Ambasada României în Italia, videoconferință despre măsurile de sprijin financiar cu fonduri europene nerambursabile pentru tinerii fermieri din diaspora

Ambasada României la Roma, în colaborare cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a organizat, miercuri, o videoconferință despre măsurile de sprijin financiar cu fonduri europene nerambursabile pentru tinerii fermieri din diaspora, cu participarea ministrului Adrian Oros și a unor specialiști din cadrul ministerului.

Reuniunea a fost moderată de ambasadorul României în Italia, George Gabriel Bologan. În dialogul la care au participat numeroși compatrioți au fost evidențiate, în detaliu, posibilitățile de a beneficia de fondurile alocate prin Submăsura 6.1 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020), precum și simplificările introduse în sesiunea de depunere a proiectelor din 2021 și alte oportunități de business în domeniul agro-alimentar.

Inițiativa, prima de acest gen destinată tinerilor români din Italia, se înscrie în demersurile Guvernului român de încurajare a întoarcerii în țară a conaționalilor din diaspora.

„Astfel de evenimente au ca scop o corectă informare a compatrioților noștri și asigurarea interacțiunii cu factorii politici decidenți în vederea cunoașterii nevoilor conaționalilor și a diseminării modalităților concrete de sprijin ale statului pentru proiectele care privesc prezentul și viitorul cetățenilor români. Persoanele interesate de aceste măsuri de sprijin financiar pot contacta oficiile județene ale Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, din județul de domiciliu din România”, se menționează într-un comunicat al ambasadei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here