Cancelarul german Friedrich Merz a respins miercuri îndoielile cu privire la capacitatea președintelui american Donald Trump de a conduce țara, în condițiile în care zvonuri continuă să circule în legătură cu starea de sănătate a liderului în vârstă de 79 de ani, relatează dpa, citată de Agerpres.
‘Pe baza întâlnirilor mele cu președintele Trump, nu am niciun motiv să mă îndoiesc de starea sa de sănătate’, a declarat Merz, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin, răspunzând întrebării unui jurnalist.
‘Am impresia că, da, este pe deplin capabil să își îndeplinească atribuțiile. Nu am nicio informație că lucrurile ar putea să stea altfel’, a adăugat cancelarul german, în vârstă de 70 de ani.
În pofida asigurărilor repetate date de Casa Albă, sănătatea lui Trump rămâne un subiect frecvent de dezbatere, existând întrebări legate de faptul dacă președintele prezintă semne normale de îmbătrânire, simptome ale unui șef de stat suprasolicitat sau ceva mai grav.
Vânătăi pe mâna sa, acoperite în mod evident cu machiaj, au fost observate la evenimente publice. Trump a atribuit semnele creșterii dozelor de aspirină, în timp ce purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat anterior că acestea au fost cauzate de strângerile de mână frecvente.
Imagini publicate în presă l-a arătat recent pe Trump închizând ochii în timpul aparițiilor publice, dar președintele a respins afirmațiile conform cărora ar fi adormit, spunând că se odihnea sau că era plictisit.
Un raport publicat miercuri de Politico, care citează diplomați sub rezerva anonimatului, afirmă că premierul slovac Robert Fico a fost ‘șocat’ de starea mintală a lui Trump, după o întâlnire pe care a avut-o cu acesta la proprietatea președintelui din Mar-a-Lago, în Florida.
Fico a negat că ar fi spus acest lucru și a acuzat Politico de informații false.
‘Nimeni nu a auzit nimic, nimeni nu a văzut nimic, nu există martori, dar cu toate acestea, nimic nu a împiedicat portalul Politico să publice minciuni’, a scris Robert Fico pe Facebook.













