Proiectul lor este o corupere a spiritului. Cum poate fi asta ceva legal?
Dacă o singură imagine ar putea încapsula corupția brutală a vremurilor noastre, iată care ar putea fi ea: Donald Trump și binefăcător-lacheul său, Elon Musk, holbându-se la niște Tesla nevinovate parcate pe aleea Casei Albe. Spectacolul acestei klepto-oligarhii care își vinde mărfurile pe pământul pe care cândva pășise Lincoln a fost atât de vulgar, încât a făcut ca, prin comparație, o parcare de mașini second-hand să pară demnă.
Aceasta, deoarece un miliardar care controlează informația, transportul și chiar călătoriile în spațiu a cheltuit o avere colosală pentru a-și cumpăra, în esență, o poziție de co-președinte neales. Rolul lui Musk în campania de realegere a lui Trump — și recompensele politice ulterioare — exemplifică o împletire atât de strânsă și dureroasă între bani și putere în America, încât chiar și cei mai indiferenți ar trebui să se întrebe cum de au mers lucrurile atât de îngrozitor de prost.
Deși DOGE-ul lui Musk (Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală, orwellian chiar și prin estetica denumirii) pretinde că vizează ineficiența și risipa — care, fără îndoială, există — adevăratul obiectiv final este însă unul insidios: desființarea organismelor de protecție și reglementatore care limitează abuzurile corporatiste, respectiv eliminarea programelor menite să sprijine săracii. Sub pretextul eficientizării guvernării, DOGE este conceput pentru a goli de conținut instituțiile care îi împiedică pe super-bogați să transforme infrastructura publică în profit privat. Este un efort sistematic de erodare a protecțiilor pentru muncitori, de a distruge măsurile de siguranță ecologică și de a slăbi rețelele de protecție socială, asigurându-le astfel unor indivizi precum Musk posibilitatea de a opera nestingheriți, în timp ce cei mai vulnerabili sunt lăsați să se descurce singuri. Pe scurt, un lipsit de suflet darwinism.
- (Bonus: În timp ce Trump aruncă economia globală în haos cu tarife aleatorii și scheme nesăbuite, cât de siguri sunteți că această cabală nu speculează pe piețe și nu face averi în timp ce fondurile voastre de pensii se prăbușesc? Doar pun o întrebare, fără nicio insinuare, desigur.)
Asta este mai mult decât simplă lăcomie. Așa cum mi-a spus odată un poet dominican, pe o cu totul altă temă: Este o corupere a spiritului.
Faptul că, în amre parte, reușesc să scape nepedepsiți cu această escrocherie alimentează un tip de aroganță care până la urmă poate face o oligarhie să devină neglijentă. Nicăieri acest rezultat nu a fost mai evident decât pe aleea Casei Albe, unde Trump a organizat absurdul expozeu Tesla, împrumutând prestigiul unei bijuterii a Americii intereselor de afaceri ale unui miliardar excentric cu un EQ surprinzător de scăzut.
Trump a promis, de asemenea, că va cumpăra una, ca semnal pentru susținătorii săi, cu doar câteva ore înainte ca rapoartele să sugereze că Musk ar putea dona 100 de milioane de dolari unui super PAC asociat cu președintele. Nimic altceva, oameni buni… decât nerușinare!
Pentru moment, toate acestea se întorc împotriva lor, din două posibile motive. În primul rând, karma e o scorpie – deși una capricioasă, care adesea îi lasă nepedepsiți pe cei mai răi. În al doilea rând, piața Tesla, plină de idealiști care nu neagă schimbările climatice, se suprapune doar foarte modest cu baza frenetică MAGA a lui Trump.
Așa că, deși Musk urcă politic – și, cel mai probabil, tocmai din această cauză – dominația Tesla începe să se clatine. Iar ieșirile sale bizare pe X, unde amplifică teorii ale conspirației și atacă teme progresiste, au corodat și mai mult un brand odinioară impecabil.
Prin urmare, vânzările au scăzut dramatic: 71% în Australia, 76% în Germania (coincizând cu sprijinul său pentru AfD), 48% în Norvegia și Danemarca, și 42% în Suedia. În China, unde Tesla avea un avantaj, vânzările mașinilor sale produse local au scăzut cu aproape 50%, în timp ce rivalul autohton BYD a înregistrat o creștere uluitoare de 90%. Chiar și în SUA, unde Tesla domină încă piața vehiculelor electrice, vânzările au scăzut cu 11% în ianuarie, în timp ce concurenți precum Ford și Volkswagen au câștigat teren.
