-i convingă pe și mai mulți să plece. Până la sfârșit, aproape o treime din redacția de 120 de persoane renunțase.

Câteva luni mai târziu, i-Télé a fost redenumit CNews, cu un slogan care promitea „știri, analize și opinii”. Serge Nedjar, de multă vreme locotenentul lui Bolloré, a elaborat un program construit în jurul unor talk-show-uri, care erau mai ieftin de produs decât relatările de la fața locului.

Oamenii apropiați de Bolloré spun că el credea că mass-media franceză era prea de stânga și vedea CNews ca o alternativă necesară pentru a apăra ideile economice liberale și pentru a acoperi problemele pe care alte canale mass-media le-au neglijat. Magnatul, spun ei, era deosebit de îngrijorat de securitate și imigrație și l-a văzut pe Zemmour ca pe o voce cheie pentru a ridica aceste probleme.

Accentul pus pe dezbateri în detrimentul știrilor a fost, de asemenea, o bună strategie de afaceri, spune Viret, directorul executiv Vivendi. „Dacă am fi făcut același format ca și alte canale de știri, ne-am fi canibalizat”, adaugă el.

O altă mișcare cheie a fost promovarea lui Pascal Praud, o personalitate radiofonică cu păr argintiu și ochelari, cunoscută mai ales pe post de comentator de fotbal. Emisiunea de dimineață a lui Praud a reunit o distribuție obișnuită de jurnaliști și analiști pentru a comenta știrile zilei. Cu un stil cumva de proastă dispoziție, adesea el alegea subiecte preferate de extrema dreaptă, cum ar fi protestele anti-poliție, vălul purtat de unele femei musulmane și scepticismul asupra schimbărilor climatice. A acționat ca un moderator cu mâinile luate de pe manete, care îi lăsa pe participanți să se ciocnească – cu cât dezbaterea este mai puternică, cu atât mai bine.

Rating-urile au început să crească. Nedjar a apărat poziționarea canalului în Le Journal du Dimanche, anul trecut, spunând că este „important să ascultăm toate opiniile, chiar și cele mai deranjante și incorecte din punct de vedere politic”.

Și a adăugat: „Am fost primii care ne-am concentrat, de la bun început și fără întrerupere, pe anumite teme sensibile și explozive, precum securitatea, imigrația, mediul sau violența din orașele noastre. Concurenții noștri s-au opus acoperirii acestor subiecte”.

Criticii contestă faptul că CNews a mers prea departe. „Bolloré a trecut o linie roșie prin predarea unui canal media către extrema dreaptă”, spune un sfătuitor proeminent al directorilor executivi și politicienilor francezi. „A fost spart un tabu. Asta îi îngrijorează pe mulți oameni”.

Benoît Hamon, candidatul la președinție al Partidului Socialist, în 2017, declara anul trecut: „Domnul Bolloré, căpitanul industriei în fruntea unui post de televiziune de extremă dreapta, toarnă benzină peste tot și aprinde, calm, focul cu Zemmour, Praud și trupa lor veselă”.

Revenirea lui Zemmour la CNews, în 2019, a contribuit la creșterea rating-urilor spre noi culmi. În mai anul trecut, CNews a detronat, pentru scurt timp, BFM ca principal canal de știri 24/24, aducând Vivendi în sărbătoare. Dar chiar și emisiunile sale cele mai bine cotate tind să atragă 600.000 până la 800.000 de telespectatori, foarte timid față de cei aproximativ 6 milioane care urmăresc știrile tradiționale de noapte, pe TF1.

Deși Vivendi nu dezvăluie cifrele financiare ale canalului de știri, Viret spune că pierderile sale s-au redus semnificativ și că își propune ca acestea să nu mai existe anul viitor. Spre deosebire de Fox, din SUA, care a fost mult timp un motor de profit pentru afacerea lui Murdoch, CNews reprezintă o parte foarte mică din Vivendi, astfel încât miza financiară nu este mare pentru Bolloré.

Ridicarea extremei drepte

Creșterea extremei drepte în Franța, în ultimii 30 de ani, a împins în mod constant problemele promovate de Zemmour – islamismul, imigrația, deficiențele din educație și presupusul declin al civilizației franceze – în centrul dezbaterii politice franceze.

