Becali, un car de nervi după ce suporterii FCSB i-au vandalizat gardul vilei: „Vreau să răspundă penal, nu vreau să-i iert, vreau puşcărie să facă”

Foto: Antena 3

Patronul FCSB, Gigi Becali, a declarat, luni, că vrea ca suporterii care i-au scris mesaje pe gardul reşedinţei lui din Aleea Alexandru şi pe zidurile cantonamentului din Berceni să facă puşcărie.

„Ameninţări! Nu mai stau să mă cert cu nimeni, că şi aşa am făcut puşcărie pentru că mi-au furat maşa. Am chemat, miliţia, am chemat procuratura, o să vadă criminalistica despre ce e vorba, le-am spus toată situaţia. Le-am spus că am vorbit cu Mustață şi că mi-a spus că au vrut aseară să vină la mine acasă. Deci e clar, este o chestie de teamă dacă voiau noaptea…. El zice că i-a oprit. Era linişte până când a venit el de la puşcărie, acum a început cu d-astea. Am dat zece milioane, că atât am dat, atunci atâta era, daţi-mi zece milioane, îmi iau jucătorii şi vă dau echipa cum am luat-o eu, fără nimic! Nu dau echipa, dau societatea, clubul, pe zece milioane, dar jucătorii îi iau. Dar cine are… Nu vedeţi Dinamo? Ei spun: <Domne, să vezi, că noi nu o să stăm aşa!> Şi le-am spus că eu nu fac nimic ilegal. Eu administrez o societate şi plătesc statului român taxe şi impozite. Nu vreau decât linişte. Nu vreau să am de-a face cu voi, nu mă interesează. Că a fost linişte. Cum a venit el de la puşcărie (n.r. – Mustaţă)… I-am zis: <Treaba ta, vezi că ai făcut şapte ani! Vezi că chiar dacă eşti nevinovat…> Că el îi cam instigă. Mesaje de ameininţare, că voiau să vină acasă… Lasă, mă, că vine miliţia, vine procurorul, vine criminalistica… Şi acolo, şi aici, reclamaţii, dosar, plângere penală şi gata! Acum o să vezi, penal, o să ia pe camere să vadă cine e. Vreau să răspundă penal, nu vreau să-i iert, vreau puşcărie să facă, ca să stea acasă liniştiţi!”, a spus Becali, citat de News.ro.

Poliţia a deschis o anchetă după ce gardul reşedinţei din Aleea Alexandru a lui Gigi Becali a fost vandalizat de fanii numulţumiţi de plecarea antrenorului Edward Iordănescu. În acest caz se fac cercetări pentru distrugere şi ameninţare.

„La data de 15 noiembrie a.c., în jurul orei 10. 00, Secţia 1 Poliţie a fost sesizată prin apel 112, de către un agent de pază, cu privire la faptul că persoane necunoscute au scris cu vopsea, vandalizând gardul unui imobil din sectorul 1, pe care acesta îl avea în pază. La faţa locului au sosit poliţiştii Secţiei 1 Poliţie care au constatat că aspectele sesizate se confirmă fiind declanşate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi ameninţare”,  a transmis Poliţia Capitalei.

„Pleacă! Mori, Gigi!”, a fost scris pe gardul din Aleea Alexandru.

„Satana, pleacă!”, a fost mesajul de pe zidul cantonamentului din Berceni.

După demiterea lui Iordănescu, suporterii FCSB din peluza Nord au dat publciităţii un comunicat ironic la adresa patronului echipei.

„Cu deosebit respect şi bucurie în suflet suntem absolut încântaţi de noile / vechile schimbări din clubul nostru. Apreciem dorinţă de dialog, dar o consideram absolut inutilă, atât timp cât visul oricărui suporter a devenit realitate! Ne-am dori mereu că patronul să fie director sportiv, magazioner, maseur, doctor, copil de mingi, ofiţer de presa, contabil, sef la marketing şi mai ales antrenor! Ne-au lipsit cele cinci schimbări la pauză, fotbalul spectaculos fară rezultate, lipsa oricărei perspective la câştigarea campionatului sau la o participare decentă în cupele europene. Ne lipsesc cuvintele frumoase cu care sunt distruşi jucătorii, transferurile pentru 2 meciuri, umilirea suporterilor, legendelor, celor care iubesc cu adevărat aceasta echipa, s.a. Un prim pas important şi ratat până acum ar fi un nou stadion, în spatele vilei din pipera, fară tribune (da-i dracu de suporteri, pot merge la alte echipe) unde patronul multifuncţional să poată fi şi sef de galerie, suporter de rand sau ultras feroce (poate şi puţin huligan). Viaţă noastră are sens acum!”, se arată în comunicat.
FCSB a anunţat oficial, duminică, despărţirea de antrenorul Edward Iordănescu.

Începând de luni, finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a avut mai multe ieşiri publice, în care a criticat dur atât jocul echipei pregătite de Edward Iordănescu, cât şi pe tehnician, în ciuda înţelegerii pe care o avea în acest sens cu antrenorul principal.

Sub presiunea patronului, Iordănescu a acceptat rezilierea contractului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here