Blue Air a anulat marți 14 zboruri de pe Aeroportul Otopeni. Pentru șapte dintre ele pasagerii realizaseră toate formalităţile şi urmau să urce în avion

Sursa: Facebook

Peste 1.000 de pasageri nu şi-au mai putut continua drumul şi au rămas blocaţi pe Aeroportul Otopeni din Capitală, după ce compania aeriană Blue Air a anunţat anularea tuturor zborurilor din România. Oamenii realizaseră toate formalităţile şi urmau să se urce în şapte aeronave pentru a fi duşi la destinaţie. După decizia companiei, pasagerii au trebuit să facă din nou formalităţile de revenire în ţară şi s-au întors în terminalul Plecări, informează News.ro.

Purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Valentin Iordache, a precizat, marţi, că, până la ora transmiterii acestei ştiri, 14 curse Blue Air au fost anulate, iar pentru 7 dintre ele pasagerii realizaseră toate formalităţile necesare pentru a pleca.

 ”După ce s-a anunţat această anulare, pasagerii, în număr de 1.070, au trebuit conduşi către zona de Sosiri de unde şi-au recuperat bagajele, aceia care au avut, şi au revenit în terminalul de Plecări, unde să fie asistaţi de către reprezentanţii companiei aeriene respective, în cazul nostru, Blue Air. Pe tot parcursul, pasagerii au fost supăraţi, evident, pentru anulare, dar nu recalcitranţi, au înţeles care este situaţia şi s-au comportat foarte bine. Au primit alimente şi apă. Aceştia, după ce au ajuns la terminalul de Plecări, au intrat în grija companiei aeriene care le-a oferit fiecăruia, în funcţie de ce tip de bilet avea, returnarea banilor sau reprogramare sau o altă variantă să îşi continue drumul”, a declarat Valentin Iordache.

Acesta a precizat că pasagerii au o relaţie contractuală cu compania aeriană care ar trebui să fie respectată.

”Trebuie precizat că biletul de avion este un contract între pasageri şi compania aeriană, aşa că toate clauzele de acolo sunt între cele două părţi. Noi, la aeroport, ne asigurăm pe cât posibil că cele două părţi îşi îndeplinesc îndatoririle, respectiv că pasagerii vor trece prin toate controalele necesare anterior zborului, iar compania aeriană oferă serviciile pe care s-a obligat să le ofere prin vânzarea biletului. O dată ieşiţi pasagerii din aeroport, ies din răspunderea noastră şi rămâne în continuare relaţia dintre pasageri şi compania aeriană”, a precizat Iordache.

Întrebat câte avioane ale companiei Blue Air au rămas la sol, Valentin Iordache a subliniat că este vorba de 7 aeronave.

”Şapte avioane nu au plecat în cursă”, a adăugat Valentin Iordache.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here