Avioane militare chineze, cea mai amplă incursiune de până acum în spaţiul aerian de apărare al Taiwan

Un număr de 20 de avioane militare chineze au intrat vineri în spaţiul aerian de apărare al Taiwanului, cea mai amplă incursiune raportată până acum de Ministerul Apărării insulei, marcând o escaladare semnificativă a tensiunilor din strâmtoarea Taiwanului, transmite Reuters, preluat de News.ro.

Potrivit ministerului, forţele aeriene taiwaneze au dezfăşurat rachete ”pentru a monitoriza” incursiunea din sudul zone de identificare a apărării aeriene. Avioanele sale au avertiat avioanele chineze, inclusiv prin radio.

Aceasta a fost cea mai amplă incursiune de până acum a forţelor aeriene chineze de când Ministerul Apărării din Taiwan raportează aproape zilnic zborurile efectuate de avioane militare din China între sudul Taiwanului şi Insulele Pratas, aflate sub control taiwanez, în Marea Chinei de Sud, începând de anul trecut.

Unele dintre aeronavele chineze au zburat în spaţiul aerian spre sudul Taiwanului şi au trecut prin Canalul Bashi, care separă insula de Filipine, a declarat Ministerul Apărării din Taiwan într-un comunicat.

O persoană familiarizată cu planificarea securităţii din Taiwan a declarat pentru Reuters că armata chineză desfăşoară exerciţii care vor simula o operaţiune împotriva navelor de război americane care traversează Canalul Bashi.

China, care pretinde că Taiwanul este  propriul său teritoriu, a intensificat în ultimele luni activităţile militare în apropierea insulei democrate, o măsură pe care Taiwanul o descrie ca fiind un pericol pentru stabilitatea regională.

Prezenţa atât de multor avioane de luptă chineze în misiunea de vineri – Taiwanul a afirmat că este a fost alcătuit din patru bombardiere H-6K cu capacitate nucleară şi 10 avioane de luptă J-16, printre altele – a fost neobişnuită şi a avut loc în timp ce forţele aeriene ale insulei au suspendat toate misiunile de antrenament, după prăbuşirea a două avioane de vânătoare săptămâna aceasta.

Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Ministerului Apărării din China.

Beijing afirmă de obicei că astfel de exerciţii nu sunt nimic neobişnuit şi sunt concepute pentru a arăta determinarea ţării de a-şi apăra suveranitatea.

Vineri mai devreme, Taiwanul şi Statele Unite au semnat primul lor acord sub administraţia noului preşedinte Joe Biden, înfiinţând un grup de lucru pentru pază de coastă, în vederea coordonării politicii, după adoptarea de către China a unei legi care permite gărzii de coastă să tragă în nave străine.

În timp ce Statele Unite, la fel ca majoritatea ţărilor, nu au legături diplomatice oficiale cu Taiwanul, sunt obligat prin lege să ajute Taiwanul să se apere şi sunt principalul furnizor de arme al insulei.

1 COMENTARIU

  1. De ce vă e frică ba troglodiților să recunoașteți Taiwanul…??.. adunați va toți la o masă și declarați independența insulei…ce morții mă-sii ar face atunci comuniștii chinezi??..ar duce război cu toată planeta,??…
    Degeaba tot căcăcioși ați rămas ,va e frică de criminalii de la Beijing ..
    Criminali,pentru milioanele de locuitori ai lor morți de partidul comunist chinez,cei din Tibet, milioane de musulmani băgați în lagăre de exterminare,indieni, nepalezi,mongoli,….și fără număr…
    Acum SUA și Canada au impus sancțiuni Chinei pentru genocidul făcut cu populația musulmană…. milioane..,!!!… știți ce-au zis criminalii de la Beijing,că este amestec în treburile interne!!!…și a interzis accesul unor diplomați in China, cât și interzicerea firmelor chineze sa lucreze cu aceștia….
    Asta-i China fraților,eu zic că ar trebui făcute marșuri și mitinguri în fața ambasadei Chinei din București…măcar să le amintim că ne-au omorât peste 20 de mii de români și de genocidul care-l fac cu minoritățile etnice din China….
    Luna viitoare toate statele cu ștaif vor picheta ambasadele chineze din țările lor … primele țări vor fi cele nordice, SUA, Canada, marea Britanie….să-i văd și pe români !!..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here