Iohannis: Eu sunt cu PSD în război, nu într-o competiţie electorală
Preşedintele Klaus Iohannis spune că turul doi al alegerilor prezidenţiale trebuie câştigat cu o majoritate covârşitoare care să arate PSD-ului unde îi este locul şi anume în opoziţie. Şeful statului a precizat că el nu se află într-o competiţie electorală cu PSD-ul, ci într-un război cu social-democraţii pentru că aceştia au fost răi cu românii, transmite News.ro.
Klaus Iohannis anunţă consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier, vineri, începând cu ora 13:00
Preşedintele Klaus Iohannis anunţă că va începe consultările cu partidele la Cotroceni pentru desemnarea unui nou prim-ministru după ce Florin Cîţu şi-a depus mandatul, chiar înainte de votul în plen.
„Domnul Florin Cîţu si-a depus, astăzi, mandatul de prim-ministru desemnat, un gest politic pe care îl respect. Este o hotărâre care dovedeşte maturitate politică, în...
Ludovic Orban: Ne bazăm pe mai multe voturi decât pe numărul de semnături prezente
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, spune că 237 de parlamentari au semnat până în prezent moţiunea de cenzură, că se poartă în continuare discuţii cu alţi zece deputaţi şi senatori care ar putea susţine moţiunea, inclusiv de la PSD, şi că se aşteaptă ca numărul celor care vor vota documente să fie mai mare decât numărul semnatarilor, anunță...
Kelemen Hunor: Anticipatele trebuie scoase de pe ordinea de zi, epidemia de coronavirus a ajuns la granițe
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că alegerile anticipate trebuie scoase de pe ordinea de zi, deoarece epidemia de coronavirus a ajuns la granițele țării. „Nimic nu poate fi mai important decât sănătatea publică”, afirmă Kelemen, potrivit Mediafax.
Potrivit unui comunicat al lui Kelemen Hunor transmis, miercuri, este nevoie de un guvern de coaliție care...
Ludovic Orban: Nici măcar Dragnea nu a mers până la capăt cu Gîrbovan
Ludovic Orban a declarat, vineri, că propunerile de miniştri sunt dovada orientării anti-occidentale a PSD. El a adăugat că Dana Gîrbovan, susţinătoare a OUG 13, a mai fost propusă la Justiţie în trecut, însă nici măcar Liviu Dragnea nu a mers până la capăt, deşi erau apropiaţi.
„Propunerea de astăzi a CEx PSD sfidează...
Barometrul Europa FM | PNL, PSD și USR, în creștere. UDMR, ALDE, PMP și Pro România nu trec pragul
Dacă alegerile parlamentare ar fi organizate duminica viitoare, 47,4% dintre cei chestionați au spus că ar vota cu PNL, potrivit Barometrului Europa FM. Un rezultat în ușoară creștere față de datele din luna decembrie.
O creștere se observă și la PSD, ajuns la peste 20 de procente, față de cele 18,5, din decembrie 2019.
Raluca Turcan: Pensiile vor fi plătite la timp! Din 4 noiembrie, nicio instituție a statului român nu mai face politică de partid
”Pensiile vor fi plătite la timp! Nu vor exista cazuri de neplată sau de întârziere a plății de pensii sau de salarii, în România”, a scris Raluca Turcan pe Facebook. Vicepremierul asigură de asemenea că din 4 noiembrei nicio instituție a statului român nu mai face politică de partid.
”Pensiile vor fi plătite...
Reacția lui Ponta după ce 7 membri Pro România i-au încălcat ordinul și au votat Guvernul Orban
Victor Ponta, liderul Pro România, a reacționat pe Facebook după ce șapte dintre colegii săi au votat pentru învestirea Guvernului Orban, în ciuda interdicției impuse la vârful partidului.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Victor Ponta precizează că Pro România „NU a susținut acest Guvern”.
„Cei câțiva foști colegi...
Palatul Cotroceni: Programul consultărilor cu partidele, pentru desemnarea unui nou prim-ministru
În temeiul prevederilor art. 85 alin. (1) şi ale art. 103 alin. (1) din Constituția României, Președintele României, Klaus Iohannis, a invitat, la Palatul Cotroceni, președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcția de Prim-ministru, anunță Administrația Prezidențială a României.
Consultările vor avea loc joi,...
PSD joacă ”ultima carte”: Dăncilă la Cotroceni
UPDATE: Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a fost desemnată ofical, de către Congresul PSD, candidat al partidului la alegerile prezidențiale din anul 2019. Viorica Dăncilă a fost desemnată cu unanimitate de voturi. Votul s-a desfășurat prin ridicare de mână.
Un congres ”atipic” marchează, sâmbătă, lansarea candidaturii liderului PSD, Viorica Dăncilă, la funcţia de preşedinte...





















