Autocare cu români din Spania au trecut granița. Madridul ar putea fi închis, iar membrii Guvernului sunt testați medical

Foto: INQUAM/Cornel Putan

Românii din străinătate se întorc acasă în număre mare, inclusiv în Bistrița-Năsăud, scrie Timponline.ro. Potrivit sursei citate, în timp ce cursele terestre între Italia și România au fost sistate, autocarele din Spania continuă să aducă în țară numeroși compatrioți încărcați cu multe bagaje. Oamenii nu recunosc faptul că ar fugi de coronavirus, ci pretind că li s-au încheiat contractele.

Autocarul unei firme de transport internațional a adus în țară deja numeroși conjudețeni ai noștri care au muncit în Spania. Încărcați cu multe bagaje, dintre care lăzi și plase întregi de portocale și lămâi, oamenii – majoritatea de pe Valea Someșului Mare – au declarat că s-au întors acasă fiindcă nu ar mai fi de lucru până în luna mai.

”Eu am lucrat la tăiat de vie în zona Madridului. S-a terminat. Am venit acasă că aici am de lucru la țară. Până în luna mai nu mai este de muncă în agricultură. Numai spaniolii mai au de arat și de pregătit terenul. Eu mi-am adus ulei de măsline, alții au adus portocale și lămâi. Am descărcat din autocar vreo 200 de kg numai pentru Rebra”, ne-a spus Vasile Scridonesi, care susține că, până să plece el din Spania, lumea nu a început să se teamă de coronavirus și nu a devastat magazinele ca în alte țări.

Articolul integral – AICI.

Context

Președintele regiunii Madrid, Isabel Diaz Ayuso, a declarat, joi, că guvernul spaniol ia în considerare închiderea capitalei pentru a opri răspândirea coronavirusului, transmite Reuters.

Totodată, membrii Eecutivului de la Madrid vor fi testați după ce un ministru a fost diagnosticat cu infecție cu coronavirus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here