Bombardamente rusești asupra infrastructurii civile din Harkov, Odesa, Kiev

Atacuri ruseşti au vizat, joi dimineaţă, regiunile Harkov şi Odesa din estul şi sudul Ucrainei, dar și capitala Kiev, au declarat joi oficialii locali, scrie AFP, preluată de News.ro.

„Inamicul a efectuat aproximativ cincisprezece atacuri asupra oraşului şi a regiunii” Harkov, a declarat guvernatorul regional Oleg Sinegubov pe reţelele de socializare.

În regiunea Odesa de la Marea Neagră, guvernatorul Maksim Marchneko a raportat că „rachetele au lovit infrastructura energetică regională şi au deteriorat clădiri rezidenţiale”, numind-o „o lovitură masivă de rachete”. „Din fericire, nu au fost victime”, a spus el, adăugând că au fost instituite „restricţii de furnizare a energiei electrice”.

Alte atacuri au fost semnalate în centrul oraşului Dnipro şi în regiuni din întreaga ţară.

The Kyiv Independent relatează că s-au auzit explozii în mai multe oraşe şi comunităţi regionale, dar aşteptă confirmarea din partea oficialilor locali.

Ziarul a enumerat oraşele şi regiunile Kiev, Poltava, Lviv, Vinnytsia, Ivano-Frankivsk, Ternopil, Harkov, Odesa, Kirovohrad, Dnipropetrovsk printre cele în care s-au auzit explozii.

„Conform primelor informaţii, o clădire rezidenţială privată din regiunea Harkov a fost lovită”, a adăugat Sinegubov, anunţând detalii „clare” despre posibilele victime şi amploarea pagubelor.

În Harkov, principalul oraş al regiunii, primarul Igor Terekhov a raportat că „infrastructura energetică” a fost vizată şi că există „probleme” cu electricitatea în anumite părţi ale oraşului.

Apărarea aeriană funcţiona în regiunea Kiev, potrivit administraţiei militare locale.

În vest, guvernatorul regiunii Hmelnîţkîi, Segiy Gamaliy, i-a îndemnat pe locuitori să „rămână în adăposturi”, deoarece „inamicul loveşte infrastructura esenţială din ţară”.

„Din fericire, nu au fost victime”, a spus el, adăugând că au fost instituite „restricţii de furnizare a energiei electrice”.

Lovituri și asupra capitalei

La Kiev s-au auzit explozii puternice, după cum a relatat un jurnalist independent din capitala Ucrainei, scrie The Guardian. „După atacul cu rachete, din cauza întreruperilor de energie electrică de urgenţă, 40% dintre consumatorii capitalei sunt în prezent fără încălzire. Alimentarea cu apă funcţionează normal”, a spus primarul Kievului pe Telegram.

Anterior, administraţia militară a Kievului a raportat că apărarea antiaeriană a regiunii a funcţionat.

The Guardian nu a verificat independent informaţia.

Şi ziarul ucrainean Dzerkalo Tyzhnia relatează că o explozie la Kiev, precum şi altele s-au auzit în oraşul Sumî şi o dronă a fost observată deasupra regiunii de vest a oraşului Lviv.

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat pe contul său oficial Telegram că s-au auzit explozii în sud-vestul oraşului.

„Au fost explozii în cartierul Holosiivski al capitalei. Toate echipele de răspuns au fost trimise la faţa locului. Mai multe detalii urmează”, se arată în postare.

„Furnizarea de energie electrică a fost întreruptă pentru 15% din locuitorii Kievului”, a mai spus primarul.

Încă o explozie în capitală, în cartierul Sviatoshin. Ajutoarele sunt la faţa locului. Maşini sunt în flăcări în curtea unei clădiri rezidenţiale”, a declarat Vitali Klitschko pe Telegram, adăugând că două persoane din acest cartier au fost rănite şi spitalizate, potrivit AFP.

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a confirmat că una dintre explozii a fost un atac asupra unei instalaţii electrice şi că 40% dintre locuitorii Kievului sunt acum fără încălzire. Temperatura este de 4°C la Kiev.

„După atacul cu rachete, din cauza întreruperilor de energie electrică de urgenţă, 40% dintre consumatorii capitalei sunt în prezent fără încălzire. Alimentarea cu apă funcţionează normal”, a spus el pe Telegram.

INFO RUSIA | Premieră pentru yuan / Buriații, carne de tun / Avocat onest în Kuban? Periculos / „Dinții de dragon” au tocat miliarde / Scandal cu Auchan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here