<< În timp ce Occidentul a ignorat în mare măsură America Latină sau a încercat să forțeze regiunea să facă ce spune el, China a oferit actorilor regionali avantaje uriașe, fără condiții (cel puțin nu în mod direct). Dacă SUA și Europa nu își schimbă direcția, ar putea ajunge să piardă o regiune importantă – și noul război rece >>, scrie Ana Palacio, pentru Project Syndicate.
<< Pierde Occidentul America Latină? În timpul Războiului Rece, această întrebare a fost discutată intens la Washington și nu numai. Acum, revenirea competiției marilor puteri și potențiala renaștere a sferelor de influență – împreună cu valul recent de victorii electorale de stânga din regiune – îi conferă o importanță reînnoită.
Pentru Occident, spectrul care se întrevede al conflictului fierbinte cu regimurile autoritare, din Rusia până în China, a evidențiat din nou importanța Americii Latine ca partener. În același timp, însă, Statele Unite și aliații săi sunt preocupați de războiul din Ucraina, inclusiv, nu în ultimul rând, de implicațiile acestuia pentru piețele energetice și prosperitatea economică.
Tulburările politice din America Latină vor face cu atât mai dificilă implicarea efectivă. Deși regiunea a fost afectată de multă vreme de corupție, inegalități și crize de încredere, ea a înregistrat progrese semnificative în ultimii ani, reducerea sărăciei – adesea realizată prin experimente de politică socială finanțate de exporturi de mărfuri – susținând stabilitatea politică.
Dar pandemia a perturbat acest proces și l-a adus către o perioadă rea din punct de vedere economic și de instabilitate politică. Sistemele tradiționale de partide politice din America Latină s-au prăbușit acum, iar regiunea pare să fie ferm cuprinsă de populism și polarizare.
Cinci dintre cele mai populate șase țări sud-americane sunt acum conduse de guverne de stânga, deși sunt foarte diferite față de regimurile cubaneze sau venezuelene. Liderul Perului, Pedro Castillo, este un autoproclamat marxist. În Chile – cândva sprijinul politicilor de piață liberă din regiune – activistul de stânga Gabriel Boric este la conducere. Columbia, considerată de mult timp un punct de referință pentru politica din America Latină, l-a ales recent pe fostul luptător de gherilă Gustavo Petro, ca președinte. Și Brazilia, cea mai populată țară din regiune și cea mai mare economie, ar putea bine să se alăture în rândul lor atunci când va organiza următoarele alegeri prezidențiale, în octombrie.
Între timp, dovezile influenței în scădere a Occidentului în America Latină continuă să se înmulțească. La Adunarea Generală a Națiunilor Unite din februarie, cinci țări din America Latină au refuzat să condamne invadarea Ucrainei de către Rusia (Bolivia, Cuba, El Salvador și Nicaragua s-au abținut, iar Venezuela a refuzat să participe la vot). Și multe guverne din America Latină au refuzat să se alăture Occidentului pentru a impune sancțiuni Rusiei. Acest lucru a alimentat speculațiile că regiunea va relua o poziție de nealiniere în stilul Războiului Rece.
Mai mult, câțiva lideri latino-americani – inclusiv președintele mexican Andrés Manuel López Obrador și președintele bolivian Luis Arce – promiseseră că vor boicota Summitul Americilor de luna trecută dacă omologii lor cubanezi, venezueleni și nicaraguani sunt excluși. Un summit eșuat – și o rușine majoră pentru administrația președintelui american Joe Biden – era o posibilitate clară.
Întâlnirea a fost în cele din urmă salvată. Dar rezultatul – o declarație pro forma privind migrația și un Parteneriat al Americilor pentru Prosperitate Economică lipsită oarecum de eficacitate – nu a fost deloc impresionant. Mai mult, Obrador și-a urmat amenințarea de a nu apărea, iar Bolivia, El Salvador, Guatemala și Honduras au trimis miniștri mai degrabă, decât șefi de stat sau de guvern. S-ar putea să nu fi fost o dezamăgire, dar nici nu va lăsa o urmă de durată asupra afacerilor emisferice.
Acest lucru reflectă eșecurile occidentale la fel de mult ca și evoluțiile politice din America Latină. Deși Biden nu și-a menținut ostilitatea față de America Latină a predecesorului său, Donald Trump, administrația sa nu a reușit să livreze o politică eficientă de angajament regional. Țările din America Latină sunt frustrate de aparenta indiferență a lui Biden față de ele și de dorința lui de a lăsa considerațiile interne – inclusiv alegerile de la jumătatea mandatului care se întrevăd și politica statelor cu circumscripții hispanice mari, cum ar fi Florida – să conducă politica.
Europa nu s-a descurcat mai bine. De când a fost de acord „în principiu” asupra unui acord de liber schimb cu țările din Mercosur – un acord care nu a fost încă ratificat – abordarea Uniunii Europene față de America Latină a fost lipsită de inspirație. Nu a reușit să aibă o diplomație eficientă împotriva pandemiei, iar acum atenția sa este captată de războiul din Ucraina, inclusiv de imperativele de a-și consolida securitatea și de a nu mai depinde de energia rusă.
Între timp, China continuă să-și extindă „amprenta” în America Latină. Din 2002 până în 2021, comerțul total al Chinei cu regiunea a crescut vertiginos, de la 18 miliarde de dolari la aproape 449 de miliarde de dolari. În acest ritm, va depăși 700 de miliarde de dolari până în 2035. Aceste câștiguri au fost propulsate parțial de acordurile de liber schimb cu Chile, Costa Rica și Peru. China lucrează, de asemenea, la un acord cu Ecuador și a implicat 21 de țări din America Latină în inițiativa sa Belt and Road.
China a obținut acest succes oferind toate avantajele comerțului și investițiilor, fără niciuna dintre condiții. După cum a spus un comentator, America are o abordare în stilul Vaticanului față de America Latină, cu o mulțime de reguli și condiții stabilite dinainte, în timp ce China oferă primirea ușoară a misionarilor mormoni. Asta nu înseamnă că nu face China cereri, dar acestea nu vin decât mai târziu, adesea sub forma unor clauze ascunse. Până când vor ieși la lumină, China are un punct de sprijin solid în regiune – unul care include o prezență militară în creștere.
Occidentul nu-și permite să piardă astăzi America Latină mai mult decât și-a putut permite în timpul Războiului Rece. Un producător cheie de combustibil și alimente, regiunea poate umple goluri importante din lanțul de aprovizionare. Mai fundamental, revitalizarea ordinii internaționale bazate pe reguli va necesita ca Occidentul să atingă un fel de „masă critică” cu parteneri și aliați – inclusiv America Latină.
De aceea, Occidentul trebuie să lucreze urgent pentru a-și reconstrui credibilitatea pierdută în America Latină. Acest lucru va necesita timp, angajament și forță diplomatică. Ca prim pas, SUA și Europa ar trebui să încerce să construiască cooperarea în domenii de interes comun, cum ar fi schimbările climatice, sănătatea publică și migrația. Viitoarea președinție a Spaniei a Consiliului UE oferă o oportunitate importantă de a demara progresul. În orice caz, măsurile trebuie luate în următoarele luni.
Restabilirea relațiilor cu America Latină nu va fi ușoară în climatul politic polarizat care predomină în mare parte din Occident. Dar când miza este la fel de mare ca și astăzi, nu ne putem permite să nu recunoaștem situația. >>
