Biata Renate Weber!

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Avem la ora actuală două instituții nocive: Avocatul Poporului și Curtea Constituțională. Dacă vrem să nu ne rupem gâtul, ca țară, cineva trebuie să își asume demersul complicat și riscant, din perspectiva taifunului pe care-l va atrage asupra sa, de a băga ambele instituții în carantină, apoi într-un amplu proces de reset.

Avem, totodată, trei personaje-cheie: Victor Ciorbea și Renate Weber, odinioară speranțe ale ideii de societate deschisă în România; respectiv, Valer Dorneanu, sluga dintotdeauna a PCR, PDSR, apoi PSD. De numele lor se leagă cea mai rapidă și profundă prăbușire a unor instituții de talia Avocatului Poporului și Curții Constituționale.

În ciuda faptului că, la un moment dat, cele două categorii de personaje păreau ca niște drepte paralele, mafia politico-economică cristalizată după Revoluție a reușit imposibilul: să le facă să se intersecteze.

Joncțiuni politico-axiologice, precum cea dintre Ciorbea-Weber, pe de o parte, și Dorneanu, pe de alta, sunt până la urmă reprezentative pentru parcursul sinuos al României post-decembriste. Asta și pentru că n-au fost deloc puține.

Vidul moral al unora dintre cei care, inițial, fuseseră în avangarda reformistă a țării explică în bună măsură forța uriașă de care partida anti-occidentală și anti-democratică din România a beneficiat de-a lungul celor trei decenii scurse de la câștigarea libertății. O forță pusă temeinic, în tot acest timp, în slujba unei corecții ontologice și de traiectorie, menită să ne readucă înapoi la sfera de influență cu care România o rupsese prin aderarea la NATO și Uniunea Europeană; proces ranforsat de Parteneriatul strategic cu SUA.

Renate Weber este chiar un caz aparte, mai cu seamă dacă avem în vedere că parcursul ei cameleonic seamănă cu al premierului-dictator de la Budapesta, Viktor Orban. În tinerețe, amândoi au râvnit la, apoi au beneficiat de banii și viziunea lui George Soros, pentru ca mai apoi și unul, și celălalt să se întoarcă, cu arme și bagaje, împotriva aceluiași Soros, a idealurilor pe care magnatul le-a inspirat și a infrastructurii civice pe care a cultivat-o în Europa de Est post-comunistă.

Deși de calibru diferit, Renate Weber fiind o umbră șchioapă a lui Viktor Orban, cei doi pășesc și azi sincron, având în comun ceva foarte important: au făcut pirueta fără să-și explice vreodată, convingător, gestul reprobabil de a fi trădat ceea ce își asumaseră să construiască și pe bătrânul care le întinsese o mână celor doi mânji ai democrației anilor ’90.

Recent anunțatul demers al liberalilor, de a încerca revocarea din funcție a lui Renate Weber, depinde, evident, de voința Parlamentului. În speță, de bunul plac al forțelor politice care au avut cel mai mult de câștigat de pe urma prestației publice a lui Weber, de dinainte și de după numirea sa în locul lui Victor Ciorbea. În ciuda înfrângerilor de etapă din ultimele 12 luni, până la noi alegeri aritmetica parlamentară joacă în favoarea lor.

Din acest punct de vedere, inițiativa PNL este mai complicat de discutat din perspectiva șanselor pe care le-ar avea transpunerea ei în practică. În schimb, are meritul de a fi deschis în sfârșit la nivel oficial o discuție care, deși este de o importanță capitală, se limitase până acum la un statut modest, de dialog al surzilor, câtă vreme a stagnase doar ca subiect de editoriale și articole de presă în „ediție critică”.

Păcatele acumulate în ultimii ani în dreptul lui Renate Weber sunt numeroase, dar cel mai grav în cazul fostei activiste pentru o societate deschisă e faptul că promovat cu ferocitate opusul tocmai când atinsese culmile carierei, ca europarlamentar și Avocat al Poporului.

Se poate spune, în pseudo-apărarea ei, că n-ar fi avut nicio șansă la asemenea împlinire profesională dacă n-ar fi acționat cu un cinism abrutizant și nu s-ar fi transformat atât de radical.

Imaginați-vă, în acest sens, un Călin Popescu Tăriceanu care s-o țină ca eurodeputat la Bruxelles pentru a întări democrația, statul de drept, transparența și pentru a contribui la definitivarea lungului proces de rupere a României de comunism și mai ales de spiritul lui.

