Cea mai norocoasă țară: 5 „arme” care pot ajuta Noua Zeelandă să reziste la zero cazuri de Covid

Sursa: Pixabay

Noua Zeelandă a ridicat, luni, toate restricțiile luate la nivel național pentru a opri transmiterea coronavirusului. Această mișcare vine după vindecarea și a ultimei persoane care fusese infectată, după o săptămână în care mai existase un singur caz activ și la 17 zile de când nicio infecție nouă nu a mai fost raportată.

Potrivit premierului, Jacinda Ardern, controalele la frontieră rămân în continuare în vigoare, dar nu mai e nevoie de măsuri de distanțare socială și restricții în privința adunărilor publice.

La cei cinci milioane de locuitori, Noua Zeelandă a contabilizat 1.154 de cazuri şi 22 de decese cauzate de noul coronavirus.

Dar ce înseamnă eliminarea infecțiilor cu coronavirus și a răspândirii cazurilor de Covid-19, cum arată viitorul pe termen mediu și la ce va trebui să fie pe mai departe atentă o țară care tocmai a ieșit din calvarul pandemiei?

The Guardian publică, în acest sens, un material semnat de Michael Baker și Nick Wilson, profesori de sănătate publică la Universitatea din Otago, pe car eîl vom reda pe larg.

Ce înseamnă eliminarea

Eliminarea este definită ca absența unei boli la nivel național sau regional. Eradicarea se referă la dispariția sa globală (ca în cazul variolei).

Eliminarea necesită un sistem de supraveghere performant care să asigure că, în cazul în care controlul la frontieră eșuează, ar fi identificate rapid toate cazurile noi.

Este important să ne reamintim că nu cazurile active sunt cele de care trebuie să ne preocupăm. Prin definiție, cazurile active îi includ pe toți cei care au fost identificați și plasați în izolare, așadar este foarte puțin probabil ca astfel de pacienți să-i infecteze pe alții. Adevărata țintă a eliminării constă în oprirea cazurilor nevăzute, care se răspândesc tăcut în comunitate. Acesta este motivul pentru care avem nevoie de modelare matematică pentru a ne înțelege dacă eliminarea este probabilă.

Evitarea automulțumirii

Strategia eliminării din Noua Zeelandă pare să fi reușit, dar este ușor să cazi în capcana automulțumirii. Multe alte țări care au avut o abordare de izolare au înregistrat noi focare de Covid-19, în special Singapore, Coreea de Sud și Australia.

Noua Zeelandă a petrecut luni întregi extinzându-și capacitățile de eliminare a Covid-19. Dar după ce a atins acest punct, menținerea rămâne o provocare. Aeroporturile, porturile maritime și facilitățile de carantină rămân locuri potențiale de transmitere, prin intermediul celor care vin din străinătate, în special pe fondul presiunea puse acum de numărul de intrări în țară.

Trecerea Noii Zeelande la nivelul 1 de alertă va pune capăt tuturor restricțiilor de distanțare fizică. Reintroducerea virusului în țară creează condiții pentru focare noi în zona adunărilor publice în spații închise. În Noua Zeelandă vine în curând iarna, perioadă în care virusurile respiratorii se pot răspândi mai ușor, așa cum se întâmplă cu coronavirusurile sezoniere care provoacă răceala comună.

Cinci modalități cheie de a proteja sănătatea pe termen lung a Noii Zeelande

La fel ca în timpul pandemiei, și perioada post-eliminare din Noua Zeelandă este nevoie de „maximă proactivitate”. Iată cinci abordăr- cheie de gestionare a riscurilor pentru a obține o protecție durabilă pentru Noua Zeelandă împotriva Covid-19 și a altor amenințări grave de sănătate publică.

  1. Stabiliți utilizarea publică a măștilor de față din țesături în setări specifice

Protejarea sănătății se bazează pe multiplele bariere în calea infecției sau contaminării. Aceasta este piatra de temelie a protejării apei potabile, siguranței alimentare și granițelor împotriva agenților biologici.

Pe fondul sfârșitul distanțării fizice, recomandăm guvernului să ia în considerare foarte serios obligativitatea purtării măștii în transportul public, aeronave și vămi și spațiile spceial amenajate pentru carantină. Alte măsuri de igienă personală (statul acasă dacă ești bolnav, spălatul pe mâini, tușitul cu cotul la gură) sunt insuficiente atunci când transmiterea vine de la asimptomatici. Ei pot răspândi virusul doar prin respirație și vorbire.

