Britanicii îi trimit reginei Elisabeta a II-a cadouri cu ocazia Jubileului de Platină

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii nu sărbătoreşte Jubileul de Platină pe 6 februarie, data la care a devenit regină acum 70 de ani, dar se bucură de cadourile primite din partea britanicilor. Contul de Twitter al familiei regale a publicat, vineri, fotografii cu regina care cercetează dovezile de afecţiune care i-au fost trimise.

Încântată, suverana apare în fotografii înconjurată de scrisori, reţete, desene şi alte mărturii de afecţiune primite cu ocazia acestui Jubileu.

Familia regală a publicat şi un poem intitulat „Reţeta pentru o regină perfectă”, trimis în 2002 de o fetiţă în vârstă de 9 ani, şi ale cărei ingrediente principale sunt „un strop de loialitate”, „o mână de saluturi regale” şi „o ceaşcă de curaj”.

Sursa foto: News.ro

Printre comorile scoase din arhivele regale, „fondul de colecţie regal”, se află un evantai semnat de prietenii reginei Victoria, precum şi un portret al reginei Elizabeth a II-a pictat cu degetele de elevi din Leicesterhire cu ocazia Jubileului din 2002.

 

Sursa foto: News.ro

Evenimentele care vor marca Jubileul de Platină vor avea loc în această vară, din 2 până în 5 iunie.

Sursa foto: News.ro

Britanicii vor sărbători timp de patru zile prin concerte, picnic gigant şi un concurs de budincă.

Scopul concursului este de a crea budinca perfectă. Cel care va fi selecţionat de un juriu specializat va face parte din aceste festivităţi prevăzute în iunie, care vor marca Jubileul de Platină al suveranei.

Jennifer Eglinton este candidată. De mai multe săptămâni, ea se antrenează, testează reţeta şi noi ingrediente. A realizat deja şapte încercări şi continuă să caute formula perfectă: „Prima mea reţetă a fost cu ciocolată albă, dar era prea dulce”, a explicat ea pentru BFM TV, realizând o nouă prăjitură, un ganaş de zmeură îmbrăcat în cremă de unt. Ea speră ca desertul să semene cu o bijuterie regală: „Dacă priviţi coroana imperială, are înălţimea bună pentru o prăjitură şi este şi rotundă”.

Acest concurs este organizat de marele magazin londonez Fortnum & Mason, care va comercializa prăjitura câştigătoare în timpul sărbătorilor dedicate Jubileului de Platină.

„Budinca câştigătoare va fi o parte importantă a celebrărilor a 70 de ani de domnie ai Majestăţii Sal”, se poate citi pe site. „Iar creatorul budincii câştigătoare va fi invitat în centrul evenimentelor”.

Vineri este ultima zi de înscrieri şi câştigătorul va fi dezvăluit pe 14 martie, după mai multe etape.

Unii dintre candidaţi şi-au prezentat deja creaţiile pe reţelele de socializare, însoţite de hashtagul „#PlatinumPudding”.

Dacă unii se angajează în competiţie cu deserturi sofisticate, simplitatea ar trebui să reprezinte un parametru important. Este ceea ce asigură Regula Ysewijn, autoarea cărţii „Pride and Pudding” şi membră a juriului de concurs: „Aceasta trebuie să fie o reţetă care poate fi realizată de toată lumea. Fără mousse sau ceva prea complicat de replicat: căutăm un desert clasic de budincă pentru Jubileu, ceva care radiază simplitate”. viewscnt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here