Ce a găsit Violeta Alexandru la Ministerul Muncii: M-a frapat indolența/ Nu au fost scanate toate cărțile de muncă. Cele scanate sunt ilizibile

Foto: INQUAM/George Călin

Ministru al Muncii și proaspăt aleasă șefa PNL București, Violeta Alexandru, a explicat, marți, la Dezbaterile Universul.net, ce a găsit la venirea în acest minister. O instituție care a funcționat în perioada guvernării PSD-ALDE ca vârf de lance al ofensivei populiste a celor două partide, dar în care cultura organizațională are un nivel precar. Dezinteres, indolență, fugă de răspundere – acestea sunt doar câteva dintre tarele enumerate de ministrul Violeta Alexandru.

Intrată în politică după o lungă activitate în sfera societății civile, acoperind cu precădere domeniul administrației publice, Violeta Alexandru susține că avea deja conturată imaginea de ansamblu a funcționării aparatului de stat. Mai precis, a sincopelor din funcționarea acestuia. „M-a frapat superficialitatea atunci când se propun soluții”, a declarat oficialul, pentru Universul.net, iar una dintre instituțiile în care lucrurile merg cât se poate de prost este Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

O altă problemă majoră observată după instalarea în funcție apasă asupra unui domeniu de interes direct pentru milioane de cetățeni. E vorba de situația cărților de muncă. Scanarea lor a durat patru ani. Dar, spune ministrul Violeta Alexandru, procesul „ridică numeroase semne de întrebare”. Un detaliu: „La prima vedere se vede că nu toate cărțile de muncă au fost scanate”. Al doilea: „Scanările au fost făcute prost, informațiile sunt ilizibile”.

Principalele declarații ale Violetei Alexandru:

Perioada de la IPP

  • Am fost membru fondator în Institutul de Politici Publice (IPP), în care am făcut management.
  • A fost un efort considerabil până să ajungem să convingem toate grupările politice din Parlament ca să permită oricărui cetățean să vadă cum au votat. Au fost câțiva ani de refuz din partea parlamentarilor. Dar sunt genul de om care nu acceptă că nu se poate.
  • Ne-am uitat și la tot ce înseamnă cheltuieli din serviciul public. Printr-un barometru anual am arătat care este eficiența cheltuirii banilor publici.
  • La IPP am lucrat mult, de exemplu, pe serviciul public de salubrizare. Există relații neclarificate între administrația locală și serviciul de salubritate.
  • Se vede asta în decalajul pe care România îl are în privința colectării deșeurilor.
  • Companiile nu se pun la punct cu infrastructura pentru a genera plusvaloare din colectarea deșeurilor.
  • Stăteam pe capul instituțiilor să ne dea informații. De exemplu, câți bani au cheltuit, din ce surse, care este randamentul, cine a câștigat contractul. Comparam costurile aceluiași tip de lucrări de la un județ la altul.
  • Nu există simțul responsabilității individuale în administrația publică. Acest lucru și-a pus amprenta asupra unor oameni care mie personal îmi fac impresia unor persoane capabile.
  • Indolența este prima cauză care ne-a adus aici.

Cum se văd lucrurile acum, după trei luni de mandat la minister

  • Nu sunt o eroină, dar nu vreau să fiu nici o victimă.
  • Toată activitatea mea a avut legătură cu administrația publică și am avut ocazia să asimilez legile nescrise.
  • Aveam un antrenament. Experiența din 2016 m-a ajutat.
  • Este adevărat că Ministerul Muncii nu se compară ca și complexitate cu activitatea mea de până acum.
  • Știu unde încearcă să mă acopere de acele argumente din care rezultă că nu se poate. Se pot face foarte multe lucruri bune. Convingerea mea este că merită acest efort.

