Călin Georgescu, la Tribunal: Sistemul încearcă să mă doboare și, probabil, va înregistra astăzi un succes efemer
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu s-a prezentat luni dimineața la Tribunalul București la un proces în care contestă o decizie prin care s-a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care este acuzat de propagandă legionară, transmite Agerpres.ro.
La ieșirea din Tribunal, Georgescu a lăsat să se înțeleagă că demersul său nu va avea succes, dar preferă...
PNL a depus proiectul de modificare a Legii CCR
Boicotarea lucrărilor Curţii Constituţionale nu va mai fi posibiă, absenţele nemotivate de la lucrările plenului vor fi sancţionate financiar, iar judecătorii Curţii vor putea fi revocaţi dacă sunt incompatibili sau dacă absentează de la trei şedinţe consecutive ale plenului, conform unui proiect de modificare a Legii de organizare şi funcţionare a CRR iniţiat de parlamentarii liberali Raluca Turcan şi...
Avocatul Poporului, sesizat pe reforma concediilor medicale
Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România a sesizat Avocatul Poporului, după intrarea în vigoare, duminică, a prevederii potrivit căreia prima zi de concediu medical este neplătită, arătând că este un abuz care descurajează continuarea tratamentelor salvatoare, încalcă principiul egalităţii şi dreptul la ocrotirea sănătăţii şi penalizează financiar pacienţii care merg recurent la spital pentru terapii, transmite News.ro.
Federaţia Asociaţiilor...
Stolojan: Am o treime din pensia unui judecător şi am avut numai funcţii de conducere o lungă perioadă de timp, şi în socialism, şi după
Fostul premier Theodor Stolojan, fost lider al PNL, afirmă că are o pensie care reprezintă o treime din cea a unui magistrat, după ce a contribuit în toată activitatea sa profesională, în care a avut, în mare parte, funcţii de conducere, potrivit News.ro.
Theodor Stolojan a vorbit, vineri seară, la B1 Tv, despre nemulţumirile unora dintre membrii PNL faţă de...
Trump își apără cei doi „locotenenți” în materie de imigrație, aflați sub tirul criticilor
Preşedintele SUA Donald Trump i-a apărat ferm pe secretarul pentru Securitate Internă, Kristi Noem, şi pe ţarul frontierei, Tom Homan, subliniind clar că îşi susţine principalii oficiali responsabili de imigraţie, în contextul în care aceştia se confruntă cu critici tot mai intense legate de campania administraţiei de aplicare strictă a legii imigraţiei, după împuşcăturile mortale din Minneapolis în care...
America chiar se transformă. Denigrarea ICE, sub Trump, la fel ca denigrarea armatei ruse, sub Putin. Jurnaliștii, percepuți de Casa Albă la fel ca de Kremlin
>>> Poza cu Putin, atârnată de Trump, e autentic una de familie
Dosarul Epstein: Circa 3 milioane de noi documente publicate, inclusiv imagini majoritatea pornografice
Departamentul american al Justiției a anunțat vineri publicarea a circa trei milioane de noi documente referitoare la pedofilului miliardar cu conexiuni politice Jeffrey Epstein, inclusiv circa 180.000 de noi imagini necenzurate, relatează agențiile AFP și EFE, citate de Agerpres.
Procurorul general adjunct Todd Blanche a declarat că noile dezvăluiri includ peste 2.000 de videoclipuri și aproximativ 180.000 de imagini, în...
Ministrul Justiţiei, audiat în PE, în grupul care monitorizează situaţia democraţiei, statului de drept din cadrul Comisiei LIBE: S-a amintit că există o consultare făcută în privinţa magistraţilor, de...
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a fost audiat joi în PE, în grupul care monitorizează situaţia democraţiei statului de drept din cadrul Comisiei LIBE, el arătând că s-a discutat despre evoluţiile cu privire la statul de drept, răspunderea magistraţilor, Inspecţia judiciară, informează News.ro. Ministrul a mai spus că au reuşit să finalizeze proiectul pentru implementarea directivei care va proteja jurnaliştii,...
Ceausescu’s children: 535 ‘orphans’ ‘exterminated in inhumane conditions’ focus of probe
A government body tasked with investigating crimes committed by the communist regime on Thursday filed a criminal complaint over the death of 535 minors between 1970 and 1997 at a home for disabled children.
Data indicates that over half of the children hospitalized were 'exterminated' died at the facility in Moreni southern Romania, run by the Romanian state from malnutrition,...
Avocata Adriana Georgescu, plasată în arest preventiv pentru 30 de zile
Avocata Adriana Georgescu, prinsă în flagrant delict de procurorii DNA, în timp ce primea 60.000 de euro mită în schimbul unor intervenţii în justiţie, a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile, prin decizia Curţii de Apel Bucureşti. Şi complicele ei, care se prezenta ca general SIE, a fost arestat preventiv. Conform anchetatorilor, femeia a solicitat o...