Dovezile privind eficacitatea măștilor de față, chiar și a celor simple, sunt acum puternice. Organizația Mondială a Sănătății și-a actualizat, de asemenea, ghidurile, recomandând folosirea măștilor de față din țesături în zonele publice unde există riscul de transmitere. Stabilirea unei culturi de utilizare a măștilor de față în locații specifice, în Noua Zeelandă, va facilita extinderea utilizării acestora.

2. Eficientizarea urmăririi contactelor cu instrumente digitale adecvate

Sistemul național din Noua Zeelandă pentru urmărirea contactelor rămâne un element critic de ținere sub control a focarelor, în cazul în care controalele la frontieră nu reușesc. Dar există un potențial semnificativ în utilizarea aparaturii digitale care îmbunătățește procesele curente, prevăzute cu elemente care să garanteze confidențialitatea. Pentru a fi eficiente, astfel de soluții digitale trebuie să aibă o absorbție ridicată. Aplicațiile care pot fi descărcate par insuficiente, astfel că atât Noua Zeelandă, cât și Singapore explorează posibilitățile pe car ele oferă dispozitivele cu bluetooth.

3. Gestionarea frontierelor ținând cont de știință

O revenire prudentă la niveluri mai ridicate de călătorii este importantă din motive economice și umanitare, dar trebuie evaluat cu atenție riscul. Această deschidere presupune două procese foarte diferite. Unul este lărgirea categoriilor actuale de persoane care pot intra în Noua Zeelandă, dincolo de rezidenți, familiile lor și un număr redus din alte categorii. Acest lucru va necesita continuarea carantinei de 14 zile, până când apar mijloace mai bune.

Cealaltă variantă ar fi intrarea în țară fără carantină, caz în care cele mai sigure persoane sunt cele care vin din state cu standarde similare la capitolul eliminare. Acest proces ar putea începe cu națiuni fără Covid-19, din insulele Pacificului, în special Samoa și Tonga. Ar trebui să devină posibilă extinderea acestui aranjament la diferite state australiene și alte jurisdicții, cum ar fi Fiji și Taiwan, atunci când acestea își vor confirma statutul lor de țări în care coronavirusul a fost eliminat.

4. Înființarea unei agenții naționale dedicate de sănătate publică

Chiar înainte de apariția Covid-19 în Noua Zeelandă, era clar că infrastructura noastră națională de sănătate publică a eșuat, după decenii de neglijare, fragmentare și erodare. Exemple cunoscute de eșec al sistemului includ focarul de infecții cu campylobacter, în 2016, și epidemia de rujeolă prelungit, din 2019. Raportul complet de evaluare a sistemului de sănătate a fost transmis, în martie, Ministerului Sănătății și era așteptat să recomande modernizarea semnificativă a capacității de sănătate publică. Acest raport și recomandările sale ar trebui publicate acum.

De asemenea, recomandăm o evaluare intermediară, acum, a răspunsului dat de sistemul de sănătate publică pandemiei de Covid-19. Aceste evaluări vor pune în lumină nevoile legate de actualizarea infrastructurii de sănătate publică a Noii Zeelande. O îmbunătățire-cheie ar fi o agenție națională de sănătate publică, dedicată controlului și prevenirii bolilor. O astfel de agenție ar putea ajuta la evitarea unor blocări generalizate, prin detectarea precoce și acțiunea timpurie de răspuns la amenințările emergente de boli infecțioase, așa cum s-a întâmplat în Taiwan, în timpul pandemiei actuale.

5. O schimbare de proporții

Covid-19 are efecte devastatoare asupra sănătății și societății, la nivel global. Chiar dacă va fi ținut sub control cu ​​un vaccin sau cu antivirale, rămân alte amenințări majore pentru sănătate, inclusiv schimbările climatice, pierderea diversității biologice și amenințările existențiale (de exemplu, pandemii rezultate din evoluțiile biologiei sintetice). Aceste amenințări au nevoie de o atenție urgentă. Recuperarea de după blocare oferă oportunitatea unei transformări susținute a economiei noastre, astfel încât să abordeze mai cuprinzător sănătatea, mediul și problemele sociale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here