Situațiile frapante de la Ministerul Muncii

  • În primul rând, lipsa unei culturi a fundamentării deciziilor. Sunt prea puține persoane în minister care se apleacă asupra unei documentări atunci când li se cer puncte de vedere asupra unui subiect.
  • M-a frapat superficialitatea atunci când se propun soluții.
  • În Ministerul Muncii nu există un departament de analiză, prelucrare date statistice.
  • Am descoperit că în coordonarea ministerului există un adevărat institut cu persoane de înaltă ținută academică, dar nu are nicio legătură cu componenta practică a ministerului.
  • Nu vreau să minimalizez rolul unui asemenea institut, dar spun că ar trebui să fie eficientizat. Este relativ decuplat de la temele relevante pentru România.
  • Al doilea lucru care m-a frapat este legat de numărul de salariați și, la final, nimeni răspunzător pentru o activitate, un proiect pe care îl solicită ministrul sau altcineva. Nu există simțul responsabilității individuale și în niciun caz cultura muncii în echipă.
  • Între ministru și aparat nu există un middle-management care să integreze punctele de vedere și să dea o concluzie coerentă.
  • În primele săptămâni a trebuit să întorc materialele primite și să insist pentru formularea unor puncte de vedere.
  • Nu poți să lucrezi într-o instituție în care să nu îți asumi să găsești niște soluții.
  • Eu nu cred în idei miraculoase. E un amestec de variante. Cei care pot face acest lucru trebuie găsiți și valorizați. Eu am găsit și i-am luat prin surprindere pe unii directori. Sunt oameni care nu stau doar în poziția: eu doar vă spun, doar vă prezint.
  • Unii numără zilele până plec pentru a se întoarce acea persoană pe care o apreciază, adică foștii miniștri.
  • Al treilea: se face politică pentru PSD în Ministerul Muncii. Dau informații tendențioase. Așa cum vă amintiți episodul doamnei care se ocupa cu liftul. A fost prezentat de așa manieră acel episod încât rezulta că nu am suflet.
  • Ministerul avea un contract cu o firmă care oferea acel serviciu. Am fost informată că acel contract se încheie. Am anunțat firma că nu doresc continuarea contractului în condițiile în care eu nu doresc ca ușa să fie ținută deschisă ca să vin eu din mers și să intru fără să mai aștept.
  • Eu când am venit, primele lucruri pe care le-am văzut pe holurile ministerului era această poziție de drepți. Îmi dau seama că trebuie să am statura necesară pentru a face lucrurile să meargă, dar sunt un om de echipă.
  • Liftiera nu era angajata ministerului, era angajata firmei. Contractul nu era eficient pentru minister, contractul, nu vorbesc de doamna.
  • În condițiile în care liftul se putea folosi fără liftieră. E vorba de un principiu. Că lucrurile au fost speculate politic, mi-a fost clar.
  • Nu am o problemă cu transparența activității, am fost educată în cultura transparenței.
  • Am venit cu un alt stil de lucru. Mă uit la probleme și vreau să se rezolve. Cer o schimbare de ritm și de atitudine. Eu sunt foarte bine organizată. Aici se vorbea, se uita. Eu nu uit, îmi aduc aminte și recapitulez ceea ce am spus.
  • Eu recunosc că nu îți este ușor să lucrezi dacă ai fost comod. Dar dacă vrei să te schimbi începi să prinzi gustul când vezi rezultate. Dar dacă nu vrei, ajungi să ții să scoți în evidență toate micile greșeli, pe care poate le facem, pentru a cultiva imaginea unui monstru.

Poate Ministerul Muncii să recruteze angajați care să poată completa zonele care nu funcționează cum trebuie?

  • ANOFM este o structură complet decuplată de la realitate, ruptă de mijloacele moderne de a recruta și consilia oamenii pentru găsirea unui loc de muncă. Atunci când am anunțat că din analiză rezultă nevoia de a conlucra, mesajul public transmis a fost că am de gând să aduc în minister tot felul de ONG-uri.
  • Pot să mă gândesc la o soluție de a găsi o companie, dar simt că nu se va rezolva nimic fără o curățenie internă.

Are în vedere PNL București recrutarea, pe bază de competență, a unor oameni din afara partidului?

