<< Timp de patru decenii, China a sfidat opinia convențională cu privire la instituțiile pe care țările trebuie să le construiască pentru a deveni bogate și puternice. După ce șefii Partidului Comunist au „îmbrățișat” forțele pieței, în 1979, mulți observatori străini au prezis că trebuie să urmeze reforme politice, cum ar fi apariția unor instanțe mai independente pentru a susține statul de drept și drepturile de proprietate. În timp, s-au mai aventurat străinii optimiști, majoritatea economiilor avansate își dau seama că au nevoie de sisteme politice democratice sau cel puțin responsabile. Societățile cu astfel de „instituții inclusive” se bucură atât de stabilitate, cât și de o prosperitate largă, li se mai spusese oficialilor chinezi >>, scrie The Economist.
<< Liderii Chinei au ținut cont de mai puțin de jumătate din acest sfat. De-a lungul a peste 40 de ani, liderii care s-au succedat au tolerat numai atâta deschidere economică și socială cât a fost compatibilă cu o autoritate de partid necontestată. Președintele Xi Jinping, liderul partidului din 2012, a încălcat și mai decisiv normele care domină în mare parte în lumea bogată. El a condamnat în mod explicit separarea puterilor și o justiție independentă, etichetându-le ca noțiuni occidentale nedorite. China sa este mândră că oferă nu stat de drept, ci o „guvernare bazată pe lege” prin intermediul instanțelor controlate de partide.
Au existat schimbări și la nivel de bază. În China lui Xi, din ce în ce mai multă putere, inclusiv puterea coercitivă, este deținută de membri de partid și voluntari cu mandate legale neclare. În timpul pandemiei de Covid-19, mulți locuitori din orașe închise au fost forțați să intre în spații de carantină mizerabile sau au fost izolați în interiorul ansamblurilor de locuințe de către lucrători de pandemie, cu întregul corp învelit în combinezoane anonime, care și explică porecla lor, „Big Whites”. Unii sunt ofițeri de poliție sau oficiali locali. Dar alții sunt voluntari zeloși, care impun un arest la domiciliu fără mandat. Chiar înainte de apariția Covid, liderii chinezi au cerut cetățenilor să ducă mai multe dispute la medierea lor de către notabilități locale neplătite, mai degrabă decât la tribunale. În ultimii ani, companiile private, inclusiv societățile mixte cu capital străine, au fost presate să formeze sau să revigoreze celule de partid formate din angajați membri partid, care se bucură de o autoritate maladiv definită.
Observatorii și experții în politici autoritare au luat notă de această tendință. Două cărți recente analizează modul în care partidul acceptă ambiguitatea în timp ce controlează masele sau, mai degrabă, încurajează cetățenii să se controleze unii pe alții. Cu titlu de studiu de caz, ambele cărți examinează același domeniu de politică publică, și anume schemele de urbanizare care au strămutat multe zeci de milioane de chinezi. Adesea, pământul pe care l-au cultivat era rechiziționat și vândut dezvoltatorilor sau casele lor erau demolate, cu forța și cu despăgubiri meschine sau deloc. La baza unor astfel de scheme se află un vid instituțional: în China, drepturile de proprietate nu sunt sigure. După cum estimează Daniel Mattingly de la Universitatea Yale, în „The Art of Political Control in China”, publicată în 2019, rechiziționările de teren au redistribuit, de fapt, proprietăți în valoare de trilioane de dolari de la colectivități rurale către stat. Totuși, așa cum descrie Lynette Ong de la Universitatea din Toronto în noua sa carte, „Outsourcing Repression, Everyday State Power in Contemporary China”, rezistența la acapararea violentă a pământului în China a fost fragmentată și ușor înlăturată.
Un motiv, sugerează ambele cărți, este tradiția de a delega treburile murdare către agenți neoficiali. Printre acestea se numără „bătăușii” angajați fără uniforme sau insigne, trimiși să distrugă case, să întrerupă alimentarea cu energie și apă sau să îi bată pe cei care încearcă să facă petiții către autoritățile superioare. Legăturile lor cu oficialitățile locale sunt de nedemonstrat, dar flagrante. O astfel de acțiune implică bătăuși care distrug toaletele comunale, permițând birocraților să declare satul ca fiind insalubru și, ca atare, apt pentru demolare, notează doamna Ong. Chiar și o acoperire urâtă pentru brutalitatea oficială este totuși utilă. Bazându-se pe un set de date de peste 2.000 de cazuri de preluare forțată de terenuri sau demolări, înregistrate de instituțiile de știri și grupurile de drepturi, precum și pe sute de interviuri proprii pe teren efectuate din 2011 până în 2019, doamna Ong constată că cetățenii erau mai predispuși să reziste atunci când poliția acționa brutal sau când oficialii îi comandau personal pe bătăuși. Cetăţenii au fost mai fatalişti când au fost atacați de durii anonimi. Publicul nu așteaptă nimic mai bun de la ei, dar este indignat când statul încalcă legile, sugerează ea.
Tirania majorității, plus demolări
Incidentele violente înregistrate au scăzut, dar nu s-au încheiat după 2013, deoarece liderii naționali au îndemnat la campanii de „demolare armonioasă”, declanșate parțial de indignarea la nivel național față de cetățenii uciși sau împinși la sinucidere în timpul acaparărilor violente de terenuri. În epoca Xi, campaniile anticorupție au prins niște tirani locali care au distrus zeci de sate pentru profit. Demolări armonioase pot fi realizate prin recrutarea de bătrâni din sat sau de voluntari cu legături strânse cu comunitatea, pentru a-și presa vecinii să semneze actele de demolare. Unele implică înființarea de zigaiwei, sau „Comitete autonome de redezvoltare”. Ghidați de oficiali nevăzuți, acestea nu sunt atât de benigne pe cât sună. Doamna Ong descrie agenții locali care spionează gospodăriile ce refuză să se conformeze, întărâtă membrii familiei unul împotriva celuilalt sau „vânează” persoane vulnerabile la presiuni, cum ar fi angajații publici care pot fi amenințați cu concedierea. Ce cei opun rezistență sunt făcuți de rușine în public pentru că rezistă voinței majorității. Discuțiile despre majoritate dezvăluie rădăcinile maoiste ale represiunii externalizate. China lui Xi reînvie „linia de masă”: o strategie de folosire a recompenselor și pedepselor, dar și a „gândirii ideologice”, pentru a mobiliza pe cei mulți și a-i înlătura pe cei puțini dizidenți.
Înțelepciunea convențională susține că o societate civilă puternică oferă cetățenilor putere de pârghie asupra guvernelor. De fapt, liderii de clan cooptați și bătrânii satelor pot servi bine autocraților, scrie domnul Mattingly. Într-adevăr, biografiile oficiale ale domnului Xi consemnează cum, în calitate de tânăr secretar de partid în ruralul Shaanxi, a recrutat un lider de clan local pentru a-l ajuta să confiște terenul pentru un baraj, inclusiv un cimitir de clan.
Șefii de partid devin nerăbdători când străinii pun la îndoială politica autocratică a Chinei, arătând spre anii de creștere. Dar și economiile pot încetini. Atunci când o fac, instituțiile inclusive oferă o legitimitate pe care structurile de putere opace și schimbătoare nu o pot egala. >>
