Curtea Constituţională a României (CCR) a respins definitiv, marţi, contestaţia depusă de Alianţa ”Un OM” cu privire la tragerea la sorţi a ordinii pe buletinele de vot, anunță news.ro. Biroul Electoral a decis că în prima etapă au fost extraşi candidaţii propuşi de partidele parlamentare, condiţie care trebuia îndeplinită la momentul constituirii birourilor electorale.

CCR a dezbătut, marţi, contestaţia formulată de Alianţa Electorală ”UN OM” împotriva Deciziei nr.32/D din 27 septembrie 2019 a Biroului Electoral Central.

În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a respins contestaţia. Hotărârea este definitivă şi se comunică Biroului Electoral Central” a transmis CCR.

Contestaţia formulată de Alianţa ”UN OM”, formată din ALDE şi Pro România, vizează faptul că Mircea Diaconu, candidatul independent susţinut de cele două formaţiuni, nu a fost tras la sorţi odată cu candidaţii propuşi de partidele parlamentare – în prima tragere la sorţi, ci în cea de-a doua.

Astfel, Mircea Diaconu a ajuns pe poziţia a zecea pe buletinul de vot.

BEC a decis, sâmbătă, că  sintagma ”partid politic parlamentar” se referă la o condiţie care trebuie îndeplinită la momentul completării birourilor electorale. În prima etapă a tragerii la sorţi a ordinii candidaţilor pe buletinele de vot au fost introduşi doar candidaţii propuşi de partidele parlamentare, apoi fiind extraşi ceilalţi candidaţi.

În aceste condiţii, Mircea Diaconu va avea reprezentanţi în secţiile de votare doar în măsura în care mai sunt locuri disponibile. 

14 candidaturi au rămas definitive pentru alegerile prezidenţiale din 10 noiembrie.

Foto: Depunerea candidaturii de catre candidatul Aliantei UN OM (ALDE-PRO-ROMANIA) , Mircea Diaconu, la sediul Biroului Electoral Central, in Bucuresti, sambata, 21 septembrie 2019. Inquam Photos / Octav Ganea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here