„Am avut de-a face cu un anumit model de Rusie. După ce și-a pierdut teritoriile non-ruse, odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, Rusiei îi lipsesc zonele tampon care au protejat-o. Imperativul său național este de a recupera acele state de frontieră, fie formal, fie informal. Ele ar putea fi fie ocupate de trupele ruse, fie, cel puțin, guvernate de către guverne locale care exclud prezența puterilor occidentale și se coordonează cu Moscova. Rușii au reușit acest lucru în Caucazul de Sud, prin diplomație și prin staționarea forțelor ruse de menținere a păcii în regiune. Și-au sporit puterea în Asia Centrală. Însă regiunea critică pentru Rusia este în vest, cu fața spre Europa de Vest, Statele Unite și NATO. Acolo, pierderea Belarusului și a Ucrainei a reprezentat o problemă critică. Granița de est a Ucrainei este la doar aproximativ 300 de mile (480 de kilometri) de Moscova, iar Ucraina este aliată cu Statele Unite și cu puterile europene, în mod informal, dacă nu ca parte a NATO”, scrie George Friedman, în Geopolitical Futures.
<< Până în acest punct, strategia Rusiei a fost aceea de a evita intervenția militară directă împotriva forțelor ostile și de a folosi măsuri hibride pentru a construi influență și a obține controlul. Așa s-a întâmplat în Caucaz. Așa s-a întâmplat și în Belarus, unde alegerile contestate l-au lăsat pe președintele Alexandr Lukașenko într-o poziție slabă, iar Moscova și-a folosit puterea pentru a securiza poziția lui Lukașenko și a controla evenimentele de la Minsk. Creșterea fluxului de refugiați către granița poloneză a pus Polonia în defensivă și a creat un sentiment de criză în Polonia. Cât despre Belarus, a constituit pur și simplu arena aleasă de Rusia, un satelit luat ușor.
Pe măsură ce Rusia își revendica zona-tampon, ne-am îndreptat atenția către Ucraina, care, așa cum am spus, este tamponul cheie. Este vast, amenință direct Rusia, iar din Ucraina, Rusia ar putea ea însăși amenința Occidentul. Într-adevăr, între Belarus, pe Câmpia Nord-Europeană, și controlul Ucrainei asupra Munților Carpați, Rusia nu ar putea doar să se apere, ci și să amenințe cu un atac asupra Europei, de la Marea Baltică până la Marea Neagră.
Rușii au mobilizat forțele de-a lungul granițelor Ucrainei – de la est, nord și sud – și, fără a face amenințări evidente, au creat o situație în care o invazie a Ucrainei părea posibilă. Am scris săptămâna trecută, îndoindu-mă că rușii ar încerca o ocupare complexă a unei țări ostile, deoarece posibilitățile de eșec, chiar și împotriva unei rezistențe minime, erau reale și pentru că rușii nu puteau prezice acțiunile americane. Dacă ar interveni, SUA ar interveni probabil pe uscat, dar deține și arsenale de rachete antitanc ce pot fi lansate din aer sau de pe nave, din Marea Baltică și Marea Neagră. Cum va evolua acest conflict nu se știe, iar Statele Unite s-ar putea să nu aleagă un drum militar. Dar Rusia nu putea ști acest lucru și nici nu putea risca să acționeze pe baza informațiilor, ceea ce s-a dovedit adesea greșit.
Pentru ca rușii să încheie reconstrucția Uniunii Sovietice, ei trebuie mai întâi să neutralizeze Statele Unite fără acțiuni militare. Cea mai bună strategie în acest sens este neutralizarea NATO, ale cărei forțe militare sunt limitate, dar încă semnificative. Mai important, un răspuns american la Rusia fără disponibilitatea teritoriului NATO și fără sprijinul politic al aliaților NATO ar complica dinamica militară și politică a acțiunii SUA. SUA și-au exprimat deja prudența amenințând sistemul bancar rus dacă ar exista un război în Ucraina, în loc să amenințe cu acțiuni militare.
Prin urmare, înainte ca Rusia să ia în considerare acțiunea militară în Ucraina, trebuia să neutralizeze din punct de vedere politic SUA (deja precaută), iar cheia acestui lucru a fost paralizarea NATO și în special a Germaniei. Germania vede Rusia ca o sursă crucială de energie, un partener comercial care ar putea crește în semnificație și o problemă care trebuie evitată. Și mai important pentru ea este Europa, din care NATO este un element crucial – nu atât ca forță militară, cât ca o altă forță care ține Europa unită. Ca putere dominantă în Europa (în afara Marii Britanii), Germania are un imperativ național de a-și menține poziția economică dominantă, ceea ce îi conferă o influență majoră asupra comportamentului europenilor, în materie militară.
