Bloomberg – România, prinsă între populiști, Covid-19 și companiile de rating

Florin Citu Ludovic Orban
Inquam Photos / Ilona Andrei

România este prinsă în chingile cheltuielilor publice în condițiile în care populiștii forțează măsuri care ar putea duce la retrogradarea ratingului suveran al țării, scrie Bloomberg, într-un material în care pune în lumină dilemele provocările cu care se confruntă guvernul la București.

Agenția mai notează că țara noastră nu a făcut nici ea excepție pe plan european mărind cheltuielile publice pentru a atenua șocul produs de Covid-19. Însă forțele de opoziție, care beneficiază de mai multe voturi în Parlament, pun presiunea Executiv folosindu-se acum de creșterea alocațiilor pentru copii și a pensiilor.

Cu toate că Uniunea Europeană s-a arătat permisivă în ceea ce privește depășirea deficitului bugetar, în contextul pandemiei, companiile de rating nu vor fi la fel de înțelegătoare.

Pentru premierul Ludovic Orban, care se confruntă cu alegerile în toamnă, este un act dificil de echilibrare.

„Guvernul se află într-o situație neplăcută. Cum poți evita, fără să-ți alienezi potențialii alegători, scăparea din mână a deficitului bugetar, ca efect al creșterii pensiilor și riscului asociat de scăderea a ratingului”, se întreabă Alexandra Bechtel, economist la Commerzbank din Frankfurt.

Bloomberg mai notează că problema interferează cu planurile guvernamentale de atenuare a prejudiciilor aduse de prăbulirea activităților economice în perioada de carantină. Printre măsurile care ar putea ajuta redresarea României, se află și posibilitatea de a accesa aproape 30 de miliarde de euro, fonduri europene.

Companiile de rating sunt neliniștite de promisiunile privind creșeterea pensiilor cu 40%, făcute anterior de guvernul social-democrat, sub care deficitul bugetar atinsese deja cel mai mare nivel din UE

Sub spectrul acestei amenințări, Ministerul Finanțelor și-a accelerat planurile de împrumut. Investitorii mizează deja pe o retrogradare: costurile de finanțare ale României sunt mai mari decât ale țărilor cu același rating de credit suveran sau chiar mai prost.

Bloomberg citează declarația de zilele trecute a ministrului Finanțelor, Florin Cîțu, potrivit căruia „ceea ce fac social-democrații în parlament este terorism economic”.

Una dintre soluțiile propuse de Orban ar fi creșterea pensiilor cu o sumă acceptabilă și cu ținta de a atinge procentul de 40% în timp.

Se pune însă întrebarea cât de înțelegători vor fi alegătorii cu o asemenea măsură, în condițiile în care locuitorii uneia dintre cele mai sărace țări membre UE cer infrastructură și servicii mai bune.

„Există o nevoie și o presiune socială pentru creșterea pensiilor și a alocațiilor pentru copii. Dar cum potrivești această nevoie cu realitatea?”, se întreabă purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, citat de Bloomberg.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here