Armata ucraineană a distrus marea navă Novocerkask a Flotei ruse din Marea Neagră / Nava este suspectată că transporta drone iraniene

Armata ucraineană anunţă marţi că a distrus, în Crimeea, un vas aparţinând Flotei ruse la Marea Neagră suspectat de faptul că transporta drone iraniene folosite de Moscova în Războiul din Ucraina, relatează AFP, citată de News.ro.

”Marea navă de debarcare Novocerkask” a fost ”distrusă” de către piloţi ai Forţelor Aeriene la Feodosia, în Crimeea ocupată, anunţă pe Telegram Forţele Aeriene ucrainene.

”Oameni spun că transporta (drone de tip) Shahed”, folosite masiv de Rusia împotriva Ucrainei, precizează Forţele Aeiene ucrainene.

Atacul a avut loc către ora locală 2.30 (şi ora României), cu rachete de croazieră ale ”aviaţiei tactice”, precizează ele.

”INCENDIUL A FOST CIRCUMSCRIS”

Comandantul Forţelor Aeriene ucrainene Mîkola Oleşciuk, a postat o înregistrare video care surprinde o explozie şi o jerbă de flăcări.

Feodosia, o localitate situată la Marea Neagră, este o importantă bază navală rusă.

Şeful ”republicii” Crimeea Serghei Aksionov a confirmat că un atac a avut loc în această localitate.

”Un atac inamic a avut loc în sectorul Feodosia. Sectorul portului a fost atins”, a anunţat pe Telegram reprezentantul ocupaţiei ruse şi a dat asigurări că ”detonarea a luat sfârşit” şi că ”incendiul a fost circumscris”.

Serghei Aksioniv nu a precizat natura pagubelor, însă a subliniat că ”locuitorii mai multor case” au fost ”evacuaţi”.

Ucraina efectuează frecvent atacuri în Crimeea ocupată, vizând dispozitivul militar rus.

În aprilie 2022, ea a scufunddat crucişătorul Moskva – nava amiral a Flotei ruse la Marea Neagră.

Forţele Aeriene ucrainene au anunţat că Ucraina a fost atacată din nou cu drone de tip Shahed în regiunile Herson şi Odesa.

Treisprezece dintre cele 19 drone ruse lansate au fost interceptate, potrivit acestei surse, care nu anunţă nici victime şi nici pagube.

De ce 2024 poate fi mai bun ca 2023

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here