<< Deodată, nimeni nu știe unde crede Vladimir Putin că sunt granițele Rusiei >>, notează The Economist.
<< „De unde începe o patrie?”, un cântec patriotic al unui serial din epoca sovietică, în care era glorificat KGB-ul, se află printre melodiile preferate ale lui Vladimir Putin. În 2010, l-a cântat cu stângăcie la pian, la un concert caritabil, și s-a bucurat de o oarecare renaștere în 2014, în momentul anexării Crimeei de către Rusia. Săptămâna aceasta piesa a căpătat un sens ironic. Odată ce Duma, parlamentul Rusiei, a anexat în mod oficial zonele ocupate din estul și sudul Ucrainei, guvernul țării nu mai este sigur de unde începe patria-mamă.
Oficial, Rusia susține că a încorporat provinciile Donețk, Lugansk, Zaporijia și Herson. Dar dintre cele patru, doar Lugansk este sub controlul aproape complet al Rusiei. Anexările au fost justificate recurgându-se la false referendumuri din organizarea cărora Rusia a făcut spectacol, în perioada 23-27 septembrie, dar nici măcar nu poate pretinde că a consultat populația din zonele pe care nu le administra. Armata Ucrainei avansează rapid în mai multe zone, iar linia frontului este fluidă. Pe 3 octombrie, în timp ce Duma se pregătea să voteze, Dmitri Peskov a declarat că nu poate spune exact ce părți din Herson și Zaporojie fac acum parte din Rusia: „Vom continua să ne consultăm cu populațiile locale; asta va depinde de dorințele lor”.
Acest lucru a creat confuzie. „Pentru prima dată din habar n-am ce secol, Rusia nu are granițe recunoscute pe partea sa de vest”, spune Arkadi Moșes, un universitar rus de la Institutul Finlandez de Afaceri Internaționale. „Dacă ne gândim la trecerea Ucrainei în anumite zone, dar nu în altele, unde tragem limita?” Ucraina a fost sfătuită de țările NATO să nu folosească arme furnizate de Occident pentru a ataca teritoriul Rusiei, dar Rusia consideră acum că și zone mari din Ucraina sunt teritoriu rus.
Aliații NATO resping anexările. Dar împreună cu promisiunile repetate ale lui Vladimir Putin de a folosi arme nucleare pentru a apăra patria, anexările au fost menite să extindă amenințarea nucleară a Rusiei pe teritoriul ocupat. Cu toate acestea, chiar dacă anexările au avut loc, forțele ucrainene au înaintat în regiunile pe care Rusia le revendică acum drept pământ natal. În orice caz, acest lucru a redus credibilitatea amenințărilor nucleare ale Rusiei. Dar vagile linii roșii ale Rusiei fac, de asemenea, mai probabilă (ușoara) posibilitate a unui tir nuclear accidental.
Anexările au pus capăt oricăror speranțe pe care țările occidentale le-ar fi avut pentru o încetare a focului și negocieri care ă aibă loc în curând. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spune că va negocia doar cu succesorul lui Putin. Oficial, aliații occidentali ai Ucrainei îi susțin ambițiile de a-și revendica toate teritoriile pe care Rusia le-a acaparat din 2014. Dar, neoficial, unele țări au făcut o distincție între zonele pe care Rusia le-a ocupat de când a invadat, pe 24 februarie, și cele deținute dinainte de autoproclamatele „republici” susținute de Rusia în Donețk (DNR) și Lugansk (LNR). Crimeea este adesea încă plasată în altă categorie. Multe țări care susțin eforturile Ucrainei de a învinge în actuala invazie declanșată de Rusia s-au simțit îngrijorate în ceea ce privește angajarea în ambiția sa de a recâștiga peninsula.
„A existat o divizare în UE, între țările care urmează linia americano-britanică, că Ucraina trebuie să câștige pur și simplu, și cele care urmează linia Paris-Berlin, că e important să nu umilești Rusia și că războiul se va încheia prin negocieri”, spune Bob Deen, de la Institutul Clingendael, un think-tank olandez. Tăcut, mulți au presupus că este puțin probabil ca Ucraina să recâștige Crimeea din punct de vedere militar, și că ar putea accepta, în cele din urmă, anexarea sa de către Rusia ca parte a unui acord de pace. Chiar și America a semnalat uneori că tratează Crimeea diferit. Când Ucraina a bombardat o bază aeriană rusă din peninsulă, în august, Pentagonul a notat că niciuna dintre armele sale nu fusese folosită în atac.