Pentru Germania, un război nu s-ar potrivi așadar nevoilor sale. Ar risca un conflict care ar putea slăbi grav economia Europei într-un moment delicat. Germania vede Polonia ca o problemă dificilă, deoarece se află în NATO, dar poziția Poloniei față de Rusia nu se potrivește intereselor Germaniei. Desigur, Germania ar dori un tampon împotriva Rusiei, în Belarus și Ucraina, dar nu dacă aceasta înseamnă costuri economice masive și creșterea puterii americane în Europa. SUA domină NATO, iar un conflict extins ar maximiza considerentele militare americane și ar minimiza preocupările economice ale Germaniei. Pe scurt, deși ar putea exista o serie de poziții cu privire la mișcările Rusiei în Europa, Germania, puterea principală, trebuie să evite războiul și va plăti un preț pentru asta. Neutralizarea Statelor Unite de către Rusia duce prin NATO, Europa și în special Germania.
Dacă au opinii divergente, o apărare unilaterală americană împotriva Rusiei devine foarte riscantă.
Astfel, ajungem la documentul extraordinar pe care Rusia l-a transmis săptămâna trecută. Documentul vizează NATO. Clauza cheie este articolul 5: „Părțile se vor abține de la desfășurarea forțelor și armamentului lor, inclusiv în cadrul organizațiilor internaționale, alianțelor sau coalițiilor militare, în zonele în care o astfel de desfășurare ar putea fi percepută de cealaltă parte ca o amenințare la adresa securității sale naționale, cu excepția faptului când această desfășurare se produce pe teritoriile naționale ale părților”.
Cu alte cuvinte, Rusia cere dreptul de a limita desfășurarea trupelor americane în țările NATO dacă rușii se simt amenințați de această desfășurare. Efectul imediat ar fi că, în timp ce Polonia și-ar putea consolida puterea, SUA ar trebui să se retragă din Polonia dacă Rusia s-ar simți amenințată, ceea ce și spune că se întâmplă. Desigur, dacă Federația Rusă ar reintegra teritorii foste sovietice în sistemul său politic, ceea ce cred că este o posibilitate, atunci Rusia ar fi eliberată de articolul 5.
Există și alte clauze care garantează că Statele Unite vor respinge documentul. Prin urmare, este o întrebare interesantă de ce l-au redactat rușii. Poate fi conceput ca o platformă de negociere, dar este prea distorsionat în favoarea interesului Rusiei pentru a fi o platformă funcțională pentru Washington. O altă posibilitate este că e destinat consumului intern rusesc, arătând că Rusia se adresează SUA ca unui egal puternic care trebuie respectat. Sau s-ar putea ca după răspunsul inițial al americanilor la amenințările rusești – că sistemul bancar ar avea de suferit – rușii să considere că SUA nu doresc să răspundă în Ucraina.
Din punctul meu de vedere, cheia constă în faptul că nimeni nu vrea un război în Ucraina pentru că ar fi lung și sângeros, iar avantajul geografic ar merge în Rusia. O propunere pe masă, indiferent cât de absurdă, poate oferi națiunilor precaute ocazia de a capitula, în timp ce par că preferă un curs diplomatic în locul răspunsurilor militare iraționale. O mare parte din Europa nu este dispusă să lupte pentru independența Ucrainei. Statele Unite, preocupate de răspândirea liberă a puterii ruse prin forța militară, ar putea alege o intervenție. Această propunere ar putea fi văzută în Europa ca o „bază de discuție”, limitând opțiunile americane.
O invazie a Ucrainei ar fi plină de riscuri pentru Rusia. Eșecul sau rezistența prelungită ar transforma Rusia dintr-o putere care a reapărut într-o națiune care trebuie ignorată. Președintele rus, Vladimir Putin, știe în mod evident că acest document va fi respins, dar în contextul său, respingerea se va întoarce la contraoferte și este posibil ca NATO și SUA să cedeze teren în schimbul casării unora dintre cererile uriașe ale Rusiei. Sau Putin vrea ca toată lumea să vadă acest lucru în termeni care nu sunt menționați – ca un ultimatum – și să intre în panică.
În orice caz, piesa cheie a reconstrucției ruse – Ucraina – este pe masă, iar documentul produce atâta derută, cerând schimbări fundamentale în modul în care funcționează SUA, încât unele concesii pot fi făcute sub presiune europeană. Putin nu are nimic de pierdut din acest document, dar are avea ceva de câștigat. Aș presupune că răspunsul american va fi refuzul de a purta discuții pe baza documentului. >>
Strategia Moscovei în Balcani. Cum promovează statul rus negarea genocidului din Bosnia