Între timp, în mai multe orașe au avut loc acte de vandalism și proteste împotriva Tesla. Un showroom Tesla din Australia a fost vandalizat cu graffiti. În alte locuri, reprezentanțele Tesla au fost atacate cu cocktailuri Molotov, au avut loc incendii suspecte și chiar s-au tras focuri de armă. Drept răspuns, Tesla a recurs la măsuri disperate, cum ar fi oferirea de încărcare gratuită pe viață pentru cumpărătorii de Cybertruck – un pariu costisitor pentru a menține interesul consumatorilor pentru un vehicul care costă aproape 100.000 de dolari.
De ce ar risca Musk, a cărui avere colosală depinde în mare măsură de valoarea Tesla? Pentru că există pești mai mari de prins. Fundamentul ideologic al acestei manevre poate fi găsit în filosofia altui miliardar cu planuri mărețe: Peter Thiel, care împarte cu Musk un trecut PayPal. În eseul său din 2009, „The Education of a Libertarian”, Thiel scria: „Nu mai cred că libertatea și democrația sunt compatibile”. El susținea că democrația capitalistă a devenit un oximoron, dând vina pe extinderea dreptului de vot – în special către femei și beneficiarii de ajutoare sociale – pentru slăbirea capacității unei elite de a ghida societatea în direcția corectă.
Aceasta este esența oligarhiei: convingerea că cei bogați, cei străluciți și cei avansați tehnologic trebuie să conducă, deoarece masele sunt incapabile de autoguvernare. Ceea ce odinioară era o idee marginală s-a infiltrat acum în politica miliardarilor de masă. Aceasta – împreună cu lăcomia clasică pentru reduceri de taxe corporative (obișnuitul „parandărăt” republican) – explică de ce tot mai mulți dintre ei susțin lideri care demontează instituțiile democratice.
Pentru a realiza acest lucru, încearcă să-i convingă pe oameni că guvernul – fără de care majoritatea copiilor nu ar avea școli, Tesla nu ar avea drumuri, iar cetățenii nu ar avea protecție – este, în mod necesar, rău.
Precum majoritatea „bullshit”-urilor, și filosofia Thiel-Musk conține un sâmbure de adevăr. Lumea devine, fără îndoială, din ce în ce mai complexă, iar accelerarea rapidă a schimbărilor tehnologice, economice și sociale a lăsat mulți oameni dezorientați. În confuzia și disperarea sa, electoratul din întreaga lume a îmbrățișat răspunsuri extreme și imprevizibile la această incertitudine. Și, deși acest fenomen există sub diverse forme la nivel internațional, cea mai extremă manifestare din lumea dezvoltată se regăsește, fără îndoială, în Statele Unite.
Soluția constă într-un sistem educațional solid, alfabetizare media critică, un ethos civic puternic și un leadership bazat pe principii. În schimb, oamenii sunt pur și simplu păcăliți, chiar dacă pe unii îi deranjează să audă asta. Respingerea populistă a expertizei nu a dus la guvernarea de către omul de rând, ci la dominația exercitată de aceia care controlează cele mai puternice megafone, cele mai vaste baze de date și structurile financiare care susțin viața de zi cu zi.
Aceasta se leagă de fluxul aproape nelimitat de bani în politică – mecanismul nefast care permite întregului sistem să funcționeze. Ideea că un miliardar – care deține infrastructură critică, controlează o platformă globală de social media și are interese personale în contracte guvernamentale – poate finanța deschis cu sute de milioane de dolari un candidat prezidențial reprezintă un act de acuzare la adresa democrației moderne. Susținerea financiară a lui Musk pentru Trump, fie prin contribuții directe, fonduri PAC sau valoarea implicită a unui imperiu social media dedicat amplificării campaniei sale, reprezintă o distorsionare a competiției politice atât de extremă, încât cu greu mai seamănă cu un proces democratic. Apropo, suma totală a depășit un sfert de miliard de dolari.