Acum, că toate teritoriile ocupate din Ucraina au fost plasate de Rusia la egalitate cu Crimeea, un astfel de acord este și mai greu de imaginat. „Până acum, Crimeea era altceva”, spune Gustav Gressel, de la Consiliul European pentru Relații Externe, un alt think-tank. „Chiar dacă ucrainenii nu ar spune niciodată așa ceva în public, ei erau conștienți că în Occident și în percepția rusă exista o diferență și că poate că s-ar fi ajuns la o încheiere a războiului fără recucerirea Crimeei”. Anexările, spune el, „au îngropat asta”.
Conform dreptului internațional, toate anexările Rusiei sunt la fel de ilegitime. În litigiile teritoriale de la Curtea Internațională de Justiție (CIJ), cele mai importante justificări invocate de țări gravitează în jurul tratatelor existente, controlului efectiv asupra teritoriului sau doctrinei „uti possidetis”, care susține că vechile limite administrative ar trebui să devină granițe atunci când teritoriile obțin independența. Granița Ucrainei cu Rusia, recunoscută internațional, urmează limita care a existat între republicile ucrainene și ruse când ambele erau membre ale Uniunii Sovietice, înainte de prăbușirea acesteia, în 1991. Țările au promis că vor respecta acele granițe într-un tratat de prietenie din 1997 și au ratificat un tratat clar de frontieră în 2003.
Rusia și-a justificat acapararea de teritorii în Crimeea și estul Ucrainei cu precedentul intervenției NATO în Kosovo, din 1999, și cu declarația de independență a acestei țări, din 2008. Dar CIJ a considerat că declarația de independență a Kosovo a fost legitimă parțial pentru că a fost făcută de un legislativ liber ales, nesupus amenințărilor militare (multe țări, inclusiv cinci membri UE încă nu o recunosc.) În Crimeea, așa-numitul referendum pentru independență a avut loc sub armele trupelor de ocupație, precum la votul ulterior din parlamentul Crimeei, de aderare la Rusia. Referendumurile false din septembrie au fost și mai evident frauduloase: votul „da” în proporție de 99%, din Donețk, a arătat clar că autoritățile ruse au inventat pur și simplu rezultatele.
Doar câteva țări au recunoscut anexarea Crimeei, în principal „clienți” ruși de lungă durată, precum Nicaragua și Siria. Cu toate acestea, din 2014 până în 2022, reacția Occidentului s-a limitat la sancțiuni relativ modeste, în parte pentru că unele guverne au creditat în oarecare măsură, în liniște, pretențiile Rusiei. În privat, diplomații europeni remarcau adesea că, în special Crimeea, care se bucura de statut autonom în cadrul Ucrainei, avea o istorie lungă de stăpânire rusă și o populație preponderent etnic-rusă. „Mulți dintre ei credeau că, chiar dacă referendumul ar fi fost liber și corect, majoritatea oamenilor ar fi votat pentru a se alătura Rusiei”, spune Deen, care la acea vreme era consilier pentru Crimeea al OSCE.
Asemenea opinii ar putea reveni în prim-plan dacă războiul din Ucraina ar ajunge la un impas, lăsând Crimeea în spatele liniilor rusești și deschizând posibilitatea unei încetări a focului. „Rezultatul ideal, din perspectiva Berlinului, ar fi ca Rusia să fie împinsă înapoi [la] liniile din 24 februarie, ducând la un fel de discuții”, spune Janis Kluge, de la Institutul German pentru Afaceri Internaționale și de Securitate, un think-tank.
Dar în acest moment, adaugă Kluge, tot ce contează este modul în care se desfășoară războiul pe teren. Dacă luptele merg atât de rău pentru Rusia încât Crimeea ar putea cădea, „Probabil Putin nu va mai fi prin preajmă”. În 4 octombrie, forțele Ucrainei și-au continuat înaintarea rapidă spre sud, în Herson, deoarece liniile rusești păreau să se prăbușească pe alocuri. Obiectivul Ucrainei, de a-și recuceri întreg teritoriul pierdut, nu mai pare atât de neplauzibil. >>
