BBC publică o analiză în care sunt prezentate trei scenarii care ar putea duce la încheierea crize coronavirusului. Jurnaliștii englezi amintesc declarațiile făcute de premierul Boris Johnson, care a spus că „vom putea întoarce soarta acestei pandemii în următoarele 12 săptămâni”.

BBC notează însă că această criză s-ar putea extinde dacă guvernele nu abordează o strategie eficientă.

Pe de altă parte, carantină totală ar putea favoriza finalul crizei de coronavirus, dar ar provoca una economică.

Cele trei scenarii prezentate de BBC:

1. Vaccinul – cel puțin 12-18 luni de așteptare

Vaccinarea populației ar face ca virusul să devină inofensiv. Pentru ca el să fie pus sub control ar trebui că 60% din populație să fie imunizată, notează BBC.

Problema acestui scenariu este aceea că testările pentru un potențial vaccin abia au început, iar specialiștii notează că el ar putea deveni disponibil în 12 sau 18 luni.

Această așteptare nu ar trebui să poarte totuși numele de strategie a unui guvern„, spune profesorul Woolhouse, potrivit BBC.

2. Imunizarea de la sine a populației – 24 de luni

Un alt scenariu, abordat până acum de Marea Britanie, este acela al păstrării ritmului societății. El prevede că virusul nu poate fi împiedicat și își asumă că vor există numeroase îmbolnăviri și decese. După circa doi ani, o mare parte a populației va fi trecut prin acest virus și va fi scăpat de el. Pe de altă parte, un procent semnificativ ar muri.

Acest scenariu este unul teribil și cinic pentru oamenii vulnerabili, dar mai prietenos cu economia, dat fiind că rotițele ei ar continua să funcționeze la capacitate normală.

Acest scenariu este unul bazat pe credința că, după un anumit timp, o parte semnificativă se va infecta și va învinge boala, apoi va capăta o anumită protecție”, spune și Neil Ferguson, profesor la Imperial Collagel London.

3. Alternativele – perioada de timp necunoscută

Cea de-a treia varianta nu are un timp exact pentru încheierea crizei. Ea ar presupune păstrarea unor restricții parțiale, precum cele din prezent, dar și introducerea testării intensive, urmată de izolarea imediată a celor bolnavi.

Am încercat deja să identificăm și să izolăm rapid bolnavii, dar se pare că nu a funtionat”, mai spune profesorul Woolhouse.

Profesorul Chris Whitty a explicat și el: „Pe termen lung e clar că vaccinul este soluția. Ne rămâne să sperăm că el va sosi cât mai curând. Știința va veni cu soluții”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here