Imaginați-vă că Dan Voiculescu i-ar fi dat dispensă lui Gâdea să o cheme pe Renate Weber la Antena 3 ca la biserică pentru a le vorbi românilor despre virtuțile promovării drepturilor victimelor nu ale deținuților și, mai ales, pe ale penalilor din politică.

Imaginați-vă că partidul lui Dragnea și al urmașilor lui ar fi girat plantarea ei ca Avocat al Poporului pentru a transforma instituția moștenită de la Victor Ciorbea în altceva decât hăitașul politic cu ziua al inamicilor PSD ori chelnerul pesediștilor care stabileau prin cârciumi rafinate pașii destructurării statului de drept, justiției și parteneriatelor strategice ale țării.

În fine, imaginați-vă că, în an dublu electoral, Ciolacu, Tăriceanu, în general PSD și ALDE ar menține-o în funcție pe Renate Weber dacă nu ar boscorodi relația României cu SUA, dacă nu s-ar ralia propagandei ruse ori dacă nu ar contribui decisiv la crearea senzației de haos în gestionarea dosarului Covid-19 și politizarea brutală a acestuia.

Așadar, Renate Weber a avut motivele ei personale de a intra pe drumul mlăștinos al compromiterii de sine și ducerii în derizoriu a unor valori pentru care nu doar că militase, dar fără de care țările din Est s-ar fi înecat garantat după căderea Corintei de fier.

Glisarea de la Vest la Est e greaua moștenire pe care Renate Weber le-o lasă numelui și CV-ului ei, fără îndoială.

Spre deosebire de Valer Dorneanu, oameni ca Renate Weber și Victor Ciorbea ar fi avut toate motivele să fie atenți și selectivi când vine vorba de haita în care se bagă pentru a nu muri de foame, din simplul motiv că, în raport cu Dorneanu, și Weber, și Ciorbea ar fi avut ce apăra: valori în care crezuseră, luări de poziție care le-au făcut un nume și curajul de a face lucrurile altfel în deceniul tulbure care a urmat căderii Ceaușeștilor.

Și-au bătut joc de toate astea cum nici măcar dușmanii pe care i-au avut n-ar fi fost în stare. Au făcut-o atât de meticulos încât au sfârșit ca trofee ale acestora din urmă.

Și totuși. Oricât de excentrice aceste destine lamentabile, ele ar fi rămas biete note de subsol dacă nu ar fi intervenit o nuanță. Mizeria decăderii lui Renate Weber și Victor Ciorbea nu spune doar povestea ratării morale a doi indivizi care porniseră cu dreptul în viața publică, ci pe a unei instituții vitale în echilibrul social-politic al țării. O instituție, Avocatul Poporului, care n-ar fi putut intra în faliment de la sine. În lipsa oamenilor, orice instituție ar rămâne nimic mai mult decât un construct abstract.

Rechizitoriul e greu în cazul lui Renate Weber. Nu va fi simplu să răspundă pentru el, dar a-i aduce conținutul la tribună și în cadru tot mai oficial e deja un început rezonabil.

Las mai jos câteva episoade elocvente, culese doar din activitatea „intensă” din ultimele luni:

3 COMENTARII

  1. Decadere morala ati spus foarte bine d-le Mihu,dar ce spuneti daca actiunile personajelor mentionate ar fi facut parte dintr-un plan de manipulare a populatiei impotriva valorilor democratice europene?Romanii sa respinga tot
    ce vine din Europa.Se vede o gandire coordonata impreuna cu CCR in atacurile recente la masurile luate in privinta combaterii COVID mergand pana la ticalosia cu spitalele loc de detentie si medicii,care si-au riscat sanatatea si viata,posibili tortionari.Revoltator!

  2. Asa cum arata, si ea si ciorbea – o purcea si-un frankestein, asa le e si sufletul si stilul! Sunt strambi, oribili, lacomi, slugarnici, si murdari ca porcii psdisti! Daca nu se poate inca scapa de scroafa asta, cel putin sa inceapa halimaiul!

  3. Corect ar trebui scris „Beata”, pentru că doar așa s-ar putea explica inițiativele ei din ultimul timp. Sau beată de pute-rea ce i-au dat-o „angajatorii” ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here