Autorităţile din Belgorod le propun locuitorilor să-i evacueze departe de frontiera cu Ucraina, la Starî Oskol şi Gubkin: ”Veţi avea condiţii foarte confortabile, în camere încălzite şi sigure”

Consecințele bombardamentului de la Belgorod, 30 decembrie 2023 / Sursa: TASS

Autorităţile ruse din Belgorod, aflat în apropierea frontierei cu Ucraina, le-au propus locuitorilor să evacueze oraşul vineri, la începutul după-amiezii, un lucru care arată îngrijorarea tot mai mare din localitate, în care atacuri ucrainene se multiplică, relatează AFP.

Ele le-au propus totodată să-şi securizeze ferestrele pentru a se proteja de schije de obuz, potrivit News.ro.

Regiunea Belgorod şi capitala sa omonimă, cu 300.000 de locuitori, sunt vizate aproape zilnic de tiruri ucrainene de la sfârşitul lui decembrie.

Un atac de o amploare fără precedent s-a soldat cu 25 de morţi şi peste 100 de răniţi sâmbătă.

”Încă de azi (vineri), suntem pregătiţi să vă transportăm la Starî Oskol şi la Gubkin (localităţi mai îndepărtate de frontiera cu Ucraina), unde veţi avea condiţii foarte confortabile, în camere încălzite şi sigure”, a anunţat pe Telegram guvernatorul regional Viaceslav Gladkov.

Kremlinul dă asigurări în continuare că invazia sa a Ucrainei în februarie 2022 nu afectează viaţa de zi cu zi şi securitatea ruşilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here