Cehia își alege președintele

Sursa: Pixabay

Secţiile de votare din Cehia s-au deschis vineri la ora locală 14:00 (13:00 GMT) şi se vor închide sâmbătă la aceeaşi oră în cadrul alegerilor prezidenţiale care vor desemna succesorul lui Milos Zeman, transmit Reuters şi DPA, citate de Agerpres.ro.

Cei 8,3 milioane de cehi cu drept de vot urmează să aleagă dintre opt candidaţi, cele mai mari şanse avându-le generalul în retragere Petr Pavel, miliardarul şi fostul premier Andrej Babis şi profesoara de economie Danuse Nerudova.

Mandatul actualului preşedinte Milos Zeman se încheie la începutul lunii martie. Politicianul în vârstă de 78 de ani nu mai poate candida după cele două mandate în funcţia de şef al statului ceh.

Dacă niciunul dintre cei opt candidaţi nu obţine o majoritate absolută dintre voturi, atunci în 27-28 ianuarie va avea loc al doilea tur de scrutin.

Potrivit sondajelor de opinie, doar Petr Pavel, Andrej Babis şi Danuse Nerudova au şanse de a accede în turul doi. Agenţia de pariuri Fortuna îl dă favorit pe Pavel în turul doi, cu 1/1,42, şansele lui Babis fiind de 1/3,50.

Dacă ar câştiga scrutinul, Danuse Nerudova ar fi prima femeie în funcţia de preşedinte al Republicii Cehe.

Atribuţiile preşedintelui ceh includ desemnarea prim-ministrului şi numirea judecătorilor de la Curtea Constituţională, şeful statului fiind de asemenea comandant suprem al forţelor armate şi desemnând membrii consiliului de administraţie al băncii centrale.

Oficial ceh: Ucraina ar putea furniza lucrători pentru industria de armament din Cehia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here