Ameninţările lui Putin fac dolarul să crească la cel mai înalt nivel din ultimii 20 de ani

Sursa: Pixabay

După ce preşedintele rus Vladimir Putin şi-a mobilizat rezerviştii pentru a lupta în Ucraina, dolarul american este din nou mai scump decât moneda europeană, în condiţiile în care cursul afişat miercuri de banca centrală a indicat 4,9764 lei pentru un dolar, faţă de 4,9436 lei pentru un euro, informează Agerpres.ro.

Moneda naţională s-a depreciat în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9436 lei, în creştere cu 1,23 bani (0,25%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9313 lei.

Leul a pierdut teren şi în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,9764 lei, în urcare cu 4,61 bani (0,94%), comparativ cu marţi, când s-a situat la 4,9303 lei.

Moneda naţională s-a depreciat şi în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,1663 lei, în creştere cu 6,28 bani (1,23%), faţă de 5,1035 lei, cotaţia anterioară.

Pe de altă parte, gramul de aur s-a scumpit, miercuri, până la valoarea de 267,8972 lei, de la 264,2017 lei, în şedinţa precedentă.

În plan extern, dolarul american, o valoare de refugiu tradiţională în perioade de crize, a urcat miercuri până la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani, în contextul în care Vladimir Putin a ordonat mobilizarea rezerviştilor iar traderii se aşteaptă la o nouă majorare semnificativă a dobânzii de bază din partea Rezervei Federale americane, informează Reuters.

„Vladimir Putin pierde influență”. Editorial Le Monde despre „revenirea dureroasă la realitate” a Rusiei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here