Cancelarul Austriei invocă un „nou calendar” al ministrului său de Interne. Într-un dosar cu România și Bulgaria, Nehammer e grijuliu cu Ungaria

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a declarat, miercuri seara, într-o conferinţă de presă cu liderul PPE, că ministrul de interne al ţării sale are „un nou calendar pentru primăvara următoare” în ceea ce priveşte aderarea României şi Bulgariei la Schengen, potrivit News.ro.

Cancelarul Austriei a ridicat din nou problema migraţiei şi a explicat că trebuie căutată o soluţie realistă.

„România şi Bulgaria au nevoie de sprijinul nostru, dar şi Ungaria”, a arătat el. „Nu este o discuţie politică, ci una de securitate, nu putem să o ascundem sub preş”, a menţionat cancelarul austriac. „N-ar trebui să avem un război al vorbelor”, a mai spus Karl Nehammer.

El a sugerat, de asemenea, că România nu va fi decuplată de Bulgaria în ceea ce priveşte aderarea la Schengen.

La rândul său, preşedintele PPE, Manfred Weber, a arătat că România şi Bulgaria şi-au făcut temele pentru aderarea la Schengen, dar problema migraţiei ilegale este una reală. „Nu vorbim despre a bloca aderarea lor, vrem să ne asigurăm cum putem să ajutăm”, a spus liderul PPE, care l-a criticat în schimb pe şeful politicii externe a UE, Josep Borrell, spunând că este „dezamăgitor” că nu a reuşit să ajungă la o înţelegere cu ţările africane pentru un acord de readmisie a imigranţilor ilegali. Comisia Europeană trebuie să ajute, a subliniat el, spunând că în aceste condiţii nu pot fi condamnate gesturile unor ţări de a ridica garduri la frontiere.

Mesajul lui Karner

Și ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, a reafirmat, miercuri, la postul public de radio, ORF, hotărârea ţării sale de a se opune prin veto aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, din cauza creşterii migraţiei ilegale anul acesta, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Potrivit ministrului austriac, veto-ul ţării sale este ”un apel de urgenţă” către Comisia Europeană pentru a lua măsuri care să conducă la un control mai eficient al frontierelor externe ale UE în vederea frânării intrărilor ilegale ale migranţilor pe teritoriul blocului comunitar, în special pe ruta balcanică.

Cele ”peste 100.000 de cereri de azil” înregistrate anul acesta în Austria justifică decizia luată de guvernul de la Viena, a indicat ministrul Gerhard Karner.

Potrivit acestuia, circa 40% dintre migranţii care sosesc în Austria ajung în această ţară după ce au sosit iniţial cu avionul în Serbia, iar alţi circa 40% traversează terestru România, Bulgaria, Serbia sau Ungaria.

Ministrul Gerhard Karner a reafirmat că aproximativ trei sferturi dintre solicitanţii de azil ajunşi în Austria nu au fost înregistraţi anterior în vreo altă ţară membră a UE prin care au trecut.

Referindu-se la desfăşurarea reuniunii de joi a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), ministrul austriac a spus că mai întâi va fi votată aderarea Croaţiei la spaţiul Schengen, faţă de care Austria nu se opune, iar apoi va fi discutată aderarea României şi a Bulgariei.

România, spre JAI / Presa din Austria: Viena caută un ţap ispăşitor, umilește, își pedepsește fără motiv propriile companii din România

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here