  • Răspunsul meu este categoric da, însă cu precizarea că printre oamenii înscriși în ultima perioadă în PNL există și oameni care activează în domeniul recrutării și ne ajută deja.
  • Să știți că realmente suntem în plină activitate de a deschide ușa PNL București. Cred că vom da acest semnal că pot fi găsiți acolo oameni serioși.
  • Suntem dornici să deschidem cât mai larg ușa organizației pentru a avea lângă noi oameni care au confirmat și care își dau seama că e cazul să se implice într-o schimbare de sistem.
  • Suntem exact în mijlocul acestui demers, care trebuie să decurgă natural. Am deschis canale de dialog cu grupuri active din societatea civilă. Aș vrea să ne cunoască oamenii, nu pe mine, ci întreaga echipă a PNL București, care s-a schimbat radical.
  • Și eu simt nevoia că trebuie să deschidem puțin clasa politică. Pentru oameni competenți, care sunt dispuși să-și asume. Sunt mulți oameni foarte echipați profesional, dar care nu sunt pregătiți să își asume anumite riscuri.

Cum își fac treaba Corpurile de Control

  • Eficiența banilor publici nu e chiar punctul central al acestor entități de control, cât mai degrabă respectarea legii. Există mai multe structuri care pot atrage atenția.
  • Nu am o soluție miraculoasă, ci de-a le cere să fie interesate. Le pot arăta soluții din alte țări, cum funcționează treburile acolo. Asta e o chestiune care ține de management. Ca să concluzionez, corpurile de control din instituții nu sunt eficiente.

Există în PNL o emulație a acestui spirit de reformă, de-a schimba regulile, cutumele?

  • Personal, nu am fost în nicio situație în care să simt lipsă de sprijin. Îmi este foarte clar că undeva demersul meu coincide cu viziunea de ansamblu a PNL asupra administrației. Există o coeziune de echipă la nivelul miniștrilor, dar timpul nu ne permite, oricât de mult am vrea, să discutăm constant despre abordări comune.

Despre mersul analizei privind sistemul de pensii. Problema cărților de muncă și implicarea ANAF

  • Este o analiză care sondează neregulile din sistem, dar și problemele ce țin de managementul defectuos. Sunt mai multe tipuri de probleme. La sfârșitul acestei săptămâni va fi gata. Sunt în întârziere, recunosc, dar a trebuit să verific toate solicitările oamenilor.
  • Recunosc că acum sunt fixată pe obiective pe termen scurt și mediu. Obiective foarte clare legate de românii de afară.
  • Există cazuri revoltătoare pe relicitare pe tehnologizarea sistemului de pensii, care este o infrastructură critică.
  • Avem o problemă de infrastructură, de cuplaj între nenumăratele schimbări legislative, actualizarea sistemului, armonizarea parametrilor.
  • Un caz în care mă ocup acum: scanarea cărților de muncă; proces care a durat patru ani și care ridică numeroase semne de întrebare.
  • La prima vedere se vede că nu toate cărțile de muncă au fost scanate. În acest moment, statul român nu are toate cărțile scanate așa cum ar trebui. Doi: scanările au fost făcute prost, informațiile sunt ilizibile, nu se văd.
  • Lucrurile au fost neserios gestionate în această privință.
  • Consecința: oamenii sunt puși pe drumuri la foștii angajatori, când la această oră ar fi trebuit să avem un tablou complet al informațiilor.
  • În România există tendința fiecare cu baza lui de date, fiecare e stăpân pe baza lui de date.
  • Următoarea provocare: să conectez ANAF-ul la restul bazelor de date.

Despre bătălia pentru Primăria Capitalei

  • A cere PNL să nu aibă candidat, înseamnă să nu vezi schimbările care au loc în societate, în partid și în filiala București.
  • Sondajele ne indică nevoia unui electorat de dreapta de-a se găsi într-un partid de dreapta, cum este PNL, care să dea voce acestor nevoi.
  • PNL ține să reprezinte dreapta în România. Există o nevoie și ne poziționăm acolo pentru acești oameni.
  • Suntem într-un dialog constant cu ei (USR și PLUS).

Candidatul va fi ales exclusiv prin acel sondaj?

  • Este doar un element. Un alt element ține și de negocierile din partid. Vom discuta cu sondajul pe masă.

Vă gândiți să candidați la primărie?

  • Contează mai puțin ce gândesc eu. Ce-mi doresc este ca acest oraș să iasă din mizeria din acest oraș. Sunt născută în București, sunt crescută aici.
  • E prematur să vă dau un răspuns. (întrebată ce va face dacă PNL îi propune să candideze la Primăria Capitalei n.r.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here