În cele povestite de el, copilăria lui Zemmour a fost una de asimilare din rădăcinile evreiești algeriene, după ce familia sa a migrat în Franța, în timpul războiului de independență din țara nord-africană.

Zemmour a susținut „marea teorie de înlocuire”, care sugerează că imigranții musulmani îi vor copleși pe locuitorii nativi ai Europei, și are un dar pentru hiperbolele polemice, anti-woke, anti-verde, anti-migranți, pe care mulți alegători le consideră atractive. „Niciun oraș mic, niciun sat mic din Franța nu este ferit de o trupă sălbatică de ceceni, kosovari, maghrebieni sau bande africane care fură, violează, jefuiesc, torturează și ucid”, scrie el, în noua sa carte.

În scrierile lui anterioare, comentatorul a atins și presupusele efecte negative ale feminismului asupra societății, iar în cartea sa, Le Suicide français, a scris cu nostalgie despre zilele în care un bărbat putea pipăi o femeie fără a se trezi cu o plângere de hărțuire sexuală.

CSA s-a străduit să țină în frâu CNews și pe vedeta sa. Anul trecut, a amendat canalul cu 200.000 de euro pentru o tiradă în care Zemmour i-a numit hoți pe tinerii migranți, criminali și violatori și în care a mai spus că „trebuie trimiși înapoi”. Cuvintele lui Zemmour, a arătat CSA, au incitat la ură și discriminare.

CSA a emis, de asemenea, avertismente repetate către CNews pentru că nu a dat dovadă de difuzarea de opinii diverse, inclusiv un avertisment pentru acordarea de prea mult timp de antenă partidului lui Le Pen, în timpul alegerilor regionale. Viret a apărat canalul: „Ne respectăm toate obligațiile cu privire la timpul de antenă față de al doilea”.

În timpul verii, susținătorii au tencuit Parisul cu afișe care îl prezentau cu majuscule pe „președintele Zemmour”. Mass-media franceză a început o tirad constantă de speculații cu privire la intențiile sale, pe care Zemmour le-a alimentat în timp ce se pregătea să-și lanseze cartea.

Aliații lui Macron și politicienii de stânga au susținut că CSA ar trebui să-l trateze pe Zemmour ca pe un candidat, chiar dacă încă nu s-a anunțat ca atare. Asta ar însemna să-i contabilizeze timpul petrecut pe ecran, astfel încât să se asigure că nu a beneficiază de mai mult timp de antenă decât alți candidați. La mijlocul lunii septembrie, CSA a făcut exact asta. A doua zi, CNews a spus că Zemmour nu va mai apărea pe Face a l’info. Viret spune că ar fi fost „total nepractic” să fie aplicată noua abordare a CSA.

Zemmour a apelat la Twitter, pentru a se plânge că CSA și-a depășit autoritatea: „Nu voi tăcea. #STOPcenzurii”. Dar de când a renunțat la emisiunea sa, a apărut frecvent la alte emisiuni de pe CNews, ca invitat, și a beneficiat de o acoperire intensă în alte entități media.

Nu a răspuns la solicitările de a face comentarii, pentru acest articol.

Ultimele sondaje de opinie sugerează că Macron și Le Pen sunt cei doi candidați cu cea mai mare șansă de a conduce la urne în aprilie și, prin urmare, de a se confrunta în mai, așa cum au făcut-o în 2017. Asta i-ar exclude pe Zemmour și pe alții din ultmul tur.

Îns Zemmour, CNews și alte canale de știri de dreapta au schimbat deja termenii dezbaterii politice franceze, mutând-o în direcția confruntărilor amare care caracterizează politica de astăzi din SUA, forțând pe aproape fiecare candidat să se concentreze cu atenție pe probleme precum imigrația și crimă.

După ce revista de dreapta Valeurs Actuelles a publicat, în acest an, o chemare la arme a unor generali francezi în retragere, plângându-se de laxitate, islamism și „hoarde” de imigranți și sugerând necesitatea unei lovituri de stat, un sondaj a constatat că majoritatea francezilor i-au susținut pe semnatari și aproape jumătate au fost de acord că Franța „va avea în curând un război civil”.

„Mai mult ca oricând, politica de tip combativ funcționează”, spune Vincent Martigny, profesor de politică la Universitatea din Nisa. „Ai putea spune chiar că Bolloré urmează exemplul lui Murdoch”. >>

Evoluțiile din China – de ce trebuie conectate punctele

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here