Maria Sharapova şi Johanna Konta, eliminate în primul tur al Australian Open
Rusoaica Maria Sharapova, locul 145 WTA, beneficiară a unui wild card, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-3, 6-4, de croata Donna Vekici, în turul I al Australian Open.
Fostul lider WTA, campioană la Melbourne în 2008, a pierdut după un meci care a durat o oră şi 21 de minute.
Victorie categorică a României în preliminariile EURO 2020
Reprezentativa României a învins, sâmbătă, la Torshavn, cu scorul de 3-0 (0-0), selecţionata Insulelor Feroe, într-un meci din etapa a şaptea a grupei F de calificare la Campionatul European din 2020. Tricolorii au marcat în ultimele 20 de minute, transmite News.ro.
Au înscris Puşcaş ’74, Mitriţă ’83 şi Keşeru ‘90+4.
0-1:...
Gheorghe Hagi împlinește azi 55 de ani. Maradona din Carpați a debutat în 1975, la Farul Constanța
Supranumit "Ucenicul vrăjitor", ''Regele fotbalului românesc'' şi ''Maradona din Carpaţi'', fostul mare fotbalist român, Gheorghe Hagi, s-a născut la 5 februarie 1965, în comuna Săcele, judeţul Constanţa, potrivit "Enciclopediei educaţiei fizice şi sportului din România" (Aramis, 2002).
Descoperit de antrenorul Iosif Bukossi, a luat contact cu fotbalul profesionist în aprilie 1975, când s-a înscris...
Irina Begu, eliminată în primul tur la dublu, la Australian Open
Perechea Irina Begu/Kristyna Pliskova (România/Cehia) a fost eliminată, joi, în primul tur al probei de dublu la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.
Begu şi Pliskova au fost învinse de cuplul american Desirae Krawczyk/Jessica Pegula, scor 6-3, 6-2, după o oră şi opt minute de joc.
Irina-Camelia Begu,...
Zlatan Ibrahimovic, testat pozitiv pentru COVID-19
Atacantul AC Milan Zlatan Ibrahimovic este infectat cu COVID-19, potrivit anunțului oficial făcut de reprezentanții clubului.
Zlatan este al doilea jucător de la AC Milan testat pozitiv, după brazilianul Leo Duarte (18 ani).
"Zlatan a fost depistat pozitiv după o nouă rundă de teste, realizate în vederea meciului cu Bodø/Glimt din Europa League. Jucătorul a fost izolat...
Victorie: Simona Halep – Jennifer Brady, 7-6 (6-6), 6-1, la Australian Open. Halep este în turul 2
Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 4, s-a calificat în turul al doilea al Australian Open, după ce a învins-o, marţi, cu scorul de 7-6 (5), 6-1, pe americanca Jennifer Brady, locul 49 WTA.
CITEȘTE ȘI: VIDEO. Momentul de la Australian Open la care toți fanii Simonei Halep au sărit...
Patricia Ţig câştigă primul titlu WTA din carieră
Jucătoarea română de tenis Patricia Ţig a câştigat primul său titlu WTA, duminică, la Istanbul, competiţie dotată cu premii totale de 225.500 de dolari, după ce a învins-o în finală pe canadianca Eugenie Bouchard, cu 2-6, 6-1, 7-6 (7-4), potrivit Agerpres.
Ţig a încheiat victorioasă într-un final dramatic, în care a reuşit să transforme abia...
VIDEO | Carlos Sainz, replică dură pentru Hamilton, care l-a criticat că n-a îngenuncheat pentru #blacklivesmatter la finalul Marelui Premiu al Austriei
Înainte de începerea primului Mare Premiu al sezonului, paisprezece șoferi au pus un genunchi pe pământ în sprijinul luptei împotriva rasismului. Alții, precum Charles Leclerc, au refuzat să facă acest gest. Britanicul Lewis Hamilton s-a erijat în lider al protestului și i-a numit pe cei care nu au îngenuncheat ca fiind ”spaniolii și rușii care au refuzat să îngenuncheze în...
Simona Halep și-a aflat adversara din sferturi de la Adelaide. Cu cine va juca românca
Arina Sabalenka, din Belarus, locul 12 WTA şi cap de serie numărul 6, beneficiară a unui wild card, a învins-o pe americanca Bernarda Pera, locul 70 WTA, venită din calificări, şi a acces în sferturi la turneul de la Adelaide, unde o va întâlni pe Simona Halep.
Arina Sabalenka s-a impus cu scorul de...
Arbitrul Colțescu, apărat de fotbaliști de culoare, printre care Micah Richards și John Barnes: Cum poţi să descrii singura persoană albă sau neagră dintr-un grup?
Sebastian Colţescu a devenit, în ultimele 24 de ore, rasistul nr.1 al arbitrajului mondial pentru că, neinspirat, a ales să-l identifice pe Pierre Webo, oficial la Istanbul Başakşehir, după culoarea pielii. Ce-i drept, nu e clar dacă planeta s-ar fi scandalizat la fel, dacă Webo ar fi fost alb, iar Colţescu ar fi făcut referire la el,...






















