Bulgaria îşi sfătuieşte cetăţenii să părăsească Rusia

Bulgaria şi-a sfătuit cetăţenii din Rusia să plece şi a recomandat să nu călătorească în interiorul acestei ţări, Ministerul de Externe de la Sofia justificând anunţul prin „situaţia complicată”, relatează DPA, citată de Agerpres.

Cetăţenii bulgari ar trebui să ia în considerare să părăsească Rusia rapid prin toate mijloacele de transport disponibile, a precizat ministerul într-un comunicat transmis marţi.

Bulgarii care rămân în Rusia sunt îndemnaţi să fie mai vigilenţi şi să evite locurile cu adunări mari de oameni.

Bulgaria a condamnat războiul dus de Rusia în Ucraina şi a precizat că nu va recunoaşte referendumurile de anexare, amplu criticate, din regiunile ucrainene controlate de forţele ruse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here