Anunț al Ministerului Sănătății: Protocolul de tratament al infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 a fost modificat

Ministerul Sănătăţii anunţă, vineri, că a fost modificat Protocolul de tratament al infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, astfel încât antiviralele orale să poată fi prescrise de medicii de orice specialitate din centrele de evaluare. Ministerul anunţă, de asemenea, că Favipiravir va putea fi eliberat, în viitor, în farmaciile cu circuit deschis, pe bază de prescripţie.

„Ministerul Sănătăţii a modificat Protocolul de tratament al infecţiei cu virusul SARS-CoV-2. Schimbările vizează creşterea accesibilităţii pacientului la tratament precoce în ambulatoriu”, a transmis, vineri, MInisterul Sănătăţii.

Sursa citată a precizat că, potrivit modificărilor, medicaţia antivirală orală va putea fi prescrisă în centrele ambulatorii de evaluare de către medicii de orice specialitate pentru pacienţii infectaţi cu SARS-Cov-2.

Unul dintre medicamente, respectiv Favipiravir, va putea fi eliberat, în viitor, în farmaciile cu circuit deschis, numai pe bază de prescripţie medicală.

Ordinul pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 487/2020 pentru aprobarea protocolului de tratament al infecţiei cu virusul SARS-Cov-2 este publicat în MO nr. 40 din 13.01.2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here