Aurescu: Aderarea la Schengen este o prioritate majoră pentru România. Contăm pe susţinerea Preşedinţiei suedeze

Foto: Inquam Photos / Alexandra Pandrea

Aderarea la Schengen este o prioritate majoră pentru România, a declarat, joi, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, menţionând că ţara noastră contează pe sprijinul în acest dosar, în calitate de mediator, al Suediei care a preluat la 1 ianuarie Preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, relatează Agerpres.ro.

Şeful diplomaţiei române a amintit, în conferinţa de presă organizată de Ambasada Suediei la Bucureşti cu prilejul preluării Preşedinţiei Consiliului UE, maniera în care ţara noastră a gestionat situaţia creată de războiul din Ucraina, arătând că România a fost un „gardian de facto al securităţii UE”.

Referitor la votul împotriva aderării la spaţiul Schengen, de la Consiliul JAI din 8 decembrie, Aurescu a afirmat „României i-au fost nedrept negate aşteptările sale legitime”.

„Contăm pe susţinerea Preşedinţiei suedeze”, a spus el, arătând că ţara noastră se află în „cea mai favorabilă poziţie de până acum”. „Nu o luăm de la zero, ci construim pe tot ce am obţinut până acum”, a completat Bogdan Aurescu.

La rândul său, ambasadoarea Suediei la Bucureşti, Therese Hyden, a punctat că „dosarul Schengen va fi pe agenda unei reuniuni oficiale, atunci când condiţiile vor fi propice”, anume când Austria îşi va schimba poziţia privind România, iar Olanda îşi va schimba poziţia privind Bulgaria.

„Am preluat acest dosar important de la Preşedinţia cehă şi vom lucra intens”, a completat diplomatul. „Este prea devreme să ne pronunţăm când se va încheia acest proces”, a menţionat Therese Hyden, în ceea ce priveşte un orizont de timp.

Ministrul Aurescu a precizat că, în acest moment, există un dialog cu partea austriacă, pentru a crea „premisele pentru un context favorabil”. „Nu trebuie să creăm aşteptări grăbite”, a evidenţiat el.

Kelemen Hunor: Abordarea suedezilor, foarte decentă şi corectă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here