Cehia acuză Kremlinul că vrea să refacă URSS. Slovenia cere primirea Ucrainei în UE

Jana Cernochova

Ministrul apărării ceh, Jana Cernochova, a apreciat marţi că în spatele deciziei preşedintelui rus Vladimir Putin de a recunoaşte independenţa regiunilor separatiste proruse Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei se află intenţia de a reface defuncta Uniune Sovietică, în timp ce premierul sloven Janez Jansa a cerut integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană, transmite Agerpres, care citează EFE.

”Recunoaşterea de către Putin a republicilor separatiste din estul Ucrainei este o încercare de a reface Uniunea Sovietică în detrimentul ţărilor libere şi suverane”, a scris Cernochova pe contul ei de Twitter.

Politiciana conservatoare a dat asigurări că ”pe această tablă de şah nu se află doar Ucraina, ci şi noi”, referindu-se la fosta Cehoslovacie comunistă care, timp de patru decenii, între 1948 şi 1989, a făcut parte din Blocul Estic controlat de Moscova.

La rândul său, premierul ceh Petr Fiala a condamnat decizia lui Putin de a recunoaşte independenţa celor două teritorii separatiste şi trimiterea de trupe ruse în aceste regiuni.

Republica Cehă, care aspiră la o reacţie coordonată a Uniunii Europene, se află de partea unei Ucraine ”independente şi libere”, a insistat Fiala, care a adăugat că Cehia este pregătită pentru o posibilă întrerupere a lanţului de aprovizionare dinspre Rusia, dar şi pentru un aflux de refugiaţi.

Pe de altă parte, premierul Sloveniei, Janez Jansa, a propus marţi ca Uniunea Europeană să invite Ucraina să se integreze în clubul comunitar ca membru cu drepturi depline.

”UE trebuie să ofere Ucrainei perspectiva de a adera ca membru deplin”, a scris Jansa într-un comunicat de presă succint, publicat pe contul său de Twitter. În numele ţării sale, Jansa a condamnat în comunicat ”acţiunea ilegală” de luni a preşedintelui Putin. Decizia reprezintă ”o încălcare evidentă a dreptului internaţional, precum şi a acordurilor de la Budapesta şi Minsk”, a subliniat politicianul conservator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here