Avocatul soţiei criminalului de la Oneşti susține că aceasta este şocată de ce a făcut bărbatul ei. „Ştie că este un om impulsiv şi îi este frică de el”

Aurelia Moroşan, complice la sechestrarea celor doi bărbaţi omorâți la Onești, a fost arestată pentru 30 de zile, dar în faţa magistraţilor a încercat să se dezică de faptele comise de soţul ei.

Avocatul soţiei criminalului de la Oneşti, arestată pentru complicitate la sechestrarea de persoane, susține că femeia este în stare de şoc şi că a fost îngrozită de evenimentele la care a fost martoră.

Adusă de procurori în faţa judecătorului care a decis arestarea sa, Aurelia Moroșan a spus că abia acum realizează cât de departe s-a ajuns, delimitându-se de faptele soţului ei. ”În sala de judecată în timp ce era analizată propunerea Parchetului de arestare preventină, Aurelia Moroşan a spus că a fost îngrozită de masacrul care s-a produs, deci pe măsură ce trece timpul realizează adevărata dimensiune a ceea ce s-a întâmplat. Nu neapărat că s-ar desolidariza de soţul ei, că este până la urmă soţul ei, dar pare că nu este de acord cu ceea ce a făcut. A negat întotdeauna că ar fi intrat în casă şi că ar fi contribuit la imobilizarea acelor oameni. Ei au venit împreună, a stat la un moment dat că a văzut că soţul ei are ceva mare într-un buzunar de hanorac, dar nu l-a întrebat ce, deoarece de multe ori nu îi răspunde. Ştie că este un om impulsiv şi îi este frică de el, dar nu şi-a imaginat că poate să ajungă la stadiul de a omorî doi oameni. Ea nu poate să ştie cum a reuşit soţul să imobilizeze acei doi oameni, deoarece susţine că nu a intrat în apartament. Soţul ei are în jur de 130 de kilograme, este un om destul de vânjos”, a declarat avocatul Valentin Iacob, la Antena 3.

Avocatul a mai menţionat că procurorul nu a reuşit să probeze vinovăţia femeiii şi a cerut înlocuirea măsurii cu arest la domiciliu.

Poliţiştii au însă altă părere şi spun că femeia l-a încurajat permanent pe soţul ei în acţiunile sale, sperând că va primi 300.000 de euro pentru eliberarea ostaticilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here