Andreea Moldovan, întrebată dacă valul trei poate fi oprit fără carantină: Nu cred. La ATI este un număr mare de pacienţi adulţi, tineri fără comorbidităţi

Foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andreea Moldovan, nu crede că acest val pandemic poate fi oprit fără carantină, explicând că procesul este mult mai amplu, secţiile de terapie intensivă sunt pline, iar rata de pozitivare este mare, transmite News.ro.

Andreea Moldovan a fost întrebată duminică, la Digi24, dacă se poate pune frână acestui val fără carantină.  

„Sincer ,în momentul de faţă, nu cred pentru că procesul este mult prea amplu şi noi vedem ce se întâmplă în sistem, vedem că sunt terapiile intensive cu foarte mulţi pacienţi, vedem că urgenţele se colmatează, vedem că dintre pacienţii internaţi în terapie un mare număr al acestora sunt pacienţi adulţi, tineri care nu au comorbidităţi, vedem un număr mare de pacienţi pozitivi sau în creştere, vedem o rată de pozitivitate care creşte, vedem un număr mare de elevi care sunt infectaţi, vedem o rată mare de transmitere a infecţiei”, a explicat Andreea Moldovan. Ea a dat exemplul unui elev care a îmbolnăvit nouă persoane.

„Este deja absolut halucinant un caz în care un copil bolnav de la şcoală şi-a îmbolnăvit părinţii, cei patru bunici, bona plus un unchi şi o mătuşă. Deci practic este o transmitere extrem de largă şi de intensă. Nu am cum să spun că stăm ne gândim, vedem ce facem. Părerea mea este că e important să ne gândim la nişte măsuri pe care să le luăm acuma care poate că mi se păreau dure, dar nu sunt deloc dure, tocmai ca să avem un orizont de aşteptare că poate în luna aprilie sau în luna mai sau în cursul verii să avem în sfârşit o perioadă mai de relaxare. Cumva, atunci când vezi că bulgărele începe să se rostogolească trebuie să iei nişte măsuri să îl opreşti”, a transmis secretarul de stat. 

Andreea Moldovan a precizat că îşi doreşte să fie introdus în grila de carantinare un indicator care să arate gradul de testare.  

„Mâine vom avea întâlniri la minister cu factori implicaţi, va fi că această grilă de carantinare sau acest punctaj pe carantinare să fie făcut corect fără nici un fel de echivoc, să ia în calcul nişte indicatori care chiar să aibă impact asupra deciziei respective. Iar atunci când, de exemplu, există un indicator al încărcării cu pacienţi la secţia de Terapie Intensivă care are un punctaj destul de mic. În momentul în care vezi că ai 1.400 şi ceva de locuri de terapie şi deja o mare parte sunt ocupate, e un moment de alarmă total. De asemenea, mi-aş dori foarte mult să putem introduce şi un indicator care să ne arată gradul de testare pentru că noi ştim, ne-ar trebui cam 500 de teste la 100.000 de oameni ca să ne putem face o imagine semnificativ statistic a ceea ce se întâmplă în populaţiei ori sunt judeţe unde nu avem acest număr de teste deşi avem teste teste, atât PCR, cât şi antigen rapide, avem metodologie de testare, avem proceduri, avem indicaţii, avem absolut tot ce trebuie. Singurul lucru care lipseşte este bunăvoinţă, interes a tuturor celor implicaţi, a pacienţilor, a cadrelor medicale, a medicilor de familie”, a precizat Moldovan.  

Chestionată dacă poziţia cu care merge la întâlnirea de luni este carantina naţională, Andreea Moldovan a răspuns: „Nu, acest lucru nu e acum posibil şi nu cred că momentan este singura soluţie, dar pe de altă parte trebuie să înţelegem că drumul pe care acum ne aflăm nu este absolut deloc cel corect”. 

„Dacă ar fi să facă abstracţie de funcţia pe care o am aş spune îmi doresc din tot sufletul o carantină naţională pentru că sunt îngrijorată de ceea ce se întâmplă, însă, pe de altă parte îmi doresc ca partea de economie să aibă o continuitate, nu îmi doresc sub nicio formă ca partea socială şi partea de viaţă publică a noastră să fie atât de largă şi atât de expansivă cum este acum pentru că mă îngrozesc când văd ce văd în jur şi pur şi simplu mi se pare că mulţi dintre noi poate nu am învăţat multe din ceea ceea ce s-a întâmplat în acest an”, a completat ea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here