Avertismentul OMS: Vaccinul împotriva variolei maimuţei nu este un medicament miraculos

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat miercuri că vaccinul împotriva variolei maimuţei nu este un panaceu pentru sănătatea publică, după ce au fost raportate cazuri de îmbolnăvire post-vaccinală, transmite DPA.

„Ştiam de la început că acest vaccin nu va fi un glonţ de argint şi că nu se va ridica la nivelul tuturor aşteptărilor care sunt plasate asupra sa”, a declarat Rosamund Lewis, expertul OMS în variola maimuţei.

Lewis a subliniat că încă nu sunt disponibile studii randomizate controlate cu privire la acest vaccin şi a precizat că au existat raportări care sugerau că vaccinul nu este 100% eficient – fie după expunerea la virus, fie ca măsură preventivă.

În studiile randomizate controlate, participanţii sunt împărţiţi în două grupe şi trataţi diferit. Spre exemplu, participanţii dintr-un grup primesc vaccinul, iar ceilalţi primesc un placebo fără substanţă activă.

Conform lui Lewis, persoanele vaccinate trebuie să aştepte cel puţin două săptămâni după cea de-a doua doză pentru ca vaccinul să îşi facă pe deplin efectul, relatează Agerpres.

Peste 90% din cazurile de variola maimuţei au fost raportate în cazul unor bărbaţi homosexuali care întreţin relaţii sexuale frecvente cu parteneri diferiţi. Reprezentanta OMS le-a solicitat bărbaţilor din această categorie să-şi reducă numărul de parteneri sexuali şi să evite sexul în grup.

Până miercuri, OMS a primit raporturi cu privire la peste 35.000 de cazuri de variola maimuţei din 92 de ţări. Doisprezece bolnavi au murit. În cursul unei singure săptămâni s-au înregistrat 7.500 de cazuri, cu 20% mai multe decât în săptămâna anterioară, mai transmite DPA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here