Care este situația reinfectaților în România. Explicațiile ministrului Sănătății

Foto: INQUAM/Virgil SImionescu

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi, la Ploieşti, că la nivelul ţării există „câteva” cazuri de reinfectare cu noul coronavirus, care în acest moment sunt studiate de specialişti.

„Se discută la nivelul grupurilor ştiinţifice reinfectări în contextul unor posibile tulpini noi apărute. (…) Sunt câteva cazuri care au fost declarate (în România n.r.), dar în acest moment le studiem”, a spus Tătaru, citat de Agerpres.

Totodată, ministrul a reiterat faptul că România este acum în cea de-a doua fază a primului val pandemic, pe un platou care speră să poată fi menţinut în condiţiile în care luna septembrie va fi una aglomerată şi grea, din cauza începerii anului şcolar, a alegerilor, dar şi a reîntoarcerii românilor din concedii.

„Suntem în cea de-a doua fază a primului val pandemic. Suntem pe acel platou pe care sper să îl menţinem în contextul unei luni septembrie destul de aglomerate şi cu o creştere pe care preconizăm sperăm noi mică a numărului de cazuri de la o zi la alta. (…) Ne pregătim pentru o lună destul de grea atât pentru cei care gestionăm (…), cât şi pentru cei care vor contribui la menţinerea unei stări sau a unei situaţii pe care să o putem controla”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Tătaru a efectuat o vizită în judeţul Prahova, mergând la Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă, în condiţiile în care, în ultima perioadă, medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) au atras în repetate rânduri atenţia asupra faptului că unitatea este supraaglomerată, personalul insuficient şi la fel şi aparatura folosită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here