Cel mai mare partid din Israel le cere parlamentarilor săi să nu aibă de-a face cu George Simion: AUR este un partid antisemit

Foto: INQUAM/George Călin

Purtătorul de cuvânt al Likud şi directorul pentru afaceri externe, Eli Hazan, a scris un mesaj tuturor parlamentarilor partidului că AUR a fost ales în Parlamentul României şi creşte în popularitate şi că „în parte pentru că este anti-sistem şi se opune vaccinurilor şi restricţiilor”, informează Jerusalem Post, preluat de News.ro.

„Acest partid este antisemit”, a avertizat purtătorul de cuvânt al celui mai mare partid din Israel, conform sursei citate.

El a transmis acest mesaj, sâmbătă seara, după ce liderul AUR George Simion a afirmat în interviuri acordate presei din România că intenţionează să se întâlnească cu reprezentanţii Likud în luna aprilie. Oficialul Likud a declarat că nu ştie de niciun parlamentar al partidului care să fi acceptat efectiv să se întâlnească cu AUR.

„Vă implor: Nu o faceţi”, a scris Hazan.

„Este rău pentru statul Israel, rău pentru Likud, iar comunitatea evreiască din România este foarte îngrijorată de acest anunţ”, a mai spus acesta.

El s-a referit la poziţiile recente ale partidului AUR care s-a opus unei mai mari educaţii despre Holocaust în ţara noastră.

Pe 10 ianuarie, Parchetul General a anunţat că a deschis dosar penal in rem în cazul AUR, pentru „minimalizarea, în mod evident, a Holocaustului”, după ce reprezentanţii partidului au susţinut că sunt ridicate „la rangul de «materi» teme minore sau care pot face obiectul unor simple lecţii în cadrul materiilor existente”, precum Istoria Holocaustului.

De asemenea, AUR a votat în Parlamentul României împotriva unei condamnări a antisemitismului, iar co-preşedintele formaţiunii Claudiu Târziu a participat la conferinţe ale mişcării fasciste locale, a mai relatat Jerusalem Post.

Reprezentanţii AUR au încercat să îl contacteze pe Eli Hazan după ce au fost aleşi în Parlamentul de la Bucureşti în anul 2020.

Hazan a afirmat că a cerut partidului să îl repudieze pe Ion Antonescu, dar AUR nu a făcut acest lucru. Politicile lui Antonescu au fost responsabile pentru moartea a 280.000 – 380.000 de evrei din România şi Ucraina, potrivit Comisiei Wiesel.

„Este altfel decât alte partide, la care am fost deschis pentru că ei chiar vor să se schimbe. Acest partid este catastrofal„, a explicat, sâmbătă, Hazan.

Likud s-a confruntat în trecut cu critici pentru că a stabilit contacte cu partide politice europene fondate de foşti nazişti, cum ar fi Partidul Libertăţii din Austria sau Democraţii Suedezi.

Este Vladimir Putin un narcisist? Analiza unui psihoterapeut și câteva detalii din copilăria violentă a președintelui rus

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here