Într-un sistem funcțional, ar exista restricții semnificative asupra măsurii în care un singur actor privat poate finanța un candidat, mai ales atunci când politicile acestuia din urmă îi aduc beneficii directe imperiului său de afaceri. În multe țări, astfel de limite există – dar nu și în Statele Unite, cel puțin nu într-un mod eficient. Acest lucru deformează peisajul electoral într-un mod pe care cetățenii obișnuiți nu au nicio șansă să îl contrabalanseze – și, iată aspectul ironic, generează exact tipul de disperare care dă naștere unor personaje precum Trump.
Nu este, desigur, ceva fără precedent, ci doar ceva încă și mai jenant decât ceea ce ne-am obișnuit să tolerăm. Circul Trump-Musk oglindește, într-un fel, precedente istorice în care elitele de afaceri și-au folosit averile pentru a stoarce societatea de resurse.
Epoca de Aur (Gilded Age) a fost dominată de baronii tâlhari precum J.P. Morgan, John D. Rockefeller și Andrew Carnegie, care au acumulat o putere fără precedent, consolidând monopoluri și folosindu-și influența politică pentru a modela reglementările în favoarea lor, creând legi care să le servească imperiile corporatiste. Dominația lor nesupusă controlului a transformat guvernul într-un instrument de acumulare a averii.
Excesul acelei epoci a dus la primele reglementări antitrust, dar, în secolul care a urmat, abuzuri similare au reapărut sub noi forme – asemenea unui virus care suferă mutații.
Scandalul Teapot Dome din anii 1920 a implicat oficiali ai guvernului SUA care au concesionat rezerve federale de petrol către companii private în schimbul mitei. În anii 2000, războiul din Irak și afacerile Halliburton au oferit un alt exemplu flagrant, în care legăturile vicepreședintelui Dick Cheney cu Halliburton au dus la atribuirea de contracte guvernamentale de miliarde de dolari, fără licitație competitivă. Criza financiară din 2008 și salvarea ulterioară a băncilor au demonstrat cât de profund fuzionaseră afacerile și guvernul, pe măsură ce instituțiile financiare cu legături politice strânse au fost declarate „prea mari pentru a eșua” și au fost salvate cu bani publici. Totuși, oricât de scandaloase au fost aceste episoade recente, ele pălesc în comparație cu ceea ce este acum în desfășurare.
Chiar nu se poate face nimic? Într-o democrație, ba da, se poate, dacă oamenii decid să se trezească.
La un nivel de bază, dacă Tesla beneficiază de contracte guvernamentale directe sau de avantaje legislative datorită loialității politice a lui Musk, acest lucru ar putea încălca Procurement Integrity Act, care interzice oficialilor guvernamentali să direcționeze contracte către entități private pentru câștiguri personale sau politice. În plus, utilizarea platformei X de către Musk pentru a amplifica mesajul lui Trump și a-i ataca opozanții ar putea constitui o contribuție nedeclarată de campanie, încălcând Federal Election Campaign Act.
Pe termen lung, limitarea influenței copleșitoare a oligarhilor în politică necesită reforme sistemice. Federal Election Commission ar trebui să investigheze și să sancționeze mai eficient contribuțiile ilegale de campanie oferite în natură, asigurându-se că miliardarii nu pot finanța pe ascuns candidați politici. Ar trebui înființat un organism independent anticorupție, modelat după agențiile europene, care să investigheze și să expună complotul dintre corporații și politicieni. Trebuie aplicate legi privind transparența, pentru a reglementa platformele de social media care funcționează ca instrumente de propagandă electorală, supunându-le legislației privind finanțarea campaniilor. De asemenea, Securities and Exchange Commission și-ar putea extinde supravegherea pentru a preveni situațiile în care directorii executivi induc în eroare investitorii bazându-se pe conexiunile lor politice, eliminând lacunele care permit averii și puterii să deformeze atât piețele, cât și democrația.
Toate acestea ar necesita o victorie masivă a Partidului Democrat în alegerile parțiale din 2026. Până atunci, democrații și-au meritat perioada de exil politic ca urmare a uimitoarei lor incompetențe politice.
Cât despre publicul american, va trebui să culeagă ceea ce a semănat. Pentru o vreme, va continua să potolească setea nestinsă a stăpânilor care îl disprețuiesc. Megalomani aroganți, incapabili să vadă legătura dintre averea lor și norocul de care au avut parte, convinși că sunt mult mai inteligenți decât oricine altcineva, indivizi care văd supunerea drept dovada supremă.
