ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, până duminică, la ora 23.00

Cea mai mare parte a ţării se află de duminică de la prânz sub avertizare cod galben de instabilitate atmosferică, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, care anunţă averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului.

Avertizarea cod galben este valabilă în intervalul 2 iulie, ora 12 – 2 iulie, ora 23.

”În intervalul menţionat, în zona de munte, Maramureş, Transilvania, nord-vestul Moldovei, sudul Banatului, Oltenia, nord-vestul şi sud-estul Munteniei şi vestul Dobrogei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 55…70 km/h), izolat vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp”, precizează ANM.

Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse şi în restul ţării.

Cum va fi vremea în București

În intervalul 2 iulie, ora 12 – 2 iulie, ora 23, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza şi seara când vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Temperatura maximă, în scădere uşoară faţă de ziua precedentă, se va situa în jurul valorii de 30 de grade.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here