Arafat: O dezinformare recentă este că cei care s-au vaccinat fac HIV. Nu are absolut nicio bază ştiinţifică

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat că una dintre modalităţile de dezinformare recente pe care a observat-o este că persoanele care s-au vaccinat împotriva COVID fac HIV, precizând că acest lucru este „o dezinformare extrem de gravă şi care nu are absolut nicio bază ştiinţifică”, notează News.ro.

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, dacă există o similiritate între HIV şi SARS-CoV-2.

„Au fost astfel de informaţii într-adevăr, dar nu vorbim sub nicio formă de o evoluţie similară, de căi de infectare comune. Sunt poate anumite asemănări la nivelul de proteină virală, dar nu avem alte date care să impună o similaritate importantă între aceste două virusuri”, a precizat Gheorghiţă.

Raed Arafat a intervenit cu o completare.
„De fapt, una dintre modalităţile de dezinformare recentă pe care am observat că este că cei care s-au vaccinat fac HIV. Deci atenţie foarte mare la cine crede astfel de bazaconii pentru că vă daţi seama că este o dezinformare extrem de gravă şi care nu are absolut nicio bază ştiinţifică. Este o chestie făcută numai că să sperie oamenii ca să nu se vaccineze. Deci pe lângă ce a zis domnul doctor, pe lângă ce aţi întrebat, ce am văzut este aceasta tentativă, chiar ieri urla cineva în faţa ministerului că cei care v-aţi vaccinat, testaţi-vă pentru HIV. Nu are absolut nicio bază ştiinţifică şi nicio bază faptică treaba asta, doar dezinformare şi doar modalităţi de a speria populaţia. Populaţia trebuie să se îndepărteze de ele şi să se delimiteze de astfel de informaţii, nici măcar să nu le share-uiască, să nu le răspândească pentru că sunt informaţii date doar pentru inducerea de panică şi dezinformare în rândul lor”, a transmis şeful